Playing Dirty

Capitolul 20.

Pactul meu cu diavolul trebuia să mai aștepte.
★

   Mă uit la Xander cum se plimbă prin cameră de câteva minute bune fără să scoată vreun cuvânt. Îl privesc atentă, asociindu-l cu un leu feroce, ce e prizonier într-o cușcă de oțel. Nu! Nu vreau să-l asociez cu nimic înafară de idiot. Sunt încă supărată pe el!

   Dar înainte ca acesta să apuce să mai facă încă un pas, răbufnesc eu prima, apucând scrumiera de pe birou. O arunc cu putere în perete, făcându-se țăndări, pe podea împrăștiindu-se cioburile, dar nu și frustrările mele.

   Simt cum privirea lui Xander mă arde, dar nu am de gând să mă întorc spre el.

   –La dracu! Urlu furioasă și mă așez pe marginea patului cu fața în palme.

   Situația o lua razna, scăpându-mi de sub control. Îl disprețuiam pe Alek din tot sufletul. Îmi cauzase multe probleme, pe care nu le puteam da uitării. Iar acum că aflase unde sunt, știam că nu avea să-mi dea pace prea curând.

   Și totuși, mai era un lucru care nu-mi dădea liniște. Nu vreau să cred ce mi-a spus Alek. Nu vreau să cred asta despre Xander. Da, Xander era periculos. Simțeam asta. Știam asta. Dar nenorocitul ăla cu siguranță m-a mințit! Deși l-am auzit pe brunet de nenumărate ori vorbind la telefon cu cineva pe nume Klaus.

   –Cum a apărut Alek la ușa mea?

   –Ușa noastră.

   –Nu fii copil, Avril!

   –Nu! N-ai dreptul să-mi arunci niște cuvinte în față, să dispari timp de trei zile, iar la final să apari aici și să mă tragi la răspundere de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat!

   –Avril!

   –Eu vorbesc acum! Mi-a ajuns, Xander. Mi-au ajuns rahaturile tale! M-am săturat ca o zi, totul să fie bine, iar în următoarea să-mi urli în față niște cuvinte usturătoare. Nu ai avut nici un drept să mă judeci! Nu ai idee prin câte am trecut, lucruri care nu au fost doar niște "drame". Unele care au lăsat cicatrici! Nu sunt o afurisită de prințesă care și-a dat jos fundul din castelul lui tati!

   –Accidentul lui Zayn și Bree a fost vina mea! Mă opresc pe loc la auzul afirmație sale și îl privesc confuză. Cel care i-a lovit nu a fost un șofer beat.

   –Despre ce naiba vorbești? Xander, jur, dacă e vreo minciună ca să mă faci să te iert-

   –Nu e nici o minciună, Avril! În ziua aia, Zayn a avut mașina mea. I-am împrumutat-o pentru că a lui era la service, iar el și Bree aveau nu știu ce rezervare la restaurant, pentru o aniversare stupidă. Cel care i-a lovit a crezut că eu eram cel care conducea mașina!

   –De ce ar vrea cineva să te omoare?

   –Sunt câteva motive. Surâde ironic, dând din cap.

   –De-asta te-ai învinovățit?

   –Pe mine mă voiau, nu pe ei.

   –Încetează! Nu aveai de unde să știi. Iar Zayn e bine acum, Bree la fel.

   –Putea să fie mai rău! El și Bree puteau-

   –Dar nu s-a întâmplat! Așa că trebuie să încetezi să iei vina asupra ta.

   –Îmi pare rău pentru ce am spus atunci...eram furios și mi-am ieșit din minți.

   –Puteai să-mi spui adevărul, Xander. La naiba, puteai să vorbești cu mine! Credeam că ți-am demonstrat deja că poți avea încredere în mine!