Playing dirty

Capitolul 29.

Cum să învăț să trăiesc fără ea?
★

   –Avionul nostru o să plece la 6. Ne anunță Zayn.

   Aprob din cap fără să spun ceva, în timp ce iau o gură din ceașca de cafea. Am decis, de fapt, ei au decis să luăm micul de jun împreună. Bree continuând să repete că e o modalitate bună de a ne "apropia" mai mult. Deși știu că asta e modul lor în care încearcă să stea cu ochii pe mine, de parcă sunt pe cale să comit o crimă în orice secundă. Ok, poate că sunt puțin instabilă, dar nici chiar așa.

   Îi aud cum poartă o conversație despre avionul lui Klaus și despre faptul că scaunele sunt inconfortabile, dar aleg să nu-i bag în seamă, fiind mult prea preocupată cu gândurile mele.

   Sunt pierdută și nu sunt sigură că pot face față să mă întorc înapoi în New York. Dar dacă îmi îngheț anul, o să-mi pierd bursa și nici o șansă să pot face rost de atâția bani.

   –Starr! Tresar speriată când simt o mână pe umărul meu, dar respir ușurată când observ că e Xander.

Întoarcerea mea în Miami m-a făcut să devin și mai paranoică decât eram deja. Practic, mă ofeream pe tavă diavolului.

   –Iartă-mă, nu am vrut să te speri!

   –Nu-i nimic! Ce spuneai?

   Observ îngrijorarea din ochii săi, dar și a celorlalți.

   –Te întrebam dacă ești bine!

   –Sunt bine.

Încerc să mimez un zâmbet micuț, dar normal că acesta nu se lasă convins de aparențe, cum nu a făcut-o niciodată. Ajung să cred că sunt ca o carte deschisă pentru el.

   –Ce vrei să facem azi? Întreabă Bree și doar ridic indiferentă din umeri. Vrei să mergem la plajă?

   –Prin parc? Propune Sam.

   –Sau la muzeu? Vorbește Ash și toți ne oprim din ce făceam, întorcându-ne privirile șocate spre el. Bine, poate nu la muzeu!

   Am izbucnit cu toții în râs, inclusiv eu, iar Bree l-a înjurat pentru că a făcut-o să verse suc pe ea. Doar Xander rămânea serios.

   –Puteți să mergeți voi, e o zi frumoasă să vizitați orașul. Eu cred că o să merg să mă plimb puțin.

   –Vrei să venim cu tine? Mă întreabă Bree, privindu-mă cu părere de rău și deja sunt sătulă ca toți să mă privească cu milă.

   –Nu. Am nevoie de puțin timp singură, sper că nu o să vă supărați!

   –Normal că nu! Îmi răspunde albăstrica, zâmbindu-mi cald, în timp ce dau aprobator din cap.

   –Dar prima dată mănâncă! Mă mustrează Xander și normal că acesta mă privește prudent, fără să-i scape ceva.

   Privirea îmi fuge spre farfuria din fața mea și realizez că într-adevăr, nu m-am atins deloc de ea. Iar cu cât priveam spre mâncarea din fața mea, cu atât mai mult o stare de greață mă cuprinde, până când ajung să fug grăbită spre baie.

   Genunchii mi se lovesc de gresia rece a băii, din față closetului și una dintre mâini mi se îndreaptă automat pentru a-mi strânge părul, în timp ce amețeala și greață continuă să persiste. Pot auzi foarte clar niște pași trecând pragul și ajungând în dreptul meu. Recunosc parfumul bărbătesc, dar nu îmi deschid ochii decât în clipa în care îi simt una dintre palme susținându-mi fruntea.

   Convinsă că nu mai sunt in pericolul de vomita, îmi dau drumul la păr și mă întorc ezitând spre el. Îngenuncheat lângă mine și cu o expresie care exprimă mai multă îngrijorare decat aș fi crezut vreodată că e posibil, reușește să îmi dizolve curajul.

   Înghit în sec și îmi trag genunchii sub mine, încercând să îmi găsesc o poziție cât mai confortabilă pe podeaua tare a băii.

   –Mergem să te vadă un doctor!

   –Sunt bine, Xander.

   –Continui să repeți într-una asta, când cu toții știm că nu e așa. Nu ești deloc bine, Avril!

   Nu e prima dată când Xander îmi spune Avril și m-am prins că o va face de fiecare dată când am să fac ceva rău, dar totuși, e atât de ciudat și straniu să o aud venind din gura sa.

   –Xander, chiar sunt bine!

   Încerc să mă ridic de pe jos, bineînțeles cu ajutorul lui, din cauza amețelii care încă nu-mi dădea pace.
Mă duc spre chiuvetă, aruncându-mi cu apă pe față și clătindu-mi gura, încercând să scap de gustul scârbos de vomă.

   –Asta numești, tu, bine? Uită-te la tine doar!

   –Mulțumesc de încurajare!

   –Potolește-te! Ești palidă, ai slăbit considerabil în ultimele două zile, nu dormi și abia mănânci ceva. Dar în schimb, plângi și fumezi încontinuu. Crezi că asta îți face bine? Te distrugi! Iar dacă o să continui așa, următoarea înmormântare o să fie a ta! Hotărăște-te ce ai de gând să faci, pentru că nu am să stau să privesc cum te stingi mai mult pe zi ce trece!

   Duritatea cuvintelor sale mă fac să-l privesc șocată.

Mă doare.
Mă doare să-l aud spunându-mi atâtea lucruri fără milă și totuși care sunt adevărate.
Mă doare atât de tare, încă am impresia că inima o să mi se rupă.

   Mi-am înghițit nodul din gât cu greu, inspirând. Duc mâna spre obraji, ștergându-mi lacrimile provocate de cuvintele lui.

   –Starr..

   Vrea să spună acesta, dar nu mai aștept și dau buzna afară.

   –Starr! Îmi aud numele strigat, dar nici în ruptul capului nu mă gândesc să mă opresc.

   –Hei, ești bine? Mă întâlnesc cu Mark pe hol, dar nu-i răspund, mergând mai departe spre ieșirea din hotel.

   Colind străzile din Miami de aproape 20 de minute, neștiind încotro să o iau.

   Poate eram egoistă, dar nu eram pregătită să renunț la tot ce am clădit în New York. La visurile mele. La libertatea mea. Și totuși, nu aveam puterea necesară să mă reîntorc la viața mea, știind că ea nu mai e.

   Ariel a fost persoana pe care eu am iubit-o cel mai mult. Cea pentru care m-am sacrificat, cea pe care am protejat-o de nenumărate ori de mânia mamei sale. Cea pentru care mi-aș fi dat viața, doar ca să știu că ea e fericită. Doar că în final, ea a fost cea care și-a sacrificat viața pentru "fericirea" mea.

   Tot ce sunt acum, ea m-a ajutat să fiu.. Și acum, eu sunt pierdută, iar ea nu mai e aici ca să mă ajute. Credea că o să mă elibereze, fără să realizeze, că făcea exact opusul. Cum să învăț să trăiesc fără ea?

   –Se pare că prințesa s-a decis în sfârșit să se întoarcă înapoi unde îi e locul!

Inspirând furioasă, mă întorc cu spre cel din spatele meu, dându-mi ochii peste cap la vederea sa. Perfect! Uite cum începem din nou!

   –Alek!