Playing Dirty

Capitolul 66.

"Ești o stea, Starr."
★

Mi-am verificat pentru a nu știu câta oară costumația, asigurându-mă că fiecare detaliu era perfect.

   Îmi trosnesc degetele și mă plimb agitată prin culise, încercând să-mi controlez respirația.

Azi era ziua cea mare. Trecusem prin iad și mă întorsesem de acolo cu sufletul făcut bucăți. Suferisem. Fusesem trădată. Condamnată de propriile greșeli și de ale altora.

   Și totuși... cumva, reușisem să mă ridic suficient încât să pot urca din nou pe scenă.

Nu făceam asta pentru mine. O făceam pentru Sara. Știam cât de mult și-ar fi dorit să mă vadă dansând din nou. Să mă vadă luptând pentru visul meu, chiar și atunci când lumea părea hotărâtă să mă distrugă.

   Așa că asta aveam să fac în seara aia. Aveam să-i îndeplinesc dorința.

   –Avril, scumpo, ești pregătită? Profesoara apare în fața mea, zâmbindu-mi cald.

   –Da... doar că e un lucru care nu-mi dă pace. Mărturisesc, frecându-mi palmele transpirate de materialul costumului. Cred că s-a produs o încurcătură legată de admiterea mea.

   Își arcuiește ușor sprânceana, studiindu-mă atent.

   –Depinde. Spune-mi ceva: crezi că locul tău nu este aici?

   –Sunt convinsă că există persoane mult mai talentate decât mine, care meritau locul ăsta.

   Profesoara zâmbește slab și își încrucișează brațele.

   –Probabil. Poate chiar există. Dar și tu meriți să fii aici.

   Îmi ridic privirea spre ea, surprinsă de siguranța din glasul ei.

   –Încurcătură sau nu, Avril, talentul nu poate fi falsificat. Iar sclipirea pe care o văd în ochii tăi când dansezi... e rară.

   Ceva din pieptul meu se liniștește puțin la cuvintele ei. Era exact alinarea după care tânjeam de atât de mult timp.

   –Vă mulțumesc... Șoptesc sincer.

   –Nu ai pentru ce. Îmi atinge ușor brațul înainte să se îndepărteze. Acum pregătește-te. Pauza se termină în câteva minute.

O privesc cum pleacă, iar pentru câteva secunde rămân singură în culise.

   Îmi las apoi privirea să alunece peste mulțimea de oameni din sală. Rând după rând. Chip după chip. Dar nu era acolo. Niciunul dintre ei nu era.

  Dezamăgirea îmi strânge dureros inima, însă o îngrop repede înainte să-mi permită să mă destabilizeze. Nu aveam voie să mă gândesc la ei acum. În seara asta, scena era singurul lucru care conta.

Era ultimul dans al spectacolului. Un dans aerian în ploaie, executat legată la ochi.

   Desigur. Pentru că universul aparent nu considera că viața mea era deja suficient de complicată.

   Îmi luase zeci de ore de antrenament, căzături, vânătăi și nervi ca să pot stăpâni coregrafia fără să-mi rup ceva.

   Și chiar și acum, înainte să urc pe scenă, stomacul mi se strângea violent de emoții.

–Toată lumea pe poziții! Vocea coordonatorului răsună puternic prin culise și simt cum inima începe să-mi bată și mai tare.

Acum era momentul.