Playing Dirty

Capitolul 65.

"Îți mulțumesc că m-ai sărutat chiar și atunci când buzele mele erau otrăvite cu ură."
★

   M-am uitat câteva secunde la ușă, încercând să-mi adun curajul necesar înainte să intru.

Dar, într-un final, am apăsat clanța fără să mă mai obosesc să bat.

   –Avril!

Jackson își ridică instant privirea spre mine, complet surprins să mă vadă acolo.

   –Unde e Klaus? Întreb direct.

   –Domnul Ross este în birou.

Dau scurt din cap și continui să merg, dar mă opresc pentru o secundă înainte să urc scările.

   –Să nu ne deranjeze nimeni.

Jackson mă analizează câteva clipe, observând probabil expresia de pe fața mea, apoi aprobă imediat.

   –Sigur!

Trec pe lângă el fără să mai spun altceva și mă îndrept spre biroul lui Klaus.

Cu fiecare pas, stomacul mi se strângea tot mai tare. Pentru că, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le aflasem deja, aveam senzația că adevărul complet urma să mă distrugă și mai rău.

   –Puteai să mă anunți că vii. Comentează Klaus imediat ce mă vede intrând.

Îmi dau ochii peste cap și închid ușa în urma mea.

   –De ce? Ca să-ți pui câinii de pază pe mine?

Klaus râde încet și se lasă comod pe spătarul scaunului.

   –Oh, nu. Ei nu sunt pentru așa ceva. Dar pisicuțele mele sigur te-ar fi convins să fii mai cooperantă. Rânjetul lui arogant îmi provoacă instant nervi.

   –Nu mi-e frică de mâțele tale, Klaus. Și, în plus... îmi ești dator.

   –Ce vrei? Își arcuiește o sprânceană, interesat.

   –Vreau să știu cum a început totul.

Pentru prima dată de când am intrat, expresia lui se schimbă ușor.

   –Nu sunt eu persoana care ar trebui să-ți spună povestea asta, Avril. Vorbește cu Xander. Face un gest vag din mână, clar încercând să mă expedieze.

Dar de data asta nu aveam de gând să plec fără răspunsuri. Aveam să aflu tot adevărul. Chiar dacă urma să mă distrugă complet.

–Nu am încredere în el.

Klaus mă analizează lung câteva secunde înainte să scoată un râs scurt.

–Și în mine ai? Își încrucișează mâinile pe birou și mă fixează direct cu privirea. Ar trebui să-ți amintesc că totul a fost o șaradă organizată de noi și că eu nu-ți sunt, de fapt, dator cu nimic?

–Mă așteptam la răspunsul ăsta. Atunci ce spui de un târg?

–Un târg? Repetă, amuzat.

–Eu îți spun tot ce știu despre Alek și șeful lui... iar tu îmi spui adevărul și îmi oferi protecție.

Zâmbetul de pe fața lui dispare aproape instant.

–Cum rămâne cu fratele și bunica ta? Sau cu loialitatea ta?

Scot un râs amar și îmi încrucișez brațele la piept.