Playing Dirty

Capitolul 28.

Cu drag, Ariel.
★

Privesc de pe acoperișul hotelului orașul în care am copilărit... orașul care nu mi-a adus decât suferință. Lumea își vedea în continuare de cursul ei, iar eu rămâneam pe loc.

Trag adânc din țigară, lăsând fumul toxic să-mi ardă pieptul, apoi îl eliberez în aerul rece.

Mai devreme am leșinat. Speram să mor... și totuși m-am trezit în întuneric, într-o realitate în care ea nu mai era.

Țin în mână scrisoarea destinată mie, dar nu am curaj să o deschid. Orice aș găsi acolo, m-ar distruge. Și nu știam dacă aș putea face față unei alte lovituri.

–De ce nu mă miră să te găsesc aici? Tresar la tonul răgușit al lui Xander.

Îmi întorc privirea spre el și observ cearcănele adânci de sub ochii lui. Nici el nu a dormit bine. Se așază lângă mine, cercetător, iar eu ezit să-l privesc.

–De când ești aici?

–Sunt bine, Xander!

   Încerc să-l conving că nu are de ce să-și facă griji, chiar dacă amândoi știm că mint cu nerușinare.

–Nu asta te-am întrebat. Mă mustrează supărat și îmi dau ochii peste cap.

–De la șase. Am vrut să văd răsăritul.

–Nu ești deloc bine, Starr, oricât ai continua să spui lucrul asta.

–Am nevoie de puțin timp. Atât. Oftez, pierdută între dorința de a-l liniști pe el și dorința de a mă convinge pe mine.

–Știu că doare, dar voi fi aici să-ți amintesc că nu trebuie să înduri totul singură. Mă ai pe mine, pe Bree, chiar și pe băieți!

–Atâtea cuvinte rămase nespuse... Toate sunt o mizerie în capul meu, dar "adio" nu e printre ele.

–Știu, iubito!

Îl aud oftând, dar tace și privește răsăritul împreună cu mine. În alte circumstanțe, cadrul ar fi fost romantic —noi, oceanul și lumea la picioarele noastre. Doar că circumstanțele mă forțează să fac un pas înapoi și să decid ce urmează.

Împunsă de adrenalină, arunc țigara și rup scrisoarea sub privirea lui.

–Starr, nu trebuie să faci asta acum!

Era îngrijorat. Dar cine îl putea învinovăți? Știam amândoi cât de instabilă puteam fi, doar că eu alegeam să mă prefac că nu era așa.

–Ba trebuie! Mă răstesc, în timp ce scot scrisoarea, aruncând plicul pe undeva la întâmplare.

                          "Dragă Starr,

Știu că nu ai vrut să mă părăsești nici măcar pentru o secundă și mă bucur că ai fost, în sfârșit, pregătită să pleci și să-ți urmezi visele. Mă bucur că ai reușit să scapi de orașul ăsta.

Cum bine știi, suntem familiare cu sentimentul de a fi un copil nedorit. Neînțeles. Stricat. Dar sper din tot sufletul că acum ești fericită și că zâmbești.

Aici, lucrurile nu sunt grozave, cum n-au fost și cum n-or să fie niciodată, de altfel. Mătușa a luat-o din nou razna, iar mama continuă să mă învinovățească pentru toate greșelile ei.