Blestemul alegerii-Infama vol.2

Cap.1 Normalitate partiala

09.Decembrie2400

Au trecut deja doua luni de cand ne-am intors in Durmstang , iar linistea si durerea se simt inca in aer, desi am revenit la o posibila normalitate. Nu a mai avut loc nici o lupta si nici o pierdere, desi suntem cu toti inca incordati in asteptarea unui atac. Cu toti ne-am schimbat in ultimul timp, devenind mai atenti, mai duri poate, dar cu siguranta nu mai seriosi. In ultima vreme cu toti am incercat sa ne prefacem ca nimic nu s-a intamplat , si singurele lucruri care ne ajuta sa nu inebunim e faptul ca petrecem mult timp impreuna, razand desi in interiorul nostru e un adevarat uragan. Maine va avea loc inmormantarea doamnei Sourlei, desi a trecut mult timp, nu am avut curajul sa o inmormantam inca. Dupa incenerare ne gandeam sa tinem o ceremonie. Denisse s-a cam inchis in sine in ultima vreme, dupa toate, doamna Sourlei era mama ei, intr-un fel i-a adoptat pe ea si Ryan dupa moartea parintilor lor genealogici, chestia e ca eu si Bel trebuie sa fim foarte atente cu ea, stim ca sufera mult ,lucrul dificil e sa iti dai seama cand are nevoie de liniste si cand de o imbratisare. De cand am ajuns, am petrecut mult timp cu Ryan, desi nu am facut decat sa stam unul langa altul in locul nostru de intalniri si sa privim peisajul, in liniste. Intr-un fel cred ca asta ne alina pe amandoi mai mult decat o discutie. Parinti mei incearca sa imi fie aproape poate incercand sa recupereze timpul pierdut si incercand sa ma cunosca mai bine, iar asta nu ma deranjeaza, e chiar placut sa discut cu ei uneori. Am descoperit ca parintii Bellei sunt foarte de treaba si in majoritatea timpului nu fac decat sa rada, ce e ciudat e ca atunci cand parintii mei stau alaturi de ei se comporta si ei ca niste adolescenti cea ce ma sperie. Jo si Zack stau mereu alaturi de Ryan obligandul sa faca tot felul de chesti ce ar trebui sa ii distraga atentia, desi e clar ce el nu vrea sa faca nimic din astea, totusi eu cred ca e dragut din partea lor sa incerce sa il ajute. Jo incearca de asemenea sa ii fie alaturi si lui Denisse, desi uneori pare ca ii e frica de ea, ca ar puteao supara intr-un fel si cred ca de acea prefera sa srea putin mai la distanta o vreme, pana cand Denisse se va simti cat de cat ok. Zack e si el mereu tacut ,iar in ultima vreme Bel tipa mai tot timpul la el. In ultimul timp m-am simtit cam singura, desi locuiesc in aceasi casa cu alte unsprazece persoane. Matusa Natalie a fost foarte fericita sa ma revada, desi inca nu a trecut peste moartea lui Gabe. Cu toti am pierdut multe in ultimul an, dar de acea vreau sa imi indeplinesc misiunea, vreau ca alegerea mea sa schimbe ceva pentru ca stiu ca e alegerea buna, inca nu le-am spus celorlalti planul meu, dar cred ca e mai bine sa pastrez asta pentru mine o vreme, cel putin pana cand va fi timpul sa imi fac cunoscuta alegerea.
Vechea noastra casa e foarte aglomerata acum si totusi atat de tacuta in acelasi timp.
Eu, Bel si Den impartim camera mea, Ryan,Jo si Zack impart vechea camera a fratelui meu si sincer e cam dureros sa ii vad acolo unde ar trebui sa fie el, unde candva era el.
Parinti mei si parinti Bellei impart camera parintilor mei, iar Ilenia si Kimm impart camera surori mele, desi aceasta e mai tot timpul plecata cu Harry. Sora meaa urat mereu locurile triste si silentioase, poate ca de acea prefera sa plece decat sa stea cu noi.
**********
Telefonul suna, Bel maraie si se afunda cu nasul in perna, in timp ce Denisse sta ca de obicei pe spate cu bratele la piept, privind tavanul cu ochii deschisi, e inspaimantator, mai ales daca te gandesti ca face asta toata noaptea, fara sa inchida vreun ochii.
Ma ridic maraind si imi incolacesc picioarele sub mine. I-au telefonul de pe noptiera si il deschid, am un mesaj de la Ray-Ray.
" Dormi?"
"Acum nu mai dorm."
Ii raspund eu trantindu-ma inapoi cu capul pe perna, dar telefonul continuua sa sune, facand-o pe Bel sa tipe dea dreptul.
-Care e faza cu porcaria aia? Nu o poti pune pe silent?
Imi dau ochii peste cap, iar Be se ridica si se indreapta spre telefonul ei si se ghemuieste pe fotoliul de la fereastra. Acum cateva lunii priveam fix pe acea fereastra, la femeile care lucrau frenetic pentru pregatirea zilei Durmstangului. Telefonul bazaie din nou facandu-ma sa tresar.
"Vi la locul de intalnire? Ma simt asa singur".
"Îhm"
Ma ridic din pat si ma indrept spre dulap. Dupa ce ma imbrac, matusa ne cheama pe toti la micul dejun. Bel coboara scarile in graba, iar Den e inca intinsa pe spate privind fix tavanul.
-Den...vrei sa iti aduc ceva aici?
-Mnu...e in regula.
Spune ea bland si ridicandu-se in capul oaselor.
-Era Ryan?
-Hâm?
Imi netezesc asternuturile cu palma si ma asez pe fotoliul de langa fereastra.
-Era Ryan la telefon?
Repeta ea mai tare. Incuvintez privind pe fereastra si pot sa jur ca am vazut-o pe Denisse zambind pentru o secunda, dar apoi a iesit valvartej din camera. Stiu ce urmareste, vrea ca eu sa il iert pe Ryan.
Ma uit inca cateva secunde pe fereastra, stand exact unde stateam acum cateca luni, atingand fereastra in locul unde atunci se afla statuia vulturului cu aripi deschise. Ma invart cu spatele la fereastra si la trecut si cobor la micul dejun.
**********************
Kimm si parinti Bellei stau la masa, bosumflati si somnorosi, in scurt timp apar si parintii mei, la fel de rau dispusi. Ilenia nu ma astept sa apara. Jo si Zack o ajuta pe matusa sa aseze paharele, iar Bel apare in scurt timp, inca in pijamale, trecandusi mana prin par si cascand.
-Unde e Den?
Intreaba ea uitanduse la mine.
Ridic din umeri.
-Ceva progrese?
Intreaba doamna Wallace ingrijorata.
-Cred ca am vazut-o zambind azi dimineata.
Spun eu in timp ce imi vars cereale in bol.
-Si Ryan?
Intreaba tata sorbind din cafea.
-Ma intalnesc cu el incurand, pare mai bine decat acum doua luni, dar continua sa isi petreaca timpul pe varful stanci privind cerul.
Adulti dau toti din cap, in timp ce mama isi musca buza de jos.
-E o perioada grea pentru ei.
-Stim.
Incuvinteaza Bel razemata de frigider cu bolul de cereale in mana. Imi termin cerealele in liniste in timp ce ceilalti vorbesc despre antrenamente si pregatiri pentru un posibil atac. Ma ridic facand scaunul sa scartaie, iar atunci intra si Denisse pe usa, se aseaza pe locul meu si ignora privirile insistente atintite asupra ei. Oameni astia nu inteleg ca ar trebui sa o lase in pace? Trebuie sa fac ceva.
-Den, vrei sa vi cu mine sa ne intalnim cu Ry?
Se uita surprinsa spre mine.
-Credeam ca e locul vostru.
Spune ea cu o voce ce nu tradeaza nici un fel de sentiment. Ridic din umeri, iar ea incuvinteaza. Iesim in curtea din fata, iar apoi pe straduta cu pietris, narginita de tufisuri.
Denisse mareste pasul ajungandu-ma din urma si se uita piejis la mine.
-Multumesc...psntru...sti tu.
Ii zambesc, iar ea imi zambeste inapoi.
Doua zambete in aceasi zi, e bine, cred ca incep sa imi recapat prietena dubioasa.
Ne continuam drumul eu aratandu-i diferite locuri prietenei mele, care e ciudat de atenta.
-Aici era fosta mea scoala, aici locuia prietena mea Clarisse...
La pronuntareanumelui ei, imi dau seama ca nu am mai auzit nimic de ea, trebuie sa imi amintesc sa o intreb pe matusa.
-E frumos...Durmstangul ma refer.
Sopteste Denisse privind in jos.
-Mda...cred ca e.
Nu mi-am vazut lumea niciodata ca fiind frumoasa, poate plictisitoare, monotona, ciudata...da, dar frumoasa? Acum ca ma gandesc mai bine, poate ca chiar e frumosa.
Ajungem la poalele dealului si incepem sa urcam pana ce ajungem la stanca mare, din varful careia se vede perfect o mare parte din Durmstang.
-Wow.
Exclama Denisse la vederea peisajului. Casele si cladirile devin tot mai mici, disparand in zare, iar cerul pare asa de aproape de aici...
Incurand il zarim pe Ryan ghemuit pe marginea stanci si incep sa il strig.
Ryan imi zambeste trist si pare destul de surprins sa o vada pe Denisse.
-Hey ..tocmai vroiam sa te mai sacai prin mesaje.
-Ti-am luat-o inainte.
Spun eu zambindu-i larg si ghemuinduma alaturi de el. Denisse se aseaza pe cealalta parte a lui Ryan si se razama cu capul de umarul fratelui ei.
-Ai aproape impresia ca...
-Ca poti atinge cerul.
Termina Ryan fraza surori lui.
Au dreptate, de aici chiar pare ca poti atinge cerul.
-Ma simt mai aproape de ea cand sunt aici.
Spune Ryan dupa cateva secunde de liniste, iar eu si Denisse ne uitam surprinse la el. E prima data de la moartea mamei lor cand ei o mentioneaza. Denisse nu face decat sa incuvinteze dupa ce privirea ei insistenta ii e ignorata de Ryan.
Se lasa din nou linistea si reintru in rutina obisnuita regasinduma aici pe stanca aceasta stand alaturi de Ryan fara ca vreunul din noi sa scoata vreo vorba.