Pasiune Ascunsă (CAMREN)

52.Nu mă aştepta.

-"Eu...eu..." Lauren s-a bâlbâit,incapabilă să îi explice domnişoarei Frey ce s-a întâmplat.

-"Am auzit totul,şi din salonul de clasă.Sunt foarte dezamăgită de tine Lauren." a oftat. -"Camila,l-am sunat pe tatăl tău şi e pe drum.Lauren hai cu mine,avem de discutat." a zis într-un ton destul de sever şi s-a întors ca să se întoarcă în şcoală în timp ce Lauren o urmărea.Am rămas paralizată în mijlocul parcării,incapabilă să mă mişc.Ploaia a început să cadă,dar nu mă mişcam.Părea că mi s-au lipit picioarele de asfalt.Inima mi s-a rupt în mii de bucăţele când am văzut-o pe Lauren privindu-mă peste umăr şi încetinind,dar d. Frey a împins-o dur şi a rupt contactul nostru.

-"Lolo.." am şoptit,în timp ce priveam cum iubirea vieţii mele dispare.

Ploaia era tot mai puternică.Eu eram leoarcă şi congelată,dar nu-mi păsa.Priveam fix uşa şcolii cu speranţa că Lauren o să vină şi o să mă ia de mână,să ne facem bagajele şi să fugim împreună...dar nu s-a întâmplat.

O mână era pe umărul meu,m-a întors şi m-a dus în maşina în care eram obişnuită să urc în copilărie.M-a împins înăuntru şi mi-a aruncat un prosop.Niciodată nu am pierdut din privire uşa aia,până ne-am îndepărtat.

-"Camila,la ce dracu' te gândeai?" a zis ridicând vocea. -"O profesoară?O femeie?!"

Nu am zis nimic,doar am înclinat capul gândindu-mă la ce i se întâmplă lui Lauren în acest moment.Probabil că e certată,dată afară...arestată.

-"Trebuie să ne întoarcem." am implorat

-"Nu o să ne întoarcem Mila." a răspuns tata,ţinând mâinile strâns pe volan.

-"Te rog,trebuie să o văd.O rănesc,te rog!" am plâns şi am încercat să deschid uşa pentru a fugi înapoi la şcoală,indiferent de leziunile pe care mi le-aş face.Tata a oprit maşina imediat şi m-a prins de mâini ca să blocheze uşa....Odată ce a reuşit,eu am continuat să lovesc geamul,cu speranţa de a sparge sticla.

-"Karla Camila Cabello!Opreşte-te în acest moment!" eu ştiam că sunt în probleme din forma în care m-a strigat.

-"Te rog." am căzut pe spate pe scaun,obosită după toate eforturile mele.

-"Mila,îmi pare rău..."

şi totul s-a făcut negru.

..................................................................................................

M-am trezit cu un gol pe care nu-l doresc nici celui mai mare duşman.Am pierdut totul...

M-am aşezat aproape ca un zombie doar pentru a o vedea pe Dinah ce mă privea fix.Era înclinată,cu ochii umezi şi acoperindu-şi gura cu mâinile.Viziunea mea a devenit înceţoşată,iar Dinah s-a apropiat imediat pentru a mă îmbrăţişa puternic.

Dinah nu spunea nimic,eu doar plângeam şi o prindeam puternic de cămaşă,înfingându-mi unghiile în propria mână până sângera,deşi nu simţeam nimic.

Dinah tremura sub propria mea tremurare şi nu trebuia să fii un geniu ca să-ţi dai seama că şi ea plângea.Am îmbrăţişat-o pe Dinah cu toate forţele,până ce m-am înecat cu propiul plâns,doar atunci,Chechee s-a îndepărtat şi m-a privit.

-"Chancho,îmi pare foarte rău." A gemut,scuturând din cap.

Nu am spus nimic..ce aş putea zice?Bine?Buzele mele tremurau în timp ce o priveam pe Dinah în ochi şi singurul lucru la care mă puteam gândi e că îmi doream să fac acelaşi lucru cu Lauren.

-"Eu um,nu ştiu dacă ar trebui să-ţi spun asta.." a şoptit,plecând capul.

-"Te rog." am plâns,nu ştiam de ce o imploram.Pentru a scădea din durere,poate?