Pasiune Ascunsă (CAMREN)

56.Nu ai sunat niciodată

Ochii mei s-au deschis,mandibula mi s-a lăsat,bătăile inimii mele au devenit anormale.Lauren Jauregui era în faţa mea.Lacrimile curgeau pe faţa ei în timp ce îmi analiza fragilul corp,înainte să mă privească din nou în ochi.

-"Camila.." acea voce...vocea care m-a urmărit lunile astea,vocea pe care o auzeam în visele mele,vocea căreia îi strigam să se întoarcă.

Am deschis gura,dar nu a ieşit nimic.Era inutil.

-"Nu ştiu ce să zic." a admis,cu vocea ruptă.Lacrimile mele au căzut însfârşit când mi-am dat seama că ea era aici cu mine cu adevărat,nu era doar un vis.

Nu m-am putut gândi la altceva aşa că am luat DVD-ul de sub mâna ei,l-am scanat,am luat banii ce i-a lăsat pe tejghea,am pus filmul într-o pungă şi l-am pus pe înapoi înainte să dispar în camera angajaţilor.

Am rămas acolo în jur de jumătate de oră,sprijinită de uşă până ce am auzit clopoţelul,indicând că a plecat.M-am lovit singură din cauză că am făcut asta,dar ce altceva aş fi putut face?Nu puteam vorbi cu ea,iar eu nu o să stau acolo să o privesc toată seara.

Am oftat şi m-am întors,doar pentru a vedea un client supărat aşteptând la tejghea cu nişte DVD-uri.

-"Îmi pare rău." am murmurat.M-am uitat la uşă ca să văd dacă sunetul clopoţelului era alt client ce intra.Am explorat locul,iar ea era lângă tejghea privindu-mă fix.Am gemut în minte şi mă îndreptam din nou spre camera angajaţilor,dar înainte să dispar...

-"Camila." cu asta a ajuns să mă omoare pe dinăuntru şi să trimită simultan fiori prin tot corpul meu.M-am întors spre ea şi s-a apropiat din nou de tejghea.-"Când îţi termini tura?" a întrebat.

Am privit ceasul de pe perete şi era 21:15.

-"21:30." am răspuns fără chef.Ea a zâmbit tonului meu şi s-a uitat la ceas.

-"Pot să te duc la o cafea?" a întrebat,jucându-se cu degetele stresată.

-"Eu...nu ştiu." am răspuns.Imediat zâmbetul său a dispărut.

-"Oh.Eu credeam că am putea vorbi..."

-"Să vorbim?" am întrebat.Furia pe care am ţinut-o în mine timp de atâtea luni,însfârşit a ieşit. -"Sigur că o să vorbim."

Ea a făcut o moacă în faţa tonului meu.

-"O să vorbim despre cum m-ai lăsat şi nu mi-ai spus unde eşti.O să vorbim despre cum mi-ai trimis un mesaj şi ţi-ai blocat numărul după.O să vorbim despre cum naiba casa ta a fost pusă la vânzare trei zile după care ai dispărut de pe fucking planetă.Hai.Vorbeşte!"

-"M-au arestat Camila." a oftat.

-"Aşa că ţi-ai blocat telefonul înainte să-mi spui că mergi la închisoare?Acolo se permit apelurile.Ai fi putut să mă suni măcar să-mi spui că eşti bine.La naiba...te-aş fi putut vizita!" eu fierbeam de nervi,nu mă puteam controla.

-"Camz.."

-"Ştii în ce stadiu eram?Eram fucking deprimată.Tatăl meu a trebuit să-mi pună pastile pentru dormit în apă pentru că nu puteam închide ochii nici pentru o nenorocită de secundă deoarece la tot ce mă gândeam şi vedeam erai tu.Greutatea mea a scăzut.Urmau să mă interneze într-un fucking spital mental Lauren,pentru că nu puteam gândi cu claritate.Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat cu un apel de la tine!" am strigat.Inima mea bătea cu putere.

-"Crezi că a fost uşor pentru mine?!" Lauren a răspuns. -"M-au arestat din cauză că m-am îndrăgostit şi am lucrat la sentinţa mea,dar după nu am găsit pe nimeni dispus să-mi plătească ieşirea,aşa că a trebuit să stau mai mult timp.Am ieşit acum o săptămână Camila.Eu nu te-am sunat pentru că nu puteam suporta ideea să mă aştepţi,când nici măcar nu ştiam cât o să fiu închisă.Nici eu nu am petrecut mai bine ca tine Camila.În tot acest timp am fost închisă într-o celulă de căcat!"

Mi-am băut joc şi m-am uitat în spate la ceas,mai lipseau câteva minute până la sfârşitul turii mele,aşa că mi-am luat geanta şi îmi aşteptat colegul,în timp ce Lauren continua să mă privească fix.

-"Opreşte-te." mi-a atras atenţia.

-"Ce?"

-"Uită-te la mine."

-"Nu o pot evita."

M-am întors spre ea,pe punct să discutăm încă o dată,dar a sunat clopoţelul şi era colegul meu.Mi-am luat rămas bun de la el şi am ieşit,Lauren după mine.

Am început să merg spre casă,Lauren lângă mine.Mă înfuriam cu fiecare pas pe care îl făcea.

-"Ce vrei?" am întrebat furioasă.

-"Vreau să vorbesc.Unde e maşina ta?"

-"Merg pe jos."

-"Asta e periculos Camz..."

-"Nu îmi mai spune aşa!

-"Bine,deja e suficient!" m-a prins de braţ,făcându-mă să simt acei fiori de electricitate prin fiecare venă,nerv,os din corpul meu.Mi s-a făcut pielea de găină din cauza atingerii ei,iar eu o uram din cauză că mă făcea să mă simt în acel mod.-"Nu mai da vina pe mine!"

Eram pe punct să vorbesc,dar ea m-a întrerupt.

-"Am lucrat dur,zi şi noapte pentru tine Camila.Singurul lucru la care mă puteam gândi e să ajung acasă şi să ne reluăm relaţia de unde am lăsat-o."

-"HA!" am strigat aproape nebuneşte.-"Tu voiai să continui de unde am lăsat-o...dar totuşi te-ai despărţit de mine nu mă aştepta.Tu ai spus-o,spune-i minţii tale de rahat să nu se mai contrazică.Ai spus că te-ai gândit la mine,dar şi aşa,nu ţi-ai luat timpul să te gândeşti 'Oh,poate că ar trebui să-i spun lui Camila că sunt bine şi că nu sunt moartă' cum credeam că eşti.Uneori era mai simplu să mă gândesc că eşti moartă şi de asta nu m-ai contactat" am mârâit,mi-am dat drumul din strânsoare şi mi-am continuat drumul.De data asta nu m-a urmărit,dar cu fiecare pas pe care-l dam îi puteam auzi inima ruptă.

-"Am pierdut totul Camila!" a strigat plângând.M-am oprit,dar nu m-am întors cu faţa spre ea.-"Părinţii mei mă urăsc! Maşina şi casa mea au fost vândute,nu am serviciu,câinele meu a dispărut şi probabil că e pe drumuri,nu am pe nimeni.Dacă tu mă laşi...nu mai am motive pentru care să trăiesc!" vocea ei s-a rupt,învinsă.

Am oftat şi m-am întors.Avea capul plecat şi era complet distrusă.M-am întors,oprindu-mă la câţiva metri de ea.

-"Unde stai acum?" am întrebat cu vocea joasă.Eu eram supărată,dar vulnerabilitatea ei mă îmbăta.

-"Într-un motel." a răspuns. -"O să fiu pe drumuri în câteva zile.Banii mei se termină." era complet umilită zicând asta.Asta doar a reuşit să creeze un mare nod în inima mea.

Am rămas în linişte până ce i-am auzit respiraţia tremurândă.

-"Nu îi eşti prea simpatică tatălui meu." am admis.Ea a negat din cap,ruşinată.-"Dar presupun că o să trebuiască să accepte."

Ea a ridicat capul să mă privească în ochi,ce străluceau la lumina lunii şi nu am putut evita să nu mă gândesc la faptul că e foarte frumoasă şi că nu s-a schimbat deloc.

-"Hai." i-am întins mâna,iar după o mică ezitare a luat-o.

Mâna ei încă se potrivea perfect cu a mea,dar am decis să nu ne încrucişez degetele,era prea intim.Am închis ochii când electricitatea mi-a atacat corpul din nou,dar am tras de mâna ei tot drumul spre casă.

Eram supărată pe ea...dar nu aş putea să o părăsesc...

------------------------------------------

¯\ _(ツ)_/¯