Pasiune Ascunsă (CAMREN)

58.Nu sunt prost

Eram cu totul obosită.Abia de am reuşit să dorm în timp ce mă gândeam la ce dură am fost cu ea.Probabil că vă întrebaţi la ce dracu' mă gândeam...dar nu e simplu să recuperezi pe cineva,când deja te-ai obişnuit să trăieşti fără acea persoană.Am simţit fiori când m-a atins,dar m-am simţit şi incomodă,de parcă nu ar fi natural.

Eu nu eram aceeaşi persoană care eram când m-a cunoscut.Nu mai eram îndrăzneața,deschisa,îngâmfata Camila Cabello,fata cea mai fierbinte din școală după care toți băieții salivau.Sunt Camila.Pur și simplu,doar Camila.

M-am ridicat ca să merg la ea în cameră,am deschis ușa puțin și era pe jumătate îmbrăcată,închizându-și sutienul.Am închis ușa imediat,fără să vreau să văd.

-"O să te aștept afară" am zis și asta am făcut.

În curând a ieșit,cu ochii roșii,machia,jul ei din ziua anterioară stricat de lacrimi și cu părul dezordonat.Era departe de Zeița pe care mi-o aminteam.

M-a urmărit pe scări și s-a așezat la masă din bucătărie,unde am lucrat cândva.Le-am dat câinilor să mănânce și după am gătit ceva pentru micul dejun.Da,eu găteam iar ea părea surprinsă....foarte.

-"Tu ai învățat să gătești?"

Am dat din cap.-"De când am părăsit școala am avut o grămadă de timp de pierdut."

Liniștea s-a produs după asta.Am folosit-o ca să îmi strâng gândurile și să le împing la o parte în timp ce așezam clătitele pe două farfurii și după le-am pus pe masă împreună cu siropul de miere.

-"Cum ai făcut-o?" a întrebat.-"În legătură cu examenele."

-"Prin surprindere,am trecut toate.În special B și C,dar și câteva A"

A zâmbit puțin.-„Bine făcut." am dat din cap și am plecat privirea din  nou.

Ea nu mânca,privea cum eu mă jucam cu mâncarea.Un obicei.Acum îmi plăcea să gătesc,dar din cauza greutății mele actuale se poate spune că nu prea mâncam din propria mea mâncare,sau din orice alt aliment.

Am tăiat o bucățică din clătită,am mestecat,am înghițit și m-am oprit,totul sub privirea lui Lauren

-"Ai fost să vezi un medic?" a întrebat,însfârșit mâncându-și mic dejunul.

-"Despre ce?"

-"Bine,cred că e evident ce se întâmplă." a răspuns,făcând un gest spre acțiunile mele.

-"Bine,depinde.E vorba despre depresia mea,anorexia mea,anxietatea mea sau insomnia mea,la ce te referi?" am întrebat,făcând o moacă.Am plecat capul,nu voiam să o privesc.

-"Suferi de toate astea?" a întrebat pe un ton îngrijorat,și am dat din cap pentru a confirma.-"Ai primit tratament?"

-"Mi-au prescris niște medicamente împotriva depresiei,pastile pentru dormit,medicamente împotriva anxietatei și o dietă de urmat..."

-"Și...?"

Mi-am dresat glasul cu stângăcie,fără să vreau să răspund.Atunci am fost salvată de soneria de la ușă...sau nu?

Tatăl meu venea spre bucătărie.

-"Mm Mila,mirosul ăsta..." s-a oprit când a văzut că nu suntem singuri.-"Oh,salut" a zâmbit călduros când a văzut-o.

-"Bună.." a răspuns Lauren,plecând capul.Asta o să devină urât.

-"Eu sunt tatăl lui Camila,tu ești...?" a întrebat.