Iubirile lui Aman

Capitolul 2

Cazinoul The Winner era locul în care se simțea Aman ca în rai. Atmosfera era cea visată și dorită de el. Fum, alcool, muzică, jocuri și femei. Cu toate că se simțea ușor amețit, se putea spune că era cel mai lucid dintre oamenii cu care stătea la masa de Poker. Câștigase de cinci ori în seara aceea și nu avea de gând să plece acasă foarte devreme.

Se ridică de la masă să-și cumpere un pachet de țigări. Barmanul nu-l auzi din prima și se găsi nevoit să repete, lucru pe care-l detesta mai mult decât orice.

Ieși în fața clădirii și cu greu își aprinse țigara. Vântul sufla cu putere și aducea stropii de ploaie foarte aproape de el. Trebuie s-o las mai moale, își zise el. Ajunsese să fumeze un pachet întreg pe zi, uneori în situațiile stresante chiar și două. Prin ploaia deasă, zări o mașină neagră parcând de cealaltă parte a drumului. La început nu i se părea nimic suspect, dar apoi își dădu seama că trecuse aproape un minut și nimeni nu coborâse. Din motive de siguranță, se întoarse cu spatele și discret lăsă țigara să cadă pe asfaltul ud. Apoi, cu mișcări calculate și încercând să pară cât mai relaxat cu putință, se întoarse în cazino. Nu mare îi fu uimirea când observă că un bărbat tocmai în momentul acela se hotărâse să coboare.

Căldura din interior i se păru una infernală. Știa că era o percepție greșită și iluzorie pentru că înainte temperatura era perfectă. Dar știa că este urmărit, fie el, fie cineva dintre prietenii săi. Se așeză înapoi la masă, dar când își văzu amicii cum râdeau fără aparent niciun motiv, își dădu seamă că toți cei patru se aflau deja în lumea proprie și că nu se poate baza pe ei.

Se retrase în baie și se sprijini de chiuveta din fața oglinzii. Respirația i se îngreunase și obrajii îi ardeau. Auzi voci de cealaltă parte a ușii și se închise rapid într-una dintre cabine. Imediat după, vreo trei bărbați intraseră în baie și începură să vorbească despre mâncarea din restaurantul de la colț. Aman nu era un novice și nici un tip naiv. Știa că e o capcană. Se urcă cu picioarele pe capacul veceului, vrând să se asigure că nu i se pot vedea picioarele.

Bărbații mai zăboviră câteva minute în încăpere și apoi se întoarseră în sala de jocuri. Conștient că nu poate sta ascuns în veceu pentru totdeauna, își luă inima în dinți, își verifică arma ascunsă în pantaloni și deschise prudent ușa. Nu reuși să facă nici măcar un pas, că se și găsi la podea, cu buza spartă.

Privi în sus și imaginea îi displăcea în profunzime. Un tip de două ori cât el stătea cu brațele încrucișate la piept și aștepta să se adune.

—Cine ești? Întrebă Aman ștergându-și sângele de la colțul gurii.

Chipul dur al bărbatului se schimbă radical și privirea îi deveni tristă.

—Nu contează, sunt un dependent de cocaină și am rămas fără bani. Mi s-a spus că dacă te ucid, voi primi 2000$. Am spus da, dar nu sunt în stare să omor pe nimeni.

Vocea îi tremura așa de tare încât Aman făcea eforturi foarte mari să înțeleagă fiecare al doilea cuvânt, măcar. Îi amintea puțin de Maya. Așa făcea și ea când o întreba dacă vine să-i facă curat în cameră.

—Asta-i trist, zise lăsându-și capul într-o parte, vrând să pară dezamăgit. Numai 2000$ valorez?

Bărbatul începu să se bâlbâie și mai tare și pe Aman îl pufni râsul.

—Hai să fac și eu o faptă bună azi/ Voi fi psihologul tău. Te voi consilia pe gratis. Nu te uita așa uimit la mine. O consiliere psihologică costă foarte mult și dacă mai faci și puf-puf, nici nu mai zic...sărac lipit.