Iubirile lui Aman

Capitolul 4

William Martin pășea apăsat pe trotuarul fierbinte, ștergându-și din când în când transpirația de pe frunte. Șoferul său îl anunțase în ultima clipă că i se stricase mașina pe drum şi nu avea cum să ajungă în timp util. Părul cărunt, cu cărarea pe o parte i se lipea de piele şi tot ce își dorea în momentul acela era să ajungă acasă şi să facă un duș.

Sună la o companie de taxiuri și mormăi un „bine" indispus când fu anunțat că taxiul va sosi în aproximativ șapte minute. Începu să se plimbe iritat dintr-un loc în altul, încercând să ignore razele fierbinți ale soarelui după amiezii care îi ardeau obrajii. Din cauza căldurii insuportabile își scoase mâinile din buzunar și le încrucișă la piept. Avea nevoie de o mașină nouă. Era a doua oara în luna aceea când se defectase. Problema era că se atașa foarte tare de mașinile lui și greu renunța la ele.

Un zgomot îi distrase atenția. Privi în sus și zări două elicoptere. Își așeză palma deasupra ochilor și își îngustă pupilele. Erau elicopterele spitalului. Oare ce s-o fi întâmplat, gândi el. De fiecare dată când auzea sirena ambulanței se gândi la fiicele lui. Îi era așa de teamă că una dintre ele ar putea păți ceva, încât în timp devenise exagerat de protector, chiar sufocant.

Privind continuu în zare, nu observă că cineva se apropie de el cu pași repezi. Își dădu seama de prezența nedorită abia atunci când individul încercă să-i smulgă servieta din mână. William încercă să scape de el și începu să strige după ajutor. Oamenii priveau îngroziți scena, dar niciunul nu îndrăzni să intervină, temându-se pentru propria siguranță.

Dar tocmai când bărbatul fu pe punctul de a renunța, un băiat îi sări în ajutor, lovindu-l pe tălhar tocmai între ochi. Acesta o luă la fugă îngrozit, dar înjurându-l continuu pe cel care-i stricase tâlhăria.

William își duse mâna la piept încă îngrozit și cu respirația îngreunată, îi mulțumi băiatului zdrențos.

—Cum aș putea să te răsplătesc?

Băiatul evita contactul vizual, privind umil în pământ.

—Nu e nevoie domnule, am făcut doar ce trebuia. Sunteți bine?

Abia în acel moment, William își îndreptă spatele, realizând că arată ridicol și vulnerabil.

—Sunt bine, dar numai datorită ție.

Îi studie deloc discret hainele zdrențoase și îl privi cu admirație.

—Uite cât de tare se înșală societatea când spune că cei ca tine sunt agresorii. Băiete, îți voi fi mereu recunoscător. Spune-mi cum te-aș putea răsplăti.

—Păi, dacă insistați, zise băiatul pe un ton timid, nu mi-ar strica o slujbă decentă.

William îl privi cu și mai multă admirație.

—Nici măcar bani nu ceri, ci de muncă, zise zâmbindu-i cu căldură. Momentan, trebuie să ajung undeva, dar spune-mi unde te-aș putea găsi pe la ora șase seara.

—Voi fi tot aici, răspunse băiatul, zâmbind la rândul său.

—Minunat, la șase, șase și jumătate, voi fi aici. Îți promit că te voi răsplăti cum se cuvine.

—Mulțumesc, domnule.

***

"Floare la ureche", își zise Aman, aprinzându-și țigara. Se așeză pe o bordură și trase primul fum. Prima parte decursese pe cinste și ceva îi spunea că și a doua va fi la fel de perfectă.

—Să te ia toți dracii, Aman, mi-ai spart nasul.

Vocea plină de reproș și suferință a lui Bill îi atrase imediat atenția și îl făcu să izbucnească în râs.