Iubirile lui Aman

Capitolul 31

Scarlet răspunse imediat și Aman nevrând să-i dea șansă să-i reproșeze că i-a închis telefonul în nas, se grăbi să-i explice că i se descărcase bateria.

—Uite, Scarlet, începu el precaut și întoarse privirea spre Veronica care-l aprobă dintr-un gest al capului. Eu am avut niște probleme acasă și am plecat de acolo. Am venit la o prietenă și îmi voi petrece această noapte și următoarea la ea. E doar o prietenă bună, se grăbi el să adauge. Veronica e o femeie în toată firea și vrea să-ți vorbească. Dacă vrei, mă îmbrac și vin după tine.

—Acum? făcu Scarlet și își suflă nasul.

—Nu sunt departe, ajung în zece minute cu siguranță. Doar că nu te voi lua din fața porții, ar fi prea evident, ne vedem la primul colț, da?

—Da, aprobă fata și de data aceasta, ea fu cea care închisese telefonul prima. Aman răsuflă încurcat și se întoarse spre Veronica care în tot acest timp îi masa umerii.

—Mi-e tare milă de biata fată, dar ce să mă fac cu tine? Trebuie să te scoată cineva din belea, nu?.

—Ce vrei de fapt să vorbești cu ea? întrebă el curios și se ridică, căutându-și pantalonii.

—Fata e debusolată rău, asta e atât avantaj cât și dezavantaj. E mai ușor s-o manipulez cum vreau pentru că ea se va agăță de mine și de ceea ce urmează să-i spun, dar e și un dezavantaj pentru că e foarte vulnerabilă și îmi e frică să nu-și facă rău singură. La șaptesprezece ani să treacă prin așa ceva...Spus într-o manieră mai simplă, vreau să vă ajut pe amândoi, pentru că nu gândiți niciunul. Îi aruncă apoi cheile de la mașină, văzându-l atât de disperat că nu le găsește.

—Aman, nu uita: profită, dar profită cu cap. Să nu faci ceva din care ea va avea de suferit. S-a aranjat destul de urât numai  pentru că s-a încurcat cu unul ca tine, nu are nevoie și de alte necazuri.

Aman se prefăcu că nu o aude și cu pași semi alergători, se grăbi spre mașină prin ploaia deasă care trebuia să se fi lăsat în timp ce ei făceau baie. Începu să se sature de vremea aceea atât de instabilă, ploua aproape săptămânal. Când în sfârșit se așeză în spatele volanului, era ul leoarcă. Cu dosul palmei, șterse apa care-i curgea pe frunte, ca de obicei închise radio-ul care se pornea automat de fiecare dată când învârtea cheia în contact și o luă din loc.

Nu rămase foarte uimit când o văzu pe Scarlet așteptându-l la marginea drumului, și ea udă toată, din cap până-n picioare. Pentru o clipă, văzând-o atât de posomorâtă, i se făcu și lui milă de ea, iar lui Aman tare greu i se făcea milă.  Îi făcu semn cu farurile, evitând să se apropie foarte tare de ea. Câteva clipe mai târziu, deblocă ușile, iar ea se urcă în mașină, lângă el. De data aceasta, în premieră, nu-i sări la gât, nu-l sărută și nici nu-l strânse în brațe. Nici de această dată nu rămase tare uimit, era de înțeles comportamentul ei. Nu-și spusese niciun cuvânt tot drumul, Aman era concentrat la drum, ploaia torențială, fiind un obstacol și un încetinitor oribil. Scarlet privea pierdută pe geam și se juca cu degetele în poală. 

Abia după ce ajunseră la casa Veronicăi, observase că Scarlet era îmbrăcată într-o cămașă de noapte și în picioare avea șlapi. Nici măcar nu se obosise să se îmbrace, remarcă el. O împinse ușor de talie spre aleea care ducea spre intrarea în casă, dar Scarlet nu vru să se îndepărteze prea tare de el. Până la urmă, nu doar din cauza ploii dese, ci și din conștientizare, grăbi pasul și-l lăsă pe Aman în urma ei. Da, conștientizase că degeaba se ține de el din cauză că  se află într-un loc necunoscut și nu știe cine e această Veronica, nu-l cunoștea de fapt nici pe el, deci practic, se afla într-un loc necunoscut cu doi necunoscuți.