Iubirile lui Aman

Capitolul 20

De fiecare dată când sosea o scrisoare de la Samira, Ahmad lăsa totul la o parte și se punea pe citit. De cele mai multe ori, dacă Aman sau Yaminah avuseseră ghinionul de a se afla prin preajmă la momentul respectiv, citea scrisoarea cu voce tare, făcând pauze mari între cuvinte, vrând să se asigure că cei doi vor savura fiecare detaliu la fel de intens precum o făcea el.

De data aceasta, o prinsese pe Yaminah acasă, așa că o invitase să își tragă un scaun lângă el și să asculte cu sufletul la gură veștile din Algeria. Ca de obicei, scrisoarea nu conținea nimic interesant. Samira pomenise ceva despre tăierea mieilor și moartea unui verișor de-al ei din Tunisia și apoi se pierdea în detalii nesemnificative, învârtindu-se în jurul aceluiași subiect.

„...abia aștept să vin la voi și să va strâng pe toți în brațe, mai ales pe..."

-Fetițo, mă asculți? o atenționă el pe Yaminah care privea visătoare în gol. Fata reveni în realitate, dădu din cap aprobator, îi făcu semn să continue, iar apoi se întoarse în lumea ei, dar Ahmad fu atât de copleșit de emoție încât nu sesizase asta.

Ca de fiecare dată, încheia scrisoarea cu „ Sper să ne vedem cât mai curând posibil".

-Nu e minunat? Samira ne va face o vizită într-un viitor apropiat. Prezența ei mereu ne luminează casa. Mă bucur că zâmbești din nou, scumpa mea. Nu-i așa că începi să te bucuri de această nuntă?

Yaminah înghiți în sec. Era așa de fericită că începuseră o relație cu Alec, chiar dacă era una ascunsă, încât uitase complet de grijile sale. Acum că Ahmad îi reaminti de evenimentul care urma să aibă loc în doar șase zile, un nou val de îngrijorare o cuprinse. Ce se va întâmpla cu ea? Oare va trece Omar peste păcatul ei? Părea a fi un bărbat deschis, dar nu putea fi sigură de reacția lui, nu putea nici măcar s-o bănuiască, pentru că nu-l cunoștea. Un lucru era însă cert: avea obligația să-i spună că nu mai este virgină, înainte să-și dea seama singur. După noaptea pe care și-a petrecut-o la Alec acasă, începuse să-l deteste pe Omar chiar mai tare decât până atunci. Nu mai putea să de înapoi acum. I se dăruise într-u totul lui Alec și își jurase că indiferent de circumstanțe, nu va lăsa niciun alt bărbat să-i atingă corpul în afară de el. Seara după ce se urca în pat și se ruga, încerca să pună la cale un plan care s-o scoată din încurcătura în care se băgase singură, dar în afară de fugă, nimic nu-i veni în minte, iar fuga nu-i surâdea.

-Am început să mă obișnuiesc cu ideea, da, zise ea evitând contactul vizual. Avea impresia că toate gândurile sale îi erau întipărite pe frunte. Nu-și mințise tată niciodată și ura faptul că trebuia s-o facă tocmai acum, când era vorba de sentimentele sale.

-E un început bun, scumpa mea, zise el și o trase spre el, strângând-o la pieptul său lat. Așa încep toate căsniciile care au un viitor. Pasiunea nu e suficientă, iar atracția fizică nici atât. Știi bine, în cultura noastră, căsniciile se bazează pe siguranță, garanție și pe relația dintre cele două familii. Toate astea alcătuiesc o bază solidă, imposibil de distrus, Pasiunea e trecătoare și înșelătoare. Cu cât e mai intensă, cu atât e mai superficială.

-Tu cum ai cunoscut-o pe mama? întrebă deschizând un subiect pe care Ahmad îl detesta și devenea irascibil de fiecare dată când cineva îl aducea în discuție. Îndeajuns de surprinzător, Ahmad nu se ridicase de pe canapea și nu-i spusese că are alte lucruri de făcut.

-Așa cum te-a cunoscut și Omar pe tine. Familiile noastre au aranjat totul.

-Ai iubit-o, tata?

Îl simți cum se încordează și nu-i mai mângăie părul deloc.

-Draga mea, ești prea tânără să înțelegi ce înseamnă iubirea, deci nici nu are rost să-ți răspund.

-Unde e? Ai idee?