Iubirile lui Aman

Capitolul 35

În seara aceea se ținuse de cuvânt și o scoase pe Scarlet la o plimbare prin parc. Printre frunzele copacilor, adia un vânt destul de răcoros pentru un oraș precum era Los Angeles. Scarlet își aruncase un șal subțire pe umerii goi și se trase mai aproape de Aman în încercarea de a se încălzi măcar puțin. Arabul nu era foarte deranjat de temperatura ceva mai scăzută, de fapt nici nu o conștientiza. Lucrul care-l incomoda pe el erau mâinile lor împreunate. Nu era obișnuit să se plimbe seara prin parcuri cu vreo fată și cu atât mai puțin să o țină de mână. Arătau precum un cuplu, iar lui nu-i plăcea această idee, ideea de relație. Nu fusese implicat într-o relație de la șaptesprezece ani și până și atunci, singurul motiv pentru care „se băgase" era curiozitatea. Voia să vadă ce înseamnă de fapt să fii într-o relație. Nu i-a plăcut și probabil fata simțise asta pentru că îi dăduse papucii după numai trei săptămâni și la scurt timp se cuplase cu Nicollo. Nu era deloc deranjat de acest lucru, mai ales că Nicollo îi dezvăluise că fata sperase să-l facă gelos. Nu îi ieșise...

De câte ori își trăgea mâna din strânsoarea lui Scarlet, inventând o scuză oarecare, ea i-o lua înapoi. Nu-i plăcea ideea de intimitate, îl incomoda și în viziunea lui ținutul de mână era cea mai profundă formă de intimitate. Nu era greu să mergi în club, să agâți pe cineva și apoi să ți-o tragi cu acea persoană știind că nu o vei mai vedea niciodată. Sexul nu era greu, dar ținutul de mâna, da. Implica și altceva, iar lui Aman nu prea îi plăcea să ofere mai mult decât plăcere fizică.

—Mi-e teamă, Aman, vorbi Scarlet după minute lungi de tăcere. Te ador, dar mă sperie ideea că am lăsat totul în urmă. Mi-am trădat familia, i-am abandonat și știu cât de tare suferă tata din această cauză.

Aman se opri și se întorse cu fața spre ea.

—Niciodată nu te-au iubit, niciodată nu te-au apreciat și mereu te-au considerat o povară, i reaminti el.

—Astea sunt presupuneri, dar nu poți fi așa de sigur pe ceea ce spui. Cred că tata chiar mă iubește, poate Arabella nu, dar tata mereu a avut grijă de mine și mi-a vrut doar binele.

—Scarlet, am vorbit azi cu el la telefon și mi-a spus că ai fost mereu o povară pentru ei.  William mereu o preferase pe Arabella pentru că îi semăna mai tare. Tu ai fost mereu diferită și ca să mă folosesc de cuvintele lui, ai fost „oaia neagră a familiei."

—Așa a spus? întrebă Scarlet cu voce tremurândă de furie amestecată cu un strop de dezamăgire.

—Da, Scarlet, eu consider că cel puțin o perioadă să nu-i mai răspunzi la telefon, o sfătui el.

—Normal că nu-i voi răspunde, zise ea cu fălcile încleștate. Aman zâmbi satisfăcut.

—Bine faci. Am făcut rost de niște bani azi, schimbă el subiectul, nevrând să-i dea ocazia să pună prea multe întrebări. Scarlet se arătă plăcut surprinsă și pe moment uitase de furia pe care o simțea cu atâta intensitate.

—De unde?

—Ți-am spus că nu stau degeaba în timp ce tu ești la școală. Nu-ți face griji, nu e nimic ilegal, am eu afacerile mele. Scârțâie  puțin de când m-am certat cu tata, dar nu vom muri de foame.

După ce primise această veste, Scarlet își revenise complet, deoarece i se luase o piatră de pe umeri. Niciodată nu fusese nevoită să-și facă griji pentru ce va mânca a doua zi și gândul că ar putea să înceapă acum, o speria, mai ales pentru că aștepta și un copil. Se cuibări la pieptul lui, gest care-l enervă și mai tare.

—Ce-o să mă fac cu școala, Aman? Nu o să apuc să termin liceul.

—Lasă totul pe mine, îi răspunse el privind în gol, cu bărbia pe capul ei. Te asigur că dacă renunți chiar și mâine la școală, îți vei primi diploma.