Iubirile lui Aman

Capitolul 33

—Unde e Maya? întrebă Yaminah de îndată ce-și strânse tatăl în brațe.

—Maya a plecat, a început facultatea, răspunse Ahmad în timp ce-i strângea mâna ginerelui său. Dezamăgirea era clară pe chipul discret fardat al fetei. 

—Noi i-am adus brioșe, zise arătând spre punga din mâna lui Omar.

Ai făcut brioșe, scumpo? întrebă Ahmad încântat că în sfârșit fiica sa se arăta interesată de bucătărie ca o adevărată soție musulmană.

—Nu eu, Omar le-a făcut, replică ea și nici nu băgă de seamă schimbarea drastică de pe fața tatălui său.  Se aruncă pe canapeaua moale pe care timp de atâția ani obișnuia să citească și să învețe. Omar se așeză lângă și-i îndesă o brioșă în gură.

—Crezi că mai trebuia să pun zahăr? 

Yaminah mestecă încet și privi în tavan, încercând să prindă gustul cât mai bine.

—Nu, dar cu siguranță puteai să mai pui fulgi de ciocolată, ar fi fost mai cremoase, deoarece s-ar fi topit în aluat.

În timp ce Omar cu Yaminah discutau despre rețeta mai mult sau mai puțin potrivită a surorii acestuia, Ahmad urmărea deloc mulțumit vestimentația fiicei sale. Purta o tricou mov care-i lăsa umerii descoperiți și o pereche de colanți negri. În picioare avea niște botine gri de piele întoarsă cu un toc nu tocmai modest și nu tocmai gros.  Lui Ahmad nu-i scăpă nici machiajul care deși nu era strident, cu siguranță atrăgea atenția mult mai mult decât cel pe care-l avea de obicei. Luciul adolescentin fu înlocuit cu o nuanță închisă, vișinie, iar ochii pe care până de curând și-i contura numai foarte discret, erau înconjurați de un strat gros de tuș negru. Totuși nu comentă în niciun fel. El i-l alesese pe Omar ca soț și deși începu să-și regrete decizia, nu mai putea să dea înapoi. Conform tradiției, ea îi aparținea acum soțului său, dacă acesta preferă să gătească în locul său și să-i permită să se îmbrace așa, el nu avea niciun cuvânt de spus.

—Mi-a spus Yaminah că ați fost plecați în weekend, dar nu mi-a dat foarte multe detalii. Ce ați făcut? întrebă Ahmad scoțând trei pahare din vitrina lustruită; două mici pentru ei și unul mare pentru Yaminah. După cum se așteptau și cei doi, paharele mici fuseseră umplute cu  Coniac, iar paharul mare, adică cel al fetei, cu suc de portocale.

—Da, am fost la sora mea, la Chicago  zise Omar și Yaminah îi aranjă ochelarii de soare urcați în părul lui negru și des. Nu am văzut-o de la nuntă și  ne-a chemat la ea. 

—Ți-a plăcut, Yami? se întoarse Ahmad din nou spre fiica lui care sorbi din sucul de portocale.

—Da, se grăbi ea să răspundă, deoarece abia aștepta să-i povestească tatălui său câte lucruri au făcut. Am fost  să ne plimbăm prin parcuri. Toamna e așa de frumoasă acolo. Toate aleile erau pline cu frunze îngălbenite și aerul era așa de curat. În Los Angeles totul e așa de monoton, aceleași condiții meteorologice, aceleași temperaturi, nu vezi zăpadă, nu vezi lacuri înghețate. Lara ne-a invitat la ei câteva săptămâni prin decembrie. A spus că vom merge la ski. Nu am fost niciodată. În fine, a fost minunat. Omar m-a plimbat prin toate magazinele și muzeele. Am fost la clădirea aceea în care s-a filmat filmul The Breakfast club! exclamă ea, amintindu-și și de acest detaliu. 

—Mă bucur că ți-a plăcut. Totuși ar cam trebui să începi să te plimbi și prin magazine pentru copii.

Yaminah cu Omar făcuseră un schimb de priviri. Înainte să plece de acasă, Yaminah îi mărturisise că e sigură că Ahmad îi va băga asemenea apropouri și de asemenea că este sigură că nu sunt ideile lui, ci ale Samirei. Tatăl ei era tradiționalist, dar nici chiar așa. Ea nu voia copii, nu încă și vorbise și cu Omar despre acest lucru, iar el îi împărtășise părerea. Yaminah, cu toate că nu s-ar fi așteptat niciodată la un asemenea deznodământ, trăia cea mai frumoasă perioadă a vieții sale. Chiar dacă nici douăzeci de ani nu împlinise încă, ea se simțea o femeie în toată regula. Pentru prima dată în viață era apreciată pentru ceea ce face, era lăudată pentru inteligența ei care se reflecta așa de bine în rezultatele școlare. Avea dreptul la opinie, era liberă să ia propriile decizii, era ascultată și cel mai important, simțea că și ea contează.  Omar îi recunoscuse imediat potențialul și rămase impresionat. Îi promisese că se va ocupa personal ca ea să-și construiască o carieră perfectă. „Yaminah, ai cuvântul meu, îi zise el în urmă cu câteva zile" cu potențialul tău și relațiile mele, vei ajunge foarte sus în ierarhie. Vei fi cunoscută pentru ceea ce ești tu, pentru ceea ce singură ai clădit. Nu vei mai fii doar fiica lui X sau sora lui Y sau nepoata lui Z. " Yaminah visa să lucreze în sfera mal-praxis-sului medical. I se părea că prea mulți medici scapă basma curată când e așa de evident că totul se întâmplase  din vina lor, mai ales când e vorba de oameni săraci.