Iubirile lui Aman

Capitolul 16

—Nu-mi vine să cred că am acceptat nebunia asta, își reproșa Yaminah în timp ce înainta umăr la umăr cu Emily, spre mașina acesteia. Nici măcar nu știu ce să-i spun.

—Ascultă, îi întrerupse Emily șirul plângerilor de milă, nu vorbi, doar ascultă. Nu faci nimic greșit, doar te întâlnești cu un prieten vechi. Mă rog, amic, se corectă ea, amintindu-și că totuși Yaminah cu Alec nu fuseseră niciodată foarte apropiați. Am acceptat să vin cu tine, deși ne-am înțeles că mergi singură.

—Dacă află Aman?

—Nu află, și dacă află, adăugă pe un ton viclean, îl trimiți la mine. Îl voi face să uite de toate.

—Emily, termină cu fanteziile tale, o certă fata, mușcându-și compulsiv buza inferioară. Eu sunt pe cale să fac, posibil cea mai mare greșeală a vieții mele și tu visezi la Aman.

Emily dădu ochii peste cap, dar ridică mâinile în semn de predare.

—Bine, nu mai spun nimic, dar recunoaște că faci din țânțar, armăsar. E doar un băiat care te place și vrea să te vadă. Atât, nimic mai mult.

După aceea, porni motorul și o luară din loc. Cum traficul la ora aceea era infernal, avuseseră tot timpul din lume să pună la punct fiecare etapă a viitoarei întâlniri. Yaminah adăuga la sfârșitul fiecărei fraze „și după aia spunem că trebuie să ajungem undeva și plecăm."

—Ajunge Yaminaa, dacă nu îți doreai asta, nu acceptai să te întâlnești cu el și gata. Să nu te mai aud.

—Nu-i ușor, șopti Yaminah în barbă.

—Știu, dar nu e nici capăt de lume. Doar vorbiți și atât. Scapi cu viață-vie și nevătămată, adăugă în glumă.

Emily parcase în fața cafenelei Ocean.s pearl și după ce bombăni că Audi-ul din fața ei luase ultimul loc la umbră, scoase cheia din contact și deblocă ușile. O privi pe Yaminah cu o atitudine hotărâtă și își lăsă mâinile să-i cade libere în poală.

—Pregătită?

—Să ne întoarc..

—Nici să nu aud. Hai, dă-te jos, fetițo.

Ieșiră în soarele arzător de după amiază târzie și înaintară spre cafenea. Cu cât se apropiau mai tare, cu atât pașii fetei deveneau mai nesiguri.

—Stai calmă, îi zise înainte să intre , putem pleca când vrei.

Yaminah forță un zâmbet și apoi o urmă pe Emily înăuntru. Aceasta văzu o mână ridicată care le făcea semne să se apropie.

—Ah, iată-l, exclamă ea.

—Allah..

—Lasă-l pe Allah, acum îl ai pe Alec.

Yaminah îl pupă pe obraz și se așeză rapid, nevrând să-și dea Alec seama cât de tare îi tremură genunchii. Emily se așeză la capătul mesei și deschise internetul. Își aprinse o țigară și trase primul fum, practic excluzându-se singură din conversație. „Ce te bat, nu așa ne-am înțeles."

—Deci, Yaminah, cum e acasă? Vocea lui Alec o readusese în realitate.

—Bine, răspunse ea sec și începu să se joace cu pachetul de țigari al prietenei sale.

—Fumezi? Glumi el cu ea.

—Nu, replică ea mai serios decât inteționase.

Alec mai vru să adauge ceva, dar Emily i-o luă înainte.