Iubirile lui Aman

Capitolul 3

La medie e Yaminah

Adormise cu gândul la evenimentul din cazino. Albert Taylor era un șmecheraș cu prea multe inele pe degetele groase și prea puțin creier în capul acela prea rotund. Îl întâlnise de vreo două ori la cazino și își aminti perfect ultimele cuvinte pe care acesta i le scuipase în față. De fapt, adevărul era că nu-și amintea absolut nimic. Probabil le memorase pe moment, dar după aceea, sigur își găsise o ocupație mai interesantă și uitase totul. Făcu un efort să-și amintească totuși ceva. Îi intrară în minte cuvintele cheie: bani, răzbunare și poponar. Da, pentru Taylor, orice bărbat care nu apuca femeile de fund într-un loc public sau nu le fluiera pe stradă, era un poponar.

Atunci îi aminti și râse amuzat în întuneric. Taylor i-a jurat că se va răzbuna pe el deoarece Aman trișase fără prea mult efort la un joc de poker. Cine omoară din așa ceva, cât de tâmpit trebuie să fii să vrei să omori din așa ceva? Nu avea el foarte multe principii, de fapt, nu avea niciun fel de principii, dar mereu i se părea o prostie să omori din aceste trei lucruri: femei, jocuri de noroc și din impuls.

Ziua următoare, fu trezit de Ahmad. Acesta trase draperiile grele care acopereau ferestrele mari din camera lui Aman și apoi cu pași apăsați, dar calculați se apropie de patul acestuia.

Aman clipi des în încercarea de a-și ține pleoapele deschise, dar nu-și putu controla privirea plină de reproș.

—Care-i problema? Se făcu el auzit, dar vocea îi era încă ușor răgușită.

—Îmi pare rău de această trezire așa de nepotrivită, zise Ahmad ironic, soarele răsărise abia cu șapte ore în urmă.

Aman făcu o grimasă, dar fu prea leneș pentru a se gândi la o replică pe măsură.

—Am vorbit cu oamenii mei, iar aceștia au venit cu o propunere interesantă, pe care eu, însă nu am savurat-o de la bun început. Cum am mai spus, pe Martin, violența sau tortura nu-l vor face să ciripească, trebuie să încercăm altcumva. Tu, Aman, continuă el și începu să se plimbe prin cameră, ești cel mai mare șarlatan pe care-l cunosc. Știi să manipulezi, știi să convingi, știi să prostești.

—Mi-ai făcut dimineața mai frumoasă cu aceste complimente.

—Amiaza, îl corectă Ahmad.

—Cum vrei. Ce-ar trebui să fac eu, care este rolul meu?

—E unul interesant, spun eu. Infiltrează-te în casa lui Martin, câștigă-i încrederea și pune mâna pe informații.

—Cred că vrei să spui: câștigă-i încrederea și infiltrează-te în casa lui. Dacă e așa inteligent cum spui tu, nu mă va primi în casa pentru ochii mei frumoși.

Ahmad ridică din umeri și luă o bucățică din ciocolata găsită pe birou. Se strâmbă când simți gustul de căpșuni, ura ciocolata umplută cu cremă de fructe.

—Cum crezi că ai putea să faci asta?

—Nu am nicio idee, răspunse Aman cu privirea în tavan, dar mă gândesc eu la ceva. Îți spun deseară ce am decis.

Nu pierduse prea mult din prețiosul său timp pentru a veni cu o iee ingenioasă. De fapt, la numai cinci minute de la plecarea tatălui, Aman își construise planul de la A la Z. Totul era atât de bine pus la punct, încât își putea imagina chipul șocat al lui Martin când acesta avea să afle că fusese tras pe sfoară. Partea cu adevărat interesantă era faptul că nici măcar nu știa cum arată acest om.

Când se prezentă în fața tatălui său, acesta se sperie așa de tare, încât vru să-și cheme bodyguard-ul. Își dădu seama că persoana din fața lui este Aman, abia când acesta începu să râdă în hohote. Ar fi recunoscut râsul batjocoritor al fiului său oriunde, sub orice fel de circumstanțe.