Iubirile lui Aman

Capitolul 8

Își strânse cu putere fratele în brațe și îi mărturisi cu o sinceritate nemascată cât de mult îi lipsise și cât de tare se bucură că în sfârșit îl vede. Aman, deși rece și distant îi împărtăși sentimentele. Și lui îi fusese dor de ea și abia aștepta să se întoarcă acasă. De când își petrecea marea majoritate a timpului la reședința familiei Martin, aprecia întâlnirile cu Yaminah și Ahmad și mai tare. În ziua aceea, mătușa Samira, sora lui Ahmad îi anunțase că le va face o vizită și venirea ei, era mereu un eveniment important la care nimeni nu avea dreptul să lipsească. Ahmad repetase copiilor săi încă de când erau mici, că Samira trebuie  respectată ca o mamă și nu acceptă ca unul dintre si să nu fie prezent la vizitele sale. 

Din acest motiv, Yaminah se întorsese acasă cu câteva zile mai devreme, spre nemulțumirea lui Alec și l urma urmei, spre propria sa nemulțumire. Nu doar că ar fi preferat să rămână acolo pentru încă câteva zile, dar nici nu îi plăcea de Samira. Mereu se învârtea doar în jurul lui Aman și îi lăuda toate calitățile pe care Yaminah se îndoia că fratele său le-ar deține; precum loialitatea, sinceritatea sau responsabilitatea. Cădea de acord fără nicio îndoială doar atunci când Samira menționa farmecul  și carisma lui Aman.

Ahmad venise într-un suflet să-și întâmpine fiica. Yaminah voia să-i facă o surpriză, așa că-l mințise că ajunge abia seara, dar era numai zece dimineața, iar ea stătea în mijlocul sufrageriei, zâmbind până la urechi, înconjurată de bagaje.

—Fetița mea, o alintă el și o strânse în brațe. Cum de ai venit așa devreme?

—Am vrut să vă fac o surpriză, văd că am reușit, glumi ea când văzu lacrimi în ochii mereu goi ai tatălui său. Dacă vrei, mă întorc și vin abia seara, continuă ea răzând.

—Nici vorbă, zise Ahmad eliberând-o în sfârșit din îmbrățișare. Hai să mănănci ceva, Maya a zis că ți-a lăsat mâncarea în frigider.

—Unde e Maya? Vreau s-o văd și pe ea.

—A plecat mai devreme, spunea că nu mai are nimic de făcut.

—Ce păcat, oftă Yaminah și eu îmi doream așa de tare s-o văd.

—Și eu, își zise Aman amuzat de propriul comentariu.

Ahmad își împreună palmele.

—Tot răul spre bine. Dacă Maya nu e aici, Yaminah va avea șansa să-și exerseze abilitățile de gospodină. În curând te vei mărita și trebuie să știi măcar niște lucruri de bază.

Yaminah râse, neavând habar cât de mult adevăr se ascunde în spatele glumei aparent inocente a tatălui său.

—Pot să exersez, dar în niciun  caz nu mă mărit până nu nu termin facultatea...cel puțin.

Aman cu Ahmad făcură un schimb de priviri pe care Yaminah nu-l observă, fiind prea cufundată în propriile gânduri.

—Deci, vrei să-ți încălzesc eu mâncarea, se oferi Aman, vrând să spargă tăcerea incomodă.

Yaminha reveni în lumea obiectivă și dădu din cap dezaprobator.

—Nu e nevoie, nu mi-e foame, voi mânca când va veni Samira.

Cei trei se așezară apoi în jurul măsuței de cafea din sufragerie și începură o discuție despre mătușa mult așteptată. Automat, Ahmad trecu la arabă și cei doi se conformară. Yaminah vorbea o arabă mult mai curată și mult mai clară decât cei doi. Ahmad vrând să se asigure că fiica lui nu va cădea în capcana lumii occidentale, o trimitea cel puțin o dată pe an în Algeria, la rudele lor, să petreacă măcar puțin timp în țara lor de origine. Prima dată o trimisese acolo în urmă cu șase ani și o lăsase în casa cumnatului său pentru aproape trei luni de zile. Yaminah nu se putea nicicum obișnui acolo, în afară de Samira nu cunoștea pe nimeni și în fiecare zi îl suna pe Ahmad, implorându-l s-o lase să se întoarcă acasă. Ahmad nici nu voia să audă de așa ceva, dar se lăsă înmuiat de lacrimile fiicei sale și  îl trimisese pe Aman să stea cu ea, spre marea nemulțumire a acestuia.