Iubirile lui Aman

Capitolul 37

Trecuseră trei luni de la incident. Trei luni în care Ahmad nu dăduse niciun semn de viață, lucru care pe Aman pe de o parte îl făcea fericit și pe de altă parte îl cam neliniștea. Era ca o liniște dinaintea furtunii.  Stătea ca pe ace și se simțea ca și cum ar avea o sabie deasupra capului, o sabie care atârna de un fir de păr. Îi era teamă, chiar dacă nu îi plăcea să admită acest lucru, îi era teamă că cel care ținea foarfeca în mână era Ahmad. 

Nici conviețuirea cu Scarlet nu mergea ca pe roate, de fapt, nu mergea deloc. Ea începuse să aibă tot felul de pretenții de la el. Voia să știe exact la ce oră se întoarce acasă, cum își petrecuse ziua și mai ales cu cine. Se criza de-a dreptul dacă nu-și petrecea noaptea acasă și arunca cu obiecte după el, dacă pleca și refuza să-i spună unde se duce.

Banii se duceau în fiecare zi. Cheltuise mult pe programările  lui Scarlet  la medic. Deși ea nu avea nicio problemă să meargă la un spital de stat, Aman nu putea că conceapă asemenea lucru. Nimeni din familia lui nu se trata la stat, pentru nici măcar o gripă. Nu doar că insistase să meargă un medic privat, ci îi impunea să caute cel mai scump ginecolog din oraș. Inițial îi spusese lui Scarlet că nu vrea să știe sexul copilului, deoarece vrea să fie o surpriză. Nerăbdător, însă din fire, după ultima ei vizită la doctor, îi ceruse să-i spună totuși dacă va avea o fiică sau fiu. Lui Scarlet nu-i scăpase deloc faptul că Aman se referea la copil ca fiind al lui și nu al lor, dar  trecuse și de această dată peste și-i dezvăluise cu un zâmbet larg pe buze că vor avea o fată. Aman se arătă și el extrem de mulțumit, dar din nou exclamase fericit că EL va avea o fiică, lăsând-o pe Scarlet total pe dinafară.

Urcă obosit scările și constată mulțumit că  niciun vecin nu se afla pe hol. Căută leneș cheia prin buzunare, dar când o introduse în yală, aceasta nu se învârtea. Primul lui gând fu că Scarlet avusese posibil o altă criză nervoasă , din cauza faptului că  refuza(intenționat, ca s-o enerveze) să-i răspundă la cele zece apeluri telefonice, care erau chiar puține în comparație cu ce găsea de obicei când debloca telefonul. După mai multe încercări, își dădu seama că ușa nu este de fapt încuiată și intră fără probleme în apartament. 

Se opri în prag, privind în toate părțile, vrând să se apere de eventualele farfurii zburătoare, dar constată fericit că zona era destul de liniștită. Scarlet cumpărase în aceste luni vreo cinci farfurii noi, deoarece pe toate le sparse, fie trântindu-se de podea, fie aruncându-le după el. Când văzu lumina aprinsă în dormitor, realiză de ce ușa nu era încuiată: Scarlet nu se culcase. Luă o gură de aer, pregătindu-se pentru o nouă serie de țipete și reproșuri. Dacă nu era gravidă, o dădea cu capul de pereți până se calma, dar așa, nu-și permitea să facă prea multe. O mai brusca din când în când ca s-o sperie, o mai trăgea de păr, dar nu avusese niciun efect, de parcă ar fi aruncat cu mazărea în perete; nimic nu se prindea de ea. 

Păși spre ușă și auzi smiorcăieli venind din cealaltă parte. 

—Scarlet?

O găsi într-o cămașă de noapte scurtă, toată transpirată și ghemuită într-o poziție fetală. Scarlet! strigă îngrozit de această dată și sări pe pat lângă ea.

—Unde ai fost? îl întrebă ea cu fălcile și dinții încleștați, atât de durere cât și de furie. Te-am sunat de atâtea ori, spuse cu o voce stinsă și tremurândă. 

—Ce-i cu tine? se interesă el privind-o de sus în jos, considerând că întrebarea ei nu este deloc importantă.

—Mă doare burta rău, nu sunt în stare nici să mă mișc.

Aman panicat nu știa cum să reacționeze sau ce să facă.

—Dacă nu răspundeam eu la telefon, de ce nu ai sunat pe altcineva? îi reproșă el încercând să-și ascundă nemulțumirea și indignarea.