Iubirile lui Aman

Capitolul 56

               —Hai, Aman, că pierdem avionul, îl grăbi Rasheed pe bărbatul care privea destul de confuz în jur, ca și cum ar fi căutat ceva sau pe cineva. Reveni în lumea obiectivă abia când Rasheed îl trase de mâneca cămășii dintr-un material subțire și alb. În nici douăzeci de minute avionul decolase.

—Vin cu tine pentru că ți-am promis, dar nu pot sta mai mult de o săptămână acolo. Aman dădu  din cap plictisit și se întoarse spre geam. Simțea un straniu sentiment de satisfacție când privea în jos și vedea cum lasă California și de fapt, toată America în spate. Avea impresia că-și lasă toate problemele acolo și că pleacă liber, fără nicio povară sau apăsare sufletească. La scurt timp adormi și se trezi abia după vreo câteva ore. Buimac, privi pe geam și constată că e noapte. Se întoarse spre Rasheed, vrând să-l întrebe cât mai au, dar acesta dormea dus cu gura deschisă. Aruncă o privire pe Rolex-ul de la încheietura stângă. Arăta 2:45 dimineața. După calculele sale ar trebui să ajungă în două ore pe aeroportul din Ouargla. Nu putea să nu constate că în ziua aceea, se trezise pentru prima dată cu inima ușoară, sau mai ușoară ca de obicei. Primul lucru la care se gândise de dimineață era călătoria „acasă", revederea oamenilor cu care nu intrase în contact de ani întregi și deșertul infinit. Pentru prima dată, nu se trezise cu o poftă nebună de a plânge moartea lui Fadi sau a plănui răzbunarea pe Bill.

              Îl trezi pe Rasheed cu numai câteva minute înainte de aterizare. Acesta, pe jumătate adormit începu să-și caute ochelarii de soare. Aman îi zise cu o grimasă că-i are pe ochi. În clădirea aeroportului fură întâmpinați de Salim, verișorul lui Ahmad, fiul acestuia, Mahmood și Kamer, soțul Samirei. 

—Salaam Alaikum! îi salută Salim și apoi îi îmbrățișă pe amândoi, sărutându-i de trei ori pe obraz. Lui Aman i se părea așa de ciudat, dar în același timp plăcut, să audă numai araba în jurul său. Mahmood, care avea numai douăzeci și unu de ani, nu părăsise Algeria niciodată și tare și-ar mai fi dorit acest lucru. Aman abia de-l băga în seamă, fiind mult prea adâncit în propriile gânduri, dar Rasheed îi povestea cu lux de amănunte cum arată viața americană și cât de simplu este totul acolo. 

—Femeile, oftă el gânditor, femeile sunt foarte frumoase și foarte ușor de obținut. Nu sunt ca algerienele. Cumperi o sticlă de vin, le zici de două ori că au un fund frumos și sunt ale tale.  

—Femei ușoare, ghici Mahmood, privind spre tatăl său care-l aprobă cu un „foarte ușoare."

—Moody( prescurtare de la Mahmood) , i se adresă Rasheed pe un ton glumeț, știi engleza?

—Very little, răspunse acesta amuzat, cu un accent extraordinar de forțat.

—Cred că o să înțelegi. Știi pentru ce sunt bune femeile occidentale? întrebă amuzat ridicând din sprâncene. E o vorbă acolo „Pump and dump." Asta faci cu ele: le-o tragi și le lași. Rasheed privi peste umăr la Aman și constată mulțumit că până și acesta râdea și prin urmare era ceva mai bine dispus. Decise să i se adreseze ca să-i mențină starea.

—O să-l înveți tu, Aman, cum trebuie să se comporte cu femeile americane. Moody e tănâr și trebuie să experimenteze cât mai multe lucruri până când se va însura cu o fată cuminte și pură. Americanele sunt cele mai bune candidate. Aman făcu un scurt contact vizual cu Moody și-i promise că într-un viitor apropiat îl va lua cu el în Los Angeles( nu vorbea serios) Verișorul său se arătă extrem de încântat de idee.

—Poți lua chiar și două deodată, îi sugeră Aman. Așa cum a spus și Rasheed. Apucă-le de fund și apoi oferă-te să le cumperi o pahar de vin. Nu e nevoie să le îmbeți, crede-mă. Le-o tragi în toate orificiile și apoi zici că mergi la duș și nu le mai vezi niciodată.