Iubirile lui Aman

Capitolul 28

Se trezi cu o groaznică durere de cap. Își întinse oasele și privi pe jumătate adormită în jurul său. „Unde sunt?" se întrebă și închise pleoapele la loc, deoarece cu cât se forța ma mult să le țină deschise, cu atât o durea capul mai tare. Gemu încet și își acoperi fruntea cu perna de lângă ea. Senzația era minunată pentru că perna era rece. Își aminti brusc ce se întâmplase. Se dusese cu Aman la un cazino luxos, unde acesta îi cumpărase o sticlă întreagă de vin pe care cel mai probabil, o băuse singură. Nu-și amintise ca Aman să fi pus gura pe alcool în noaptea precedentă. În schimb, ea se îmbătase așa de rău încât nu mai era în stare să se țină pe picioare. Aman, probabil nevrând să riște să o ducă acasă, o lăsase la hotelul acela în care își petrecuseră noaptea atunci când ea  îl eliberase. Dar el unde era? Scarlet își învârti ochii în jurul camerei, dar nu era nici urmă de el. Nu văzu nici măcar hainele lui, încălțămintea, nimic care să-i semnaleze că dormise și el acolo.

Își plimbă mâna în jurul ei în căutarea telefonului și când într-un final îl găsi, aruncă o privire indiferentă la ceas și ochii i se dilataseră. Era trecut de ora unsprezece! Ea avea un test important la zece. Deși durerea de cap rămase la fel de intensă, uită imediat de somn și sări din pat. Abia când se privi în oglinda încorporată în dulapul masiv de lângă ușă, observă că are pe  ea doar lenjeria intimă. „Deci, aparent Aman a fost aici." Își trase rapid pantalonii pe ea, apoi topul și ieși ca un fulger pe ușă, neobosindu-se să o blocheze. Coborî în fugă scările, nevrând să mai  piardă timpul până vine liftul și trecu în fugă pe lângă recepționeră.

—Domnișoară, strigă femeia după ea. Scarlet remarcase că e vorba de aceeași doamnă care fusese de serviciu și prima dată când a venit cu Aman la hotel. Se opri confuză și se aplecă spre geamul micuț.

—Aman ți-a lăsat bani de taxi. Lui Scarlet nu-i scăpase privirea plină de reproș  a recepționerei, dar întinse mâna, așteptând să-i înmâneze bancnotele.

—Uite aici, îi zise plasându-i în palmă douăzeci de dolari. Păcat de tine, că ești fată tânără.

Ignoră comentariul femeii și ieși în fața hotelului. Vântul răcoros i se juca cu părul și parcă, cel puțin pentru o clipă, luase ceva din durerea de cap. Spre norocul ei, nu trebuia să sune la o companie de taxi-uri pentru că era o stație chiar în fața ei. Urcă în prima mașină și îi dictă șoferului adresa. Inițial nu plănuia să meargă acasă, dar ce putea să facă? Oricum cu siguranță Arabella și William observaseră că nu dormise acasă și indiferent de ora la care  s-ar fi întors, o aștepta același lucru.

Îi mulțumi șoferului și trânti ușa puțin mai tare decât intenționase. Înainte să intre în curtea casei sale, luă o gură de aer și se pregăti psihic pentru iadul care urma să se dezlănțuie. Hotărâtă să nu dea impresia că se întoarce acasă cu coada între picioare și speriată de cei doi, ridică bărbia, își aranjă șuvițele rebele și își desenă un zâmbet sfidător pe față.

Nu văzuse nicăieri mașina lui William și respiră ușurată. Cel puțin pentru câteva ore va avea parte de liniște. Nu avusese același noroc și în privința surorii sale. Arabella când o văzuse intrând pe ușă, aproape că  se năpusti  asupra ei.

—Unde ai fost toată noaptea?

—Ți-am spus, în oraș, răsuflă Scarlet și căscă adânc. Sunt obosită, mă duc să dorm. Dă-te din calea mea.

—Cum îndrăznești să-mi vorbești așa? se răsti Arabella și îi blocă calea.

—Sunt sătulă de tine, răspunse Scarlet la fel de arțăgoasă. Sunt sătulă de voi toți. De tine, de tata, de bunica, de unchiul Patrick. Cu toții mă tratați ca pe o copilă de doisprezece ani care nu este în stare să facă alegeri, să decidă de e bine pentru ea și ce nu. Dacă aș sta și eu degeaba acasă, cum stai tu, tata mi-ar scoate ochii. Ai douăzeci și trei de ani și nu faci nimic cu viața ta. Schimbi iubiții, te culci cu oricine care își face cu ochiul și te plimbi toată ziua prin magazine. Nu ai mai dat la facultate de sãptãmâni întregi.