Iubirile lui Aman

Capitolul 59

Când o sunase Kay Brown să o invite la petrecerea organizată cu ocazia împlinrii a zece ani de la lansarea pe piață a cremei sale anti-rid Brown Beauty, nu se așteptase la un asemenea lux. Se simțea ca în sala de dans a unui palat vienez. Îi sugerase totuși să se îmbrace cât mai elegant cu putiință, pentru că aveau să fie prezenți acolo, câteva dintre personalitățile cele mai influente ale țării. Optase așadar pentru o rochie lungă de un roz pal, aproape alb care mătura puțin podeaua lustruită și o pereche de sandale albe cu toc mic. Părul și-l prinse într-un coc lejer și nu-și dădu prea multă osteneală în ceea ce privea machiajul. Emilian, iubitul său mereu îi repeta că e cea mai frumoasă femeie din lume și este norocos să o aibă alături, deci ce rost ar avea să dea o grămadă de bani pe produse cosmetice.

—Scarlet, o întămpină Kay, draga mea.

Fata ridicase bărbia să o sărute pe obraz pe vechea ei prietenă pe care o cunoscuse prin Aman și aceasta o îmbrățișă cu căldură. Mă bucur că ai venit. Îi întinse apoi mâna lui Emilian și după o scurtă conversație, îi ghidă pe ambii la masa lor.

—Scarlet! Exclamă o femeie așezată de cealaltă parte a mesei. Zici că au trecut sute de ani de când nu te-am văzut. Ești așa de frumoasă.

—Ți-ai făcut o tunsoare nouă? Continuă o altă cunoștință și-i făcu loc să se așeze lângă ea.

—Nu, doar mi-am prins părul în coc.

          După aceea, începuse partea aceea pe care Scarlet o detesta la o petrecere: discuțiile neinteresasnte despre modă și lumea mondenă, bârfele răutăcioase și multe alte non-sensuri. Cel mai tare o întrista faptul că partea aceasta dura de obicei cel mai mult, aproape toată noaptea. Emilian îi turnă puțin vin alb în pahar și ea sorbi imediat din el. Îi era așa de sete, încât cerul gurii și-l simți total uscat.

Aproape că scăpase paharul din mână când două femei mai în vârstă de la masa lor, pe care nu le observase până atunci, rostiseră un nume pe care ea tot încerca să-l uite „Aman." Din cauza faptului că nu ascultase deloc conversația lor, nu putea să-și dea seama în ce context fusese menționat. Observă că Emilian o privea circumspect, așa că încerca să se prefacă indiferentă, jucându-se cu furculița așezată de partea stângă a farfuriei.

—E prima invitație pe care a acceptat-o în ultimul an, continuă femeia și Scarlet încerca să-și ciulească urechile fără să se dea de gol. Eu nu l-am văzut de la înmormântrea fetiței lui, dar Rasheed a spus că s-a închis și mai tare în el. Pleacă de acasă foarte rar, se cufundă în muncă, nu mai ține legătura cu vechii prieteni și nici la telefon nu prea răspunde. Kay i-a trimis invitația prin Rasheed.

Femeia se opri brusc, încurcată și privi spre Scarlet. Se înroșise până la urechi. Ea nu o observase, probabil se așezase la masă între timp. Scarlet își retrase privirea, nevrând să o facă să se simtă și mai prost decât se simțea deja. Oricum, dânsa nu spusese nimic rău.

—L-am văzut, îi zise Emilian discret și Scarlet făcu ochi mari.

—Aici? Întrebă incredulă.

—Da, discuta cu ministrul turismului și culturii lângă piscina din curte. E incredibil câţi politiceni corpuţi există în ţara asta.

—De ce nu mi-ai spus? Se răsti ea la el.

—Nu credeam că te va interesa, replică Emilian pe un ton de reproș amestecat cu dezamăgire și atunci ea relizase cât de nesimțit reacționase.

—Îmi pare rău, Em, iartă-mă, vru să-l ia de mână, dar acesta și-o retrase.

—Am început seara bine, zise ironic și se ridică.