Iubirile lui Aman

Capitolul 46

Avionul avusese o întârziere de aproape o oră, dar pentru un copil de patru ani și cinci luni însemna o veșnicie. Vacanța în Moscova  se dovedise a fi una reușită și cu toate că prinseseră o perioadă geroasă, acest lucru nu-i împiedicaseră să se bucure de toate atracțiile turistice.

         La aeroport fură așteptați de Omar care ca de obicei nu se arătase deloc iritat de așteptarea îndelungată. Scarlet de multe ori afirmase că Omar e cel mai calm om pe care îl cunoscuse vreodată. Aman se strâmba la aceste comentarii, mormăind că nu-și au locul deoarece cumnatul său este un simplu pierde vară și cum ar putea să-l supere ceva dacă nu face nimic cât e ziua de lungă.

—Yaminah unde e? întrebă Scarlet aranjându-și eșarfa subțire și colorată pe care o purta pe cap, vrând să se asigure că vântul puternic nu-i va strofoca părul și mai tare. Văzând schimbarea radicală de pe chipul lui Omar, își regretă întrebarea și plecă privirea. Norocul ei că purta ochelari de soare și nu i se putu citi stânjenirea în priviri.

—Cred că a ieșit cu o prietenă, nu am găsit-o acasă când m-am întors de la firmă.

—Înțeleg, zise Scarlet și privi în jos la Fadilah care o scutură de mână.

—Uite! exclamă fericită. Avionul pleacă.

Omar se dezmetici și el și își coborî ochii întristați la fetița care urmărea fascinată traiectoria avionului. O apucă de subrațe și o ridică deasupra capului.

Spune-mi ți-a plăcut la Moscova?

—Da! exclamă Fadilah răzând și bucurându-se că e la înălțime.

—Ce ți-a plăcut cel mai mult?

—Zăpada. Tu ai văzut zăpadă, Omar?

—Da, de multe ori, răspunse acesta cu un zâmbet cald și o lăsă înapoi pe pământ. Fadilah o apucă imediat pe Scarlet de mână și cu pașii ei mărunți încerca să  țină pasul cu mama ei care nu era foarte preocupată de ritmul prea grăbit pentru un copil de patru ani.  Omar așeză toate bagajele în spate și apoi porniră spre casă. Tot drumul, Fadilah o înnebunea pe Scarlet cu întrebări de genul „de ce aici nu ninge" sau „de ce aici nu e frig" și „de ce avionul nu ne-a lăsat în fața casei".

—Pentru că avioanele nu aterizează în fața caselor. Nu e loc destul.

—Dar ar putea să aterizeze în grădină, zise Fadilah și privi în sus la Scarlet așteptând un comentariu. Când acesta întârzie să apară, o scutură de rochia de vară lungă până în pământ.

—Fadi, răsuflă Scarlet sătulă și obosită, ce ar zice bunicul tău dacă un avion ar ateriza în grădina lui distrugând toate florile.Știi cât de tare iubește trandafirii său? Ții minte cum te-a certat când ai aruncat mingea în ei?

—Dar avionul e mai frumos ca florile lui, insistă Fadilah, dar de data asta, Scarlet nu mai răspunse. Mami, de ce aici e așa de cald și acolo...

—Să nu-ți mai aud gura, mă enervezi, interveni Aman și fetița amuți pe loc. Eram în Rusia, acum suntem în California. Cele două nu au nicio legătura una cu alta așa că întrebările tale nu își au niciun rost. 

—Dar vreau să...

—Fadilah! strigă Aman și o fulgeră din priviri. Pentru o clipă fetița tăcu, dar de îndată ce-i reveni curajul deschise gura din nou.

Vreau să știu, reluă ea, dar Aman o opri din nou.

—Dacă mai aud un cuvânt de la tine, te plesnesc, m-ai înțeles? Fadilah înghiți în sec și lăsă rușinată privirea în jos. Se cuibări apoi la pieptul lui Scarlet și urmări fără niciun interes traficul infernal din jurul lor. Câteva minute mai târziu adormi în aceeași poziție.