Iubirile lui Aman

Capitolul 24

Repetiția de melodie neagră

Tocea pantoful stâng

din piciorul norocului

Și costumul îmbrăcat de  viață 

cerea să fie un tango

pe ringul infernului ( Zâna mortală- de LeliaVoinea) 

Aman o ghidase spre un hotel aflat mai la marginea orașului, al cărui patron era tatăl unui prieten. Venea des aici, de obicei cu vreo  femeie pe care o agățase într-un bar. Recepționera îl cunoștea deja și fără să ridice măcar nasul din calculator( Aman observase că se juca cărți) îi întinse aproape în scârbă un set de chei. Era genul acela de femeie conservatoare, de vârstă mijlocie căreia nu i se părea deloc potrivit că Aman venea cel puțin de două ori pe lună la hotel cu o nouă femeie pe care nu o mai văzuse niciodată a doua oară. Dacă până atunci, îl irita antipatia ei vizibilă, pentru că era un narcisist fără pereche, de data aceasta îi convenea, deoarece  nu văzuse petele de sânge de pe hainele lor.

Urcase cu liftul la etajul doi și pășiră pe un hol îngust,  puternic luminat de felinarele care erau agățate de perete, având o distanță foarte mică între ele. Abia după ce ajunseră în fața camerei cu numărul 210, Scarlet renunțase la eșarfa neagră care-i acoperea părul și îi dădea într-adevăr un aer de parteneră de criminal. 

—Ajută-mă să ajung la pat, îi ceru el, sprijinindu-se de o comodă aflată lângă ușa. Îl durea glezna îngrozitor, probabil de la căzătură. Scarlet se repezi la el și îi înconjură abdomenul.

—Nu, nu, nu, se vaită el, mă doare așa. Îi împinse mâinile la o parte când văzu că ea nu realizează ce face greșit. Lasă, o fac singur. 

Cu greu, se întinse pe patul matrimonial acoperit cu o lenjerie de un mov închis și oftă epuizat. Niciodată nu primise așa un pumn în stomac. Încă mai simțea senzația aceea de vomă, dar încerca s-o ignore. Vru să o întrebe pe Scarlet ce făcuse cu arma, dar se răzgândi rapid. Poate nu ar fi o idee așa de bună dacă i-ar aminti că posedă așa ceva, mai ales acum când oricum era destul de supărată pe el.

—Acum suntem în siguranță, începu ea, încrucișându-și brațele la piept. Spune-mi cine naiba ești.

Aman răsuflă obosit și privi tavanul. Cât îl mai enerva copila asta. Așa ar fi trimis-o de acolo, dar era conștient că încă mai avea nevoie de ea. În primul și în primul rând, nu avea nici un ban la el. Trebuia să facă rost măcar de câțiva dolari ca să-și plătească un taxi până acasă.

—Fac într-adevăr parte dintr-un grup, o echipă, al cărei scop este să dizolve rețeaua aceea de prostituție. Își alegea cu mare grijă cuvintele, nevrând să dea mai multe informații decât era necesar. Ținta nu a fost niciodată tatăl tău, dar eu împreună cu..colegii mei am decis să mizăm pe el, pentru că nu are un rol chiar așa de important acolo și prin urmare nu este un om periculos, un criminal. Am vrut să aflu cât mai multe despre cei care se află în vârful piramidei, ca să-i putem apoi extermina pe ei și să salvăm fetele.

Apelase la metoda sandwitch-ului. Începuse bine, apoi, după ce-i aruncase „carnea", acoperise totul cu expresia aceea altruistă „ să salvăm fetele."

—Deci nu ai vrut să-i faci rău tatei? întrebă circumspectă și refuză să se așeze lângă el când Aman îi ceruse asta, amintindu-și din nou că străinul din fața ei împușcase un om.

—Niciodată, o reasigură el și din nou o chemă lângă el, de data aceasta, întinzând brațul spre ea.  Hai, ia-mi mâna, Scarlet, ai încredere în mine. Ridică privirea spre ea și o prinse din nou în vraja ochilor lui mari și negri, care parcă erau suficient de adânci pentru a o îneca. Clipi des și dintr-o dată nu mai rămase nimic din aura aceea pe care o emana el de obicei: o aură de om rece, arogant și nepăsător. Acum părea un adolescent îndrăgostit, cu zâmbet sfios și privirea plină de emoție. Fata, întinse brațul tremurând spre el și își așeză palma în palma lui. Aman o strânse în pumn și o duse la buze.