Iubirile lui Aman

Capitolul 34

Când ajunse în Parcul Copiilor era deja pe înserate. Așa cum sperase, nu prea mai zărise copii prin zonă, doar câțiva care se pregăteau de plecare împreună cu mamele lor. Cum soarele abia de mai era vizibil pe cerul colorat în nuanțe vii de portocaliu și roz, decise să renunțe la ochelarii de soare și-i agăță de cămașă neagră. William era deja acolo și-l căuta cu privirea. Concentrat fiind pe ținta sa, nu observase jucăria unui copil care se rostogolise la picioarele sale. Își dădu seama abia când auzi pașii grăbiți ai unui copil de vreo trei ani în spatele său. S  e aplecă și ridică mingiuța colorată, iar apoi cu un zâmbet sincer, i-o întinse fetiței. Aceasta mulțumi timid și alergă înapoi la mama sa care o striga de pe bancă. Incidentul îi atrăsese atenția și lui William, care o luă din loc, spre el.

Se opri la numai vreo doi metri distanță de Aman și înmărmuri. Plănuise să-i spună atâtea lucruri, să-i reproșeze tot răul pe care i-l făcuse, dar acum că-l avea în față, uitase  de toate, iar expresia relaxată de pe chipul arabului, îl irită și mai tare. Îl privea cu fălcile încleștate și o încordare maximă, care îl amuza pe Aman. Văzând că William nu deschide gura, decise să rupă el tăcerea.

—Ce mai faci, cum o mai duci? întrebă cu o voce naturală, amicală, de parcă William ar fi fost un prieten apropiat pe care nu-l mai văzuse de foarte mult timp și acum se bucura de revedere. William îl privi din cap până în picioare. Bărbatul din fața lui nu avea nimic din puștiul umil pe care-l adusese cu  atâta generozitate în casa lui. Nimic nu rămăsese din „Harry, nimic, de la haine până la atitudine. Aman purta o cămașă negră subțire, care-i lăsă gâtul și o mică parte din piept descoperite, iar peste, purta un sacou de un gri deschis, care emana o anumită eleganță, dar nu era de ocazie. Blugii mulați  de aceeași culoare ca și cămașa îi depășeau cu lejeritate gleznele, iar pantofii Bluchers din piele neagră întoarsă completau perfect ținuta. Cel mai tare nu-l deranaj stilul vestimentar atât de rafinat și prin urmare atât de diferit față de cel al lui Harry, ci atitudinea arogantă și zâmbetul îngâmfat de pe chipul acestuia. Putea să pună pariu cu ușurință că escrocul o făcuse intenționat. Se îmbrăcase în haine atât de scumpe ca să-i arate cât de tare reușise să-și bată joc de el.

—Te-am primit în casa mea, ți-am dat să mănânci din mâncarea mea, de ce ai făcut asta? Vocea îi tremura și câteva riduri se făcuseră și mai vizibile pe chipul lui încordat. Cine ești, ce ai urmărit?

Aman  tuși discret în pumn pentru a-și dresa vocea și vorbi:

—De ce dramatizezi? Nu s-a întâmplat nicio tragedie, Will. Tu ești în regulă, fiicele tale sunt în regulă și desigur, eu sunt și mai în regulă, deci care-i problema?

—Cine ești, vreau măcar să știu cu cine vorbesc.

Aman îl privi lung și pentru prima dată părea să ia în serios cuvintele lui William. Privi pentru o clipă în pământ și apoi își îndreptă ochii negri și cruzi spre interlocutorul său.

—Numele meu este Aman Al Fayed și asta e tot ce ai nevoie să știi. În locul tău nu mi-aș face prea mari probleme în legătură cu identitatea mea, ci m-aș preocupa de ce știu eu despre a ta. Cum merge rețeaua de târfulițe?

William îi pierdu culoarea din obraji și simți cum îi îngheață sângele în vene. Acum nu mai era loc de îndoială. El fusese cel pe care oamenii lui Rodriguez îl prinseseră în noaptea aceea și prin urmare, cel pe care Scarlet eliberase. Acum, întrebarea principală era: cât de mult știe despre implicarea lui? Nimic nu regretase mai tare decât faptul că s-a băgat în rețeaua aia. William era un om religios și sperase că va primi  iertare din partea lui Dumnezeu dacă se retrage din afacere. Printr-o minune, nimeni nu-i pusese prea multe întrebări, Rodriguez chiar îi mulțumise de ajutorul acordat și nu-l mai contactase de atunci.