Iubirile lui Aman

Capitolul 54

Când se gândi că nu mai e nicio speranță pentru ea și își lăsase capul în palme extenuată, ușa se deschise și în prag apăru Rasheed. Nu-i spuse nimic câteva clipe, doar o privea cu regret și milă. Apoi, oftă cu voce tare, nevrând să-și ascundă deloc reproșul față de prostia și ignoranța ei  și se apropie de ea.

—Am fost acum la el. Nu e deloc bine dispus, dar pare destul de calm. Dacă ești convinsă că vrei să divorțezi, du-te sus la el și discutați despre asta. Nu cred că o să fie de acord, dar încearcă. Eu voi sta pe hol, în cazul în care ai nevoie de ajutor, doar strigă-mă. Dar ține minte: Nu pot interveni în orice. Până la urmă ești femeia lui, ești bunul lui și nu am drepturi asupra ta.

Scarlet îți șterse lacrimile, nevenindu-i să creadă că cineva chiar este dispus s-o ajute. Aproape că-i venea să-i sară în brațe și să-l îmbrățișeze. Se abținu însă, știind că nu se cade. O singură dată, din obișnuință, îl îmbrățișase pe Omar de la revedere și  luase o porție zdravănă de reproșuri de la Ahmad. Acesta îi spusese că o femeie căsătorită nu se atinge și nu se lasă atinsă de un bărbat care nu e soțul ei. Îl respecta  enorm pe socrul său și în toată viața ei nu se simțise mai rușinată ca atunci. Îi promisese că nu se va repeta și într-adevăr nu se mai repetase. Îi mulțumi lui Rasheed aproape șoptit și cu inima cât un purice urcă în dormitor.

Îl găsi pe Aman stând în geam, privind norii de furtună adunați deasupra grădinii cu flori. Nu părea să-i fi conștientizat prezența. I se adresă încet și abia după ce-și auzi numele, se întoarse spre ea cu o oarecare iritare.

—Vreau să vorbesc cu tine.

—Mâine, răspunse și se întoarse la peisajul lui sobru.

  — Nu, azi, zise ferm și se apropie de el, dar lăsă totuși o distanță de doi metri între ei. Nu mai există nimic între noi, poate doar un tăcut reproș, nimic mai mult. Eu vreau să fie bine, vreau să am o sarcină liniștită și lipsită de stresul acesta copleșitor.

— De ce nu te apropii mai tare de mine? o întrebă dintr-o dată, cu o ușoară ironie. Crezi că dacă stai la doi metri de mine, nu pot să-ți fac nimic? 

Scarlet înghiți în sec, realizând încă o dată cât îi este de frică de el. Se abținu să comenteze și ignoră întrebarea.

— Vreau să divorțăm. Aceste cuvinte acționară ca un șoc electric pentru el. Sări în picioare și înainte să se poată ea dezmetici, îi prinse părul în pumn și o scutură cu putere. Paralizată de frică, nu reacționă nicicum.

— Tu crezi că ne jucăm aici? Mă iei de prost?! Ești a mea, avem un contract de căsătorie, îmi aparții! Scarlet încerca să se elibereze, dar nu o lăsă. Îi reaminti că este însărcinată, dar  cuvintele ei nu avuseră niciun efect asupra lui.

— Aman, nu mai vreau să trăiesc cu tine și nici tu cu mine. Te închizi toată ziua în camera asta și te uiți la poze cu Fadilah. Mă privești cu ură și dispreț de fiecare dată când apar în fața ta și abia aștepți să dispar din peisaj.

— Ești a mea! striga el și o eliberă numai pentru a o împinge la podea. Numai mâinile împiedicaseră contactul dintre abdomenul ei încă plat și parchetul lustruit. În momentul acela Scarlet realiză că într-adevăr este indiferent la soarta viitorului său copil și ultima fărămă de speranță, aceea că-i mai leagă ceva, dispăru cu totul.  Se aplecă asupra ei și o apucă de maxilar, obligând-o să-l privească.

  — Dacă îndrăznești să mă părăsești, te las în stradă! Vei dormi sub poduri și vei trăi din cerșit. Îți jur pe Fadilah că așa voi face. Nu vei avea nimic!