Iubirile lui Aman

Capitolul 36

După ce Nina, infirmiera pe care o adusese Ahmad la vilă tocmai în scopul de a-i îngriji rănile lui Aman, își scoase mănușile de latex și-l anunță pe Rasheed că își încheiase munca, acesta îl ajutase pe Aman, împreună cu un alt bărbat să se ridice și îl duseseră  în biroul tatălui său. Ahmad îl aștepta cu trabucul aprins și puse ziarul la o parte în momentul în care cei doi îl așezară pe Aman în fotoliul din cașmir  verde.

—Lăsați-ne singuri, zise pe un ton mort și aruncă o privire plină de semnificații lui Rasheed, vrând să-i dea de înțeles că mesajul este valabil și pentru el, de fapt mai ales pentru el. Aman simți un disconfort puternic în momentul în care auzi ușa închizându-se undeva în spatele lui și Ahmad îl privi batjocoritor. 

—Ți-e frică de mine, constată el și Aman se grăbi să nege. Ba da, insistă Ahmad, ți-e frică de mine, nu te așteptai să-ți fac așa ceva tocmai ție. Nu mă deranjează, zise el pe același ton, ba din contră, consider că așa se cuvine. Trebuie să-ți fie frică de mine, la urma urmei, în afară de puterea pe care o dețin, sunt tatăl tău. De această dată, Aman nu mai zise nimic, oricum nu erau prea multe de zis. Încercă să-și ducă glezna dreaptă la genunchiul stâng, ca să-i arate măcar prin gesturi că nu-l intimidează, dar după ce ridică piciorul la numai câțiva centimetri de la podea, o durere profundă îl străpunse și încleștându-și dinții, lăsă talpa acolo unde era. Lui Ahmad nu-i scăpase nici acest nou eșec și cu un zâmbet ironic se oferi să-l ajute.

—E în regulă, nu-i nevoie, mormăi Aman, simțindu-se din ce în ce mai umilit. De ce m-ai adus aici, despre ce voiai să-mi vorbești?

—Te grăbești undeva? întrebă Ahmad încrucișându-și brațele la piept. Aman preferă să nu răspundă. Vrei un trabuc? Fără să aștepte răspunsul, îi întinse cutia. Sunt marca Arturo Fuente, una dintre cele mai bune din lume. Mi-au fost aduse de peste hotare de Wayden Austin, prietenul meu de suflet. 

Aman luă trabucul în mână și Ahmad i-l aprinse. După ce eliberase primul fum, se simți mult mai relaxat.  Ahmad, care observase acest lucru, zâmbi mulțumit și așeză cutia fină înapoi în sertar.

—Acum putem vorbi. Știi bine ce vreau să-ți cer, îi zise fixându-l cu privirea rece. Vreau să lași imaturitatea asta la o parte și să te întorci acasă. Trecem cu toții prin vremuri foarte tulburi, abia îmi pot asigura protecția mie, îmi este aproape imposibil să ți-o asigur și ție.

—N-am nevoie de ea, replică Aman și trase încă un fum. Trabucurile alea erau într-adevăr un bilet spre rai.

—Ha!, facă Ahmad amuzat, nu ai nevoie de ea, repetă el. Tu știi de câte ori ți-am salvat fundul de-a lungul vieții tale? Aman înghiți în sec și lăsă privirea în podea.  Crede-mă, copilul meu, ai nevoie de protecție. Au fost vremuri în care mi-am folosit jumătate din oameni ca să vă protejez, pe tine și pe Yaminah.

—Da, știu, zise Aman numai pentru a spune ceva, deoarece era conștient că Ahmad aștepta un comentariu din partea lui. 

—E bine că știi, înseamnă că te duce capul. De aceea, vreau să mă asculți. Întoarce-te acasă și lasă prostiile astea la o parte. Ce vrei să-mi dovedești? Că poți trăi pe cont propriu? Nu trăiești pe cont propriu, ci pe spinarea unor femei.

Cuvintele lui îl loviră direct în orgoliu, dar după bătaia încasată îi era frică să riposteze, așa că se limită la o privire plină de dispreț. 

—Cum vrei să mă întorc acasă? Ce fac cu Scarlet? La ea te-ai gândit?!

—Nu ridica vocea la mine, îl atenționă Ahmad oarecum detașat și cu un calm extraordinar. Te-am trimis să afli niște informații pentru mine și tu în loc să faci ce ți-am cerut, ai lăsat-o gravidă pe fiica lui Martin. În fine, gesticulă el indiferent, nu mai putem face nimic, ce-a fost, a fost, dar putem să schimbăm măcar viitorul.