Iubirile lui Aman

Capitolul 26

Pentru prima dată de când se căsătoriseră( și trecuse mai bine de o săptămână de atunci), Yaminah făcu efortul de a se trezi înaintea lui pentru a-i pregăti micul de jun. Încă mai dormeau în camere separate, deși ea nu-i ceruse asta niciodată. În acele zece zile care trecuseră de la nuntă, Yaminah îl văzuse pe Omar foarte rar. De obicei, ea se trezea la amiază , iar el nu mai era acolo, iar seara când se întorcea, ea se prefăcea că doarme. Îl evita cât putu de mult. Trăia cu un străin în casă și nu se putea obișnui cu ideea că-i poartă numele.

Îi pregătise o omletă cu bacon și cârnați de casă, un preparat destul de simplu, dar nu simțea nevoia să o facă pe gospodina în fața lui. Îi turnă apoi suc de portocale într-un pahar și se așeză de partea opusă a mesei. Îl privea precaută, puțin îi păsa ce va crede despre omleta ei, singurul motiv pentru care i-o preparase era faptul că Ahmad îi atrăsese atenția asupra acestui lucru.

—E bună, zise cu gura plină și sorbi din sucul de portocale.

—Cum de te-ai trezit așa de târziu? întrebă doar ca să facă conversație.

—E ziua mea liberă, stau acasă. La firmă e o un dezastru, dar mie nu-mi plac scandalurile așa că l-am lăsat pe fratele meu să se ocupe de asta.

—Cu ce te ocupi de fapt?

—Sunt director adjunct la compania tatălui meu. Mă ocup de contractele cu Europa și stabilesc întâlniri cu partenerii noștri. De cele mai multe ori, eu însumi particip la ele, deoarece majoritatea partenerilor și asociaților sunt din Spania și Germania, iar eu sunt singurul din familie care cunoaște aceste limbi. Tata a fost un om foarte zgârcit și nu a vrut nicicum să angajeze un traducător, așa că voila!

Yaminah rămase uimită. Dacă îi întreba pe Aman sau pe Ahmad cu ce se ocupă de fapt, îi spuneau că nu e treaba ei sau în zile mai bune îi ziceau că se ocupă cu  „afaceri."

—Câte limbi vorbești?

Omar căzu pe gânduri.

—Multe, zise într-un final și zâmbi mândru, dar fără urmă de aroganță.

—Câte? insistă ea.

—Arabă, engleză, germană, spaniolă și franceză. Acum am început să fac și cursuri de japoneză, dar abia am început.

Yaminah rămase cu gura căscată. Își dăduse seama din prima că Omar e inteligent, dar nu se gândea că știe atâtea limbi. E vorbea numai arabă și engleză.  La școală a făcut și italiană, dar nu a rămas cu foarte multe.

—Impresionat, spuse numai pentru că simțea că trebuie să spună ceva. Se ridică apoi și vru să ia farfuria goală din fața lui, dar el i-o luă înainte. Până își dădu ea seama ce face bărbatul din fața ei, farfuria era spălat.

—E suficient că mi-ai făcut omletă fără că-ți cer asta, consider că s-ar cuveni să-mi spăl singur farfuria.

O uimea din ce în ce mai tare.  O speria faptul că nu-l poate detesta atât de mult cât își propuse încă din prima zi în care s-a întâlnit. Dar o piatră îi apăsa inima de zece zile. Se pregătea în fiecare dimineață să-i spună secretul ei, informația care o dată dezvăluită, îi putea deveni fie biletul spre libertate, fie spre iad. Poate până la urmă, iadul însuși ascundea o formă aparte de libertate.

—Știi, am putea să facem ceva, te cred că te plictisești toată ziua. Putem să mergem la fratele meu acasă. Soția lui tocmai a născut și nu am fost încă să-mi văd nepotul. Dacă nu vrei, putem face altceva, numai să-mi spui ce. Apropi, sări el la alt subiect, ai văzut știrile ieri seară? A fost un cutremuri îngrozitor în apropierea New York-ului. Nimic nu e mai rău ca un cutremur. Am prins și eu unul în Brazilia, anul trecut. Am fost la Rio și apoi am vrut să explorez împrejurimile și m-am dus în cealaltă parte a țării. Era groaznic, au murit mulți oameni.