Iubirile lui Aman

Capitolul 38

Când Scarlet ajunsese   la opt luni, Aman se simțea mai presat ca niciodată. Întrebarea lui Scarlet „Din ce o vom crește?" îl ținea treaz toată noaptea. Din seara aceea, nu mai avuseseră parte de niciun conflict. Aman umbla cu Scarlet de parcă aceasta ar fi fost un ou crud. Puțin îi păsa de ea, dar nu voia să pățească Fadilah ceva. Nu mai acceptase nici măcar să spele Scarlet vasele, dar spre nemulțumirea acesteia, nu se oferise el să le spele, ci rugase o vecină să facă asta, pentru cinci dolari. De asemenea, o plătea și să vină o dată pe săptămână să șteargă praful și să dea cu aspiratorul. „Aman nu aveam bani" îi reamintea Scarlet din când în când. El îi făcea de fiecare dată semn să-l lase în pace. Era și el conștient de faptul că nu era tocmai cea mai fericită situație și că acei bani ar fi putut să-i cheltuiască pe altceva, dar el fusese crescut în puf și mereu alții curățau pentru el și după el.

—Da, Nico, răspunse el prietenului său la telefon, în timp ce se plimba printr-un magazin de copii, încercând să găsească niște hăinuțe cu care o va îmbrăca pe Fadilah după ce va avea parte de prima baie din viața ei.

—Ești în picioare? întrebă cu o voce stranie.

—Nu, sunt la mall.

—Bine, atunci ține-te de ceva.

—Spune-mi ce ai de zis și termină cu prostiile, îi ceru Aman și studie un body de un roz pal.

—Cum vrei, cedă acesta și răsuflă. Tatăl tău fie te urăște din toate inima și vrea să te dezmoștenească, fie nu mai știe cum să te facă să te întorci acasă. L-a făcut pe Bill mâna lui dreaptă, în fața tuturor. Dacă până acum, ca să ajungă cineva la Ahmad trebuia să treacă mai întâi pe la tine, acum va trece pe la Bill.

—Ce?! întrebă Aman strângând telefonul cu putere.

—You are out, amigo, asta ar fi traducerea gestului său. Și asta nu e tot. I-a și vorbit lui Bill despre eventuala custodie a copilului tău. Aman? Mai ești?

Îl auzea, dar nu fu în stare să răspundă sau măcar să comenteze în vreun fel. De ce Bill? De ce tocmai el? Știa cât de tare îl urăște! A făcut-o intenționat, asta era cea mai credibilă concluzie la care putea să ajungă. Cu o înjurătură spusă la repezeală printre dinți, puse body-ul înapoi pe umeraș și ieși în grabă din magazin. Vru să ajungă cât mai repede acasă pentru a nu avea timp să se răzgândească. El nu voia să gândească la rece, pentru prima dată își dorea din tot sufletul să reacționeze din impuls și exact asta avea să facă.

Scarlet îl urmărea uimită și îngrijorată cum întorcea camera pe dos în căutarea unui pix și a unei bucăți cât de mici de hârtie. Prima dată când îl întrebase ce vrea să facă, nu-i  răspunse și a doua oară se răsti la ea să-l lase în pace, așa că fata se întoarse la cartea ei, neputând, însă să se concentreze. Când în sfârșit găsi ceea ce căuta, se așeză la masa din bucătărie și cu mare precauție, începu să scrie pe bucata de hârtie smulsă dintr-un caiet găsit aruncat în spatele patului. „Ahmad Al Fayed în fiecare vineri la nouă  seara merge la clubul de Poker Jokers smile și intră prin spate. De obicei nu este însoțit de mai mult de doi oameni. Încheie cu un „Baftă cu asta."

Aman ce faci? se făcu Scarlet auzită din nou, când îl văzu că iese pe ușă. „Victor, hai aici." Fata făcu un efort să se ridice din pat și cu pași greoi și înceți, ținându-și mâna dreapta sub burtă, se apropie de cei doi. Victor era vecinul lor de cincisprezece ani, căruia mintea-i stătea numai la bani și la metode de a face acești bani.

—Uite, ce trebuie să faci, începu Aman, dar apoi când o observă pe Scarlet în prag se opri în mijlocul frazei și vizibil iritat de curiozitatea ei, trase de clanță, închizându-i ușa în nas.  „Femeile astea" mormăi el și după, reluă: Pe spatele plicului e notată adresa la care să duci acest plic. Este o casă cu o poartă mare din fier forjat. Probabil, vreun paznic te va întreba de la cine e scrisoarea. Tu știi cum mă cheamă pe mine?