Iubirile lui Aman

Capitolul 47

Fadilah trecu pragul casei în fugă și i se aruncă lui Ahmad în brațe. Acesta o îmbrățișă cu căldură, o sărută pe obraz și o lăsă înapoi pe podea. Apoi fetița procedă astfel cu toți cei prezenți, inclusiv cu grădinarul care intrase în casă să anunțe că își terminase treaba. Se blocă, însă când ajunse în fața unui bărbat de vârstă mijlocie pe care nu-și amintise să-l fi văzut vreodată. Rușinată, se întoarse la Scarlet și o luă de mână.

—Uite cine a venit! Exclamă o voce de femeie care părea să vină din bucătărie. Câteva momente mai târziu, în fața lor își făcu apariția Samira, care cu brațele deschise se îndrepta spre Fadilah.

—Fadi, îmbrățișează mătușa, o atenționă Scarlet, scuturând-i discret mâna când văzu că cea mică stă pe loc.

—Nu e obișnuită cu tine, inteveni Ahmad văzând și el reținerea Fadilei. Ar trebui să vii mai des pe aici, adăugă răzând. Unde e Aman, întrebă dintr-o dată, dându-și seama că pe el nu-l văzuse.

—Tati s-a dat jos din mașină, are treabă, răspunse Fadilah în grabă, vrând să dovedească că ea știe mai bine. Ahmad o mângăie pe creștetul capului, dar se întoarse spre Scarlet.

—Ce treabă?

—Nu știu, răspunse Scarlet mai mult în scârbă, cu o grimasă la fel de dezgustată și își dezlegă eșarfa de pe cap. În orice caz, nu era ceva nu putea să aștepte, adăugă cu un zâmbet vag și subțire. Bine, răsuflă, eu mă duc sus să fac un duș și apoi mă voi culca puțin. A fost un drum istovitor.

—Vrei să-l sun să vină acasă? Se oferi Ahmad, dându-i de înțeles că Aman nu-și va permite să-l sfideze.

—Nu, în niciun caz, replică Scarlet ridicând bărbia și îndreptându-și spatele. Lăsați-l să-și rezolve treburile, eu mă voi ocupa de ale mele.

Ahmad dădu din cap, dar de îndată ce Scarlet dispăru din peisaj, scoase telefonul și căută numărul lui Aman.

—Unde ești? Întrebă fără nicio introducere.

—Am treabă, răspunse acesta și Ahmad auzi pe fundal zgomotul mașinilor.

—Ești în trafic?

—Da, răspunse, reușind cu greu să-și ascundă iritarea.

—Foarte bine. Oriunde te-ai duce sau de oriunde ai pleca, te rog să întorci și să vii acasă. Nu accept scuze sau refuzuri. Ai face bine să fii aici în maxim jumătate de oră. Simți o tensiunea venind din partea lui Aman, ca și când cu greu s-ar fi abținut să nu-l înjure.

Vin acum, zise pe un ton învins și îi închise telefoul în nas. Ahmad clătină din cap și apoi o sună și pe Yaminah.

—Tu unde ești?

—Eu sunt la...

—Nu-mi pasă, s-au întors Aman cu Scarlet, vino să-i întâmpini, îi ordonă el.

Dar nu pot.

—Fă cumva să poți și grăbește-te.

Scarlet făcu un duș și înfășurată într-un halat de baie, se aruncă pe pat. Oboseala pe care o simțea în fiecare colțișor al trupului său nu avea margini și cu toate astea nu putea să adoarmă. De câteva zile simțea un nod în stomac și mai tot timpul îi venea să plângă. Își pierduse apetitul, în numai o lună slăbise trei kilograme și oscila între două etreme; fie dormea toată ziua, fie nu dormea deloc. Aman îi spusese mai mult în batjocură să meargă la un doctor, dar mai serios, mai în glumă chiar se gândea că ar fi poate cel mai bun moment să facă o vizită la cabinet. Și ce o să-I spun , se întrebă, că am ajuns în starea asta pentru că stau cu un bărbat care nu mă iubește sau respectă, mă umilește cu fiecare ocazie și cu toate astea nu plec de lângă el? O să mă bage direct la sanatoriu și pe bună dreptate.