Iubirile lui Aman

Capitolul 12

Undeva în interiorul său, era sigur că Scarlet avea să-și părăsească iubitul pentru el, nu încăpea îndoiala, dar nu o cunoștea suficient de bine pentru a-și da da seama dacă urma să o facă într-un viitor apropiat sau nu. Simțea, însă că fata îl va mai căuta în ziua aceea. Nu avea răbdare pentru asta. Îți petrecuse prea mult timp închis în camera aia mică jucându-se Candy Crush pe telefon. William nu îi dădea mare lucru de făcut, iar Aman ajunse la concluzia că acesta l-ar fi luat la el acasă chiar și fără să fie nevoit să dea ceva în schimb. Bucătăreasa familiei îi spusese că William e un om foarte deschis și îi place mereu să răsplătească peste măsură pe cei care l-au ajutat. Acest lucru era destul de paradoxal, având în vedere că era implicat într-o rețea de prostituție, dar apoi își aminti că totuși încă nu știe care este rolul lui în rețea, iar fetele acelea era tratate rău de către unii clienți și posibil și de către cei cu care intrau în contact direct, dar nu aveau probabil de-a face cu cei care se aflau în vârful piramidei. 

De-a lungul copilăriei sale cunoscuse mulți  traficanți, interlopi, criminali plătiți chiar, care în timpul liber, deveneau oameni extrem de binevoitori și calzi. Mereu avea să și-l amintească pe Rasheed, unul dintre cei mai duri oameni ai tatălui său, ca cel mai bun partener de joacă pe care-l avusese în copilărie. Dacă pe Yaminah, Ahmad încerca s-o țină cât mai departe de afacerile familiei, pe Aman voia să-l obișnuiască de mic cu cercurile în care se învârtea. Rasheed, discuta cu Ahmad uneori ore întregi , dar de fiecare dată se oprea și în camera lui Aman, care pe vremea aceea avea doar cinci ani. Rasheed devenise cu timpul un fel de profesor al lui. La doar treisprezece ani îl învățase să tragă cu arma,ceea ce necesita foarte multă răbdare din partea lui, deoarece băiatul nu era deloc încântat de idee la început. Nu avea să uite niciodată cât de frică îi fusese prima dată când apăsase pe trăgaci ca să să doboare o țintă de carton. Rasheed îl luă de după umerii tremurânzi și îi zise cu o voce puternică. „Aman, termină cu smiorcăirile, chestia asta-zise el, arătând spre pistol, face din tine un Dumnezeu. Ai controlul absolut asupra vieții și morții. Vei afla foarte curând ce înseamnă să ții în mână viața cuiva, să ai puterea de decizie. E un sentiment unic."

Deci dacă Rasheed putea fi un om total diferit în timpul său liber, de ce nu putea fi și William? Nefăcând  față plictiselii, îl sună pe Nicollo, un prieten apropiat să iasă în oraș măcar pentru câteva ore. Nicollo era fiul unui asociat italian  al tatălui său. Aman îl cunoștea de la zece ani.

În ziua acea nu avea chef de cazinouri și pub-uri. Îi propuse amicului să iasă la o terasă mai liniștită deoarece voia doar să fumeze câteva țigări și să se răcorească puțin.

Nicollo, își dădu jos pălăria de vară și își trecu o mână prin părul  des de un șaten închis.

—Nu ne-am mai văzut de ceva timp, îi zise aprinzându-și o țigară și apoi pasându-i bricheta lui Aman. Cum merge cu misiunea ta?

Aman îl privi pe sub sprâncene uimit. Nu știa că Nicollo e la curent cu asta.

—De unde știi?

—Mi-a zis tata. A vorbit cu tatăl tău. Vrei să-ți spun ceva ce probabil nu ți s-a spus? spuse Nicollo jucându-se cu pliculețul de zahăr primit cu ceașca de cafea. Nu aștepta răspunsul lui Aman. Ceea ce faci tu, putea să facă și altcineva. De fapt, tatăl tău se gândea la câțiva oameni mai puțin importanți  ca să facă asta. Vrea să te testeze.

Aman se arătă confuz.

—Să mă testeze n legătură cu...ce? întrebă cu o grimasă nedumerită.

—Să vadă cât de tare ai evoluat în ultimul timp și cât de multă încredere poate să aibă în tine, răspunse Nicollo ca și cum întrebarea lui Aman ar fi fost așa de stupidă încât nu-și avea rostul.