Iubirile lui Aman

Capitolul 60

Scarlet deschise ușa și își întâmpină tatăl. William nu venise neînsoțit, ci o aduse cu el și pe Rose, iubita lui de aproape un an de zile. Când i-o prezentase prima dată, Scarlet rămase blocată pentru că de când murise Rebeca, mama ei și a Arabellei, William nu exprimase niciun interes de lungă durată pentru o femeie. Acum, însă, părea mai mult decât fericit alături de profesoara de fizică, mereu coafată într-un stil clasic. Ca de fiecare dată, Rose își aranjase părul  vopsit șaten  într-un coc simplu, lăsând  două șuvițe ondulate să-i cadă libere pe lângă chip. Îmbrăcămintea ei era la fel de previzibilă: nelipsita cămașă albă și o fustă neagră tip creion. Lui Scarlet i se păru o femeie ștearsă, dar nu-și exprimă părerea în niciun fel, pentru că la urma urmei lui trebuia să-i placă și nu ei. În plus, nu avea nimic împotriva lui Rose. Era o femeie inteligentă, fină și elegantă. Cele două se pupară pe obraz și apoi Scarlet îi pofti în apartament.

— Mă bucur tare mult că te-ai întors în Los Angeles, zise William în timp ce se descotorosea de sacoul gri.

— Așa este, continuă Rose pe o voce melodioasă. Ne bucurăm să te avem aproape de noi. William vorbește întruna de Nadir și dacă timpul i-ar permite cred că ar sta toată ziua cu el. Scarlet aruncă o privire spre tatăl său care se făcu între timp comod pe canapeaua maro din piele și zâmbi mulțumită Într-adevăr, de când se întorsese în California, William era un ajutor de nădejde. Venea uneori și neanunțat și-l scotea pe cel mic la o plimbare prin parc sau pur și simplu se așeza lângă pătuț și-i vorbea. Micuțului îi plăcea compania oamenilor. Scarlet observase de ceva timp că Nadir este opusul Fadilei. Fetița  era mai rece și nu o deranja să fie lăsată singură în pătuțul ei dacă avea toate nevoile satisfăcute. Nadir în schimb urla ca din gaura de șarpe când William pleca.

—Unde e nepotul meu? o întrebă pe Scarlet, pregătit să se ridice. 

—Doarme, dar îl voi trezi în câteva minute, răspunse Scarlet și-i turnă lui Rose apă plată cu lămâie în pahar.

—Ajunge, ajunge, făcu Rose când paharul fu pe jumătate umplut. 

—Ești sigură? întrebă Scarlet fără să pună capacul pe sticlă.

—Da, nu vreau să depășesc cantitatea ideală cu nici măcar un mililitru, explică ea cu un zâmbet și gesticulă elegant. Acum câteva zile am citit despre un caz din Canada. O femeie  iubitoare de jogging a murit în urma consumului de prea multă apă. Organismul nu mai făcea față.

—Se poate muri din așa ceva? se făcu auzit și Emilian care în momentul acela se trezise.

—Dacă o dai în exces, poți muri din orice, își exprimă și Scarlet părerea, dar nu era foarte convinsă că se aplică și în cazul apei. 

—Nadir s-a trezit, o informă Emilian pe Scarlet în timp ce se aplecă deasupra mesei joase pentru a-i strânge mâna lui William. Scarlet oftă și fără prea mult chef  se ridică din poziția turcească și o luă spre camera copilului.

—Logic că orice poate fi fatal, o auzi pe Rose cum comentează și clătină din cap amuzată. Cu siguranță, propriul comportament și stil de viață al femeii aceleia era în sine un exces, dar se potrivea de minune cu William  și doar asta conta. Arabella comenta tot timpul și-i reproșa lui William că după atâția ani de singurătate în care atât ea, cât și Scarlet îl încurajau să-și găsească pe cineva, el o alesese pe „asta." Desigur, discuția degenerase într-un conflict aprins între cele două surori. Scarlet îi reproșa continuu că nu are de ce să se bage pentru că nu ea este cea care trebuie s-o placă pe Rose, ci William. Ele își clădiseră propria viață, o luară pe propriul drum și William era liber să-și aleagă singur partenera.