Iubirile lui Aman

Capitolul 41

Just he uses love for sex

And sure she uses sex for love

And they're both hoping for the best

I also have that dream you're thinking ofI

f we place a blindfold on our eyes

Iron and gold appear the same

It's intense hope that makes us try

So we go on and play the game  

( Here we go-Shelter)

Ca de obicei, se trezise înaintea lui Scarlet. Motivul și scuza oficială era faptul că voia să petreacă puțin timp cu Fadilah, înainte de a-și începe ziua și cum fiica lui era mai matinală decât oricare membru al familiei, dimineața timpurie era cea mai potrivită pentru un moment tipic  de tată-fiică. Se ascundea mult adevăr și în asta, dar motivul principal era că voia să scape de întrebările și reproșurile lui Scarlet. Se trezea la opt, se juca puțin cu Fadilah, iar după ce lua micul dejun pleca de acasă și până seara nu trebuia să dea ochii cu ea.

În dimineață aceasta lucrurile stăteau puțin diferit. Se trezise pentru că de fapt nici nu adormise. Toată noaptea și-o petrecuse întorcându-se când pe o parte când pe cealaltă, încercând măcar să ațipească, dar fără noroc. Dacă  printr-o minune reușea să facă asta, în mai puțin de trei minute, un zgomot abia auzibil, cum ar fi soneria de la telefonul paznicului, îl scosese din visare.  

Cu pași grei și clătinându-se ușor din cauza amețelii și somnolenței persistente, intră în camera Fadilei și ca de obicei,  fetița deja trează, îl întâmpină cu un zâmbet larg, de copil fericit. Apucă gratiile pătuțului și cu puțin efort reuși să se ridice în picioare, vrând să-și vadă tatăl mai bine. Aman se opri în fața ei și o privi cu duioșie. Curios să vadă cât de bine își stăpânește Fadilah propriul echilibru, îi spusese să dea drumul gratiilor. Copila părea confuză și era limpede că nu prea înțelegea ce trebuie să facă, așa că Aman îi prinse încheieturile mâinilor și ușor, având grijă să nu o sperie și nici dezechilibreze, o îndepărtă el de marginile pătuțului alb împodobit cu volănașe de un roz pal. 

—Nu-ți fie frică,  îi spuse când o văzu deloc sigură pe propriile picioare, nu te las să cazi, o asigură cu un zâmbet călduros și o înconjură cu mâinile fără a o atinge, însă. Vru doar să fie pe fază dacă Fadilah își pierde echilibrul și cade. După cum se așteptase, fuse nevoit să o prindă de câteva ori pentru că fetița avea noțiuni foarte vagi asupra propriei posturi. Un zâmbet mândru îi traversă fața văzând că deși e speriată, continuă să încerce. De fiecare dată când se găsise nevoit s-o prindă, ea își trase puțin sufletul și apoi se smulse singură din mâinile lui și mai încerca o dată. Era o fire ambițioasă, atât el observase asta, cât și Scarlet. Până și Ahmad făcuse un comentariu într-o seară, la cină despre caracterul fetiței. După spusele lui, o jucărie i se rostogolise sub canapea și nu se lăsase până nu o adusese la lumină. Nici măcar o dată nu privise rugătoare spre el și nici nu o apucase plânsul. Ahmad se lăsase în patru labe și își întinse brațul sub canapea, dar Fadilah protestă prin gesturi și cu un scâncet nemulțumit, îi împinse brațul înapoi.