Iubirile lui Aman

Capitolul 40

  These dreams are tied to a horse that will never tire
And in the flames
Her shadows play in the shape of a man's desire
This desert rose
Each of her veils, a secret promise
This desert flower
No sweet perfume ever tortured me more than this
And as she turns
This way she moves in the logic of all my dreams
This fire burns
I realise that nothing's as it seems    

( Desert Rose-Sting)  

—Hai, Fadi, suflă în lumânarea aia, se rugă Scarlet de fetița pe care o ținea ridicată deasupra tortului cu Mickey Mouse și Donald. Fetița privi nedumerită la mama ei și întinse mâna să atingă flacăra lumânării. Scarlet o opri chiar la timp, dar nu mai insista, văzând că Fadilah oricum nu înțelege ce i se cere și suflă ea în lumânare. Fetița fascinată de faptul că focul a dispărut, izbucni în râs și abia apoi începu să sufle, risipind fumul.

O sărută apoi pe obraz și o strânse cu putere în brațe. Fadilah stătu cât stătu, dar după câteva clipe, începu să se zbată, nefiind un copil foarte afectuos, exceptând câteva momente de altfel foarte rare. Slăbi strânsoarea, învinsă și o  așeză înapoi în fotoliu. Nici ea și nici Aman nu erau fanii pozelor de aniversări, așa că spre bucuria Fadilei, nu era pasată de la unul la altul și obligată să zâmbească la fiecare cinci secunde. Aman îi spusese soției sale că nu are de gând să-și tortureze fiica așa că în afară de o singură poză, făcută cu telefonul Yaminei, în care apărea Fadialh așezată singură lângă tort, niciun alt moment nu fusese imortalizat.

Scarlet își reproșa continuu în minte că optase pentru tocuri așa de înalte pentru un eveniment la care participau șaizeci de persoane și în ciuda faptului că bucătăreasa și ajutoarele pe care și le adusese aceasta, făceau o treabă foarte bună, mereu se găsea ceva și pentru ea. 

—Scarlet! în semi fuga ei spre bucătărie, o voce feminină o opri în mijlocul pasului. Se întoarse puțin dezorientată spre sursa voci,, dar nu o nimeri și fuse apucată de braț chiar din partea opusă.

—Bună, Lana! o salută ea pe sora lui Omar, zâmbind cu sinceritate și o îmbrățișă. Nu te-am văzut.

—Abia am sosit, replică aceasta și o privi de sus în jos. Ești minunată, ai slăbit ceva. Ce-i drept, tu nu ai pus foarte mult pe tine pe durata sarcinii, dar mă știi, eu observ și cele mai mici schimbări.  Rochia parcă a fost croită pe tine.

—Chiar a fost croită pe mine, se lăudă Scarlet cu o ușoară urmă de aroganță, care dispăru, însă la fel de rapid precum apăruse. În ultimele săptămâni nu avusese parte de multe activități, așa că decisese să-și angajeze o croitoreasă personală. Îl informă la micul dejun pe Ahmad de planurile sale și acesta nu avusese nimic împotrivă. Îi sugerase chiar el câteva nume, dar subliniase că sunt doar sugestii și că este liberă să-și aleagă pe cine vrea. Căutase pe internet cele mai bune croitorese din Los Angeles și se oprise asupra Martei Puzo, care avea un atelier nu departe de cartierul lor. Dânsa îi propusese acest material și această croială și Scarlet se convinsese de faptul că Marta e chiar cea mai bună. Rochia de un crem deschis, decorată în zona bustului cu fir subțire  de aur se mula perfect pe corpul ei subțire. Singura obiecție pe care o avea Scarlet era legată de lungime și de decupajul de pe partea dreapta. Știa că nici Aman și nici Ahmad nu ar fi foarte încântați s-o vadă la petrecerea Fadilei îmbrăcată sumar, așa că, cerându-și iertare de la croitoreasă, o rugase să o  facă puțin sub genunchi și decupajul abia să atingă coapsa. Femeia își exprimase acordul fără comentarii și rezultatul fusese pe placul tuturor. 

—Pari și foarte fericită.

—Păi, Fadilah a împlinit un an, zise ea justificându-și starea. Ziua ei a fost de fapt cu o lună în urmă, dar era tare răcită și am zis să nu riscăm. Poate i s-ar fi agravat starea sau dacă nu, oricum ar fi obosit foarte tare.