Iubirile lui Aman

Capitolul 11

Se întoarse la casa familiei Martin chiar în seara aceea. Nu îi plăcea atmosfera din casă, Yaminah nu voia să iasă din camera ei,  Ahmad era bosumflat și iritat din cauza reacției acesteia, iar afară ploua cu găleata, deci nici o ieșire cu prietenii nu îi surâdea.

Intră pe poartă, dar se răzgândi rapid. Ahmad poate totuși avea dreptate. Pierdea mult timp cu fetele alea. Decise să se întoarcă în cartierul acela și s-o caute pe blondă.

Nu îi veni să creadă cât de tare îi surâdea norocul. Blonda fu prima pe care o zări. Se îndoi profund că i-ar intra în mașină și a doua oara, așa că opri motorul și decise să o abordeze direct. Oricum era întuneric și erau puține șanse să-l recunoască imediat. Înjură iritat, când păși din greșeală într-o baltă de noroi, murdărindu-și pantofii. Se apropie discret de ea. Fata stătea așezată pe un scaun de lemn și fuma liniștită o țigară, respirând aerul plăcut de după ploaie.

—Întoarce-te spre mine încet și nu scoate un sunet, îi ordonă el pe o voce joasă și amenințătoare.

Fata tresări și pe moment nu reuși să facă ce i se ceruse, simțindu-se paralizată din cauza șocului. Când Aman îi repetă cerința lui pe un ton răspicat, se dezmetici și se întoarse. Când îl văzu, înlemni, recunoscând imediat chipul lui.

—Hai cu mine.

—Ți-am spus tot ce știu, îl asigură ea, făcând câțiva pași în spate, fiind pregătită să o ia la fugă din moment în moment.

—Urcă în mașină, îi zise pe un ton mort și îi arătă discret arma din buzunar.

Îl mai rugă  o dată s-o lase în pace și apoi, după ce văzu că nu are de ales, se conformă.

—Vreau să înțelegi un lucru: nu sunt dușmanul tău, îi zise după ce blocă ușile. Nu sunt nici polițist, recunosc, dar îți pot face mai mult bine decât rău. Desigur, îți pot face și rău, zise zâmbind cu ironie, dar nu vreau asta. Și nici tu...nu-i așa?

—Ce mai vrei să îți spun? întrebă învinsă.

—Nu am venit până aici să te interoghez. Am venit să-ți fac o propunere. Timp de o lună sau două, află tot ce poți să afli despre cei care conduc această rețea și comunică-mi apoi totul mie. Te voi plăti atât e bine încât nu vei mai fi nevoită să te întorci aici niciodată. Scoase apoi o parte din bani și i-i îndesă în poșetă. Își trecu vârfurile degetelor peste o vânătaie de pe fruntea ei.

—Pun pariu că nu vrei să trăiești cu astea tot restul vieții.

—Cine ești? se încumetă să întrebe.

—Nu e treaba ta. Fă ce ți-am spus și va fi bine. Dacă batem palma, din momentul acesta ai protecția mea, iar dacă ai protecția mea, ai protecția a încă o sută de oameni. Nu sunt singur în asta. Poți scăpa ușor de viața asta. Fă doar ce-ți spun eu să faci.

—Dacă mă prind, mă omoară.

—Nu au cum să te prindă. Tu doar îți faci treaba doar că asculți bine ce zic. Nu voi veni des aici ca să nu atrag atenția. Îmi vei da numărul tău și te voi suna să te anunț când vin. Nu ne vom întâlni aici pe cât posibil.

Aman vorbea ca și cum fata ar fi acceptat deja oferta lui, indicându-i în acest fel că nu acceptă un refuz. După o scurtă conversație în care dăduse niște informații de bază despre el( mai mult sau mai puțin adevărate) o întrebă dacă totuși are ceva interesant să-i spună. Fata căzu pe gânduri și apoi se lumină la față.

—M-ai întrebat dacă am auit de un anume William Martin. Nu am auzit de acest nume, dar am cunoscut o femeie cu acest nume de familie. 

Cuvintele ei îi treziră imediat interesul.