Iubirile lui Aman

Capitolul 29

—Cine e Julien? întrebă Aman din pragul ușii. Din nou intrase fără să bată la ușă, dar Ahmad nu-i atrăsese atenția pentru că și Bill intrase la fel. Ultimul lucru de care avea nevoie, era o nouă serie de reproșuri din partea lui, cum că l-ar trata pe Bill mai bine. Ahmad cu șatenul de lângă el făcură un schimb de priviri și apoi veni răspunsul pe care-l aștepta Aman.

—E un tip care a vrut să mă tragă pe sfoară, zise Ahmad și sperase că Aman nu va mai pune alte întrebări.

—înțeleg, făcu Aman și se prăbuși cu un oftat obosit în fotoliu. Bill răsuflă și-și așeză o mână  pe umărul arabului.

—Eu vă las să discutați, spuse cu un zâmbet sincer și se întoarse spre Aman, care dădu din cap aprobator. Nu era nici prost și nici naiv. Știa mult prea bine că Aman nu-l înghite pentru simplu motiv că tatăl său îl apreciază. Așa cum Los Angeles nu era suficient de mare pentru Ahmad și Julien, nici acel birou nu era suficient de încăpător pentru el și Aman. 

—Deci, începu brunetul după ce Bill închisese ușa în urma lui. Vreau să știi că totul e în regulă la Martin acasă. Nu are absolut nicio dovadă că eu am fost prin în noaptea aceea și chiar dacă bănuiește ,și sunt sigur că bănuiește, poate nici măcar nu se îndoiește de acest lucru, nu are cum să ajungă la mine și prin urmare, nici la tine. Nu are niciun nume, nicio adresă sau indiciu. Poți să te relaxezi.

Ahmad îl privi de sub sprâncenele stufoase ți într-o secundă, chipul îi devenise întunecat, de parcă un nor de furtună s-ar fi abătut peste trăsăturile lui dure, atât de diferite de cele fine ale fiului său.

—Ai rupt legătura cu fetele alea?

—Ce legătură? întrebă Aman cu o confuzie prefăcută, dar care nu avusese niciun afect asupra lupului bătrân care-și cunoștea odrasla puțin cam prea bine.

—Lasă mutra asta de băiat inocent, ce crezi, că sunt una dintre pipițele tale? Pe mine nu mă păcălești. 

Aman în loc să se simtă jignit, izbucnise într-un râs copios, care însă nu-l amuzase deloc pe Ahmad, care dădea din cap, dezaprobator.

—Numai probleme am cu tine, oftă el. Sunt amenințat într-un mod deloc subtil din toate părțile, dar mi-e frică să apelez la Giordano și la prietenia lui, din cauza a ceea ce ai făcut tu anul trecut.

Am îl privi leneș și puțin neîncrezător.

—Vrei să spui că încă nu a trecut peste? E o poveste veche de un an și pun pariu că proasta aia de Renata nici nu-și mai amintește de mine.

—I-ai distrus logodna, Giordano era distrus, iar eu nu m-am simțit în viața mea mai umilit. Toate familiile, toți apropiații se uitau cu ochi critici la mine și îmi venea să intru în pământ.

Aman își aminti cu amuzament de întâmplările care avuseseră loc în urmă cu un an. O cunoscuse pe Renata la o cină organizată de tatăl ei. Fata se uita la el toată seara, iar el din plictiseală, se hotărâse să profite de asta. Timp de câteva săptămâni în care se întâlneau aproape zilnic, Aman îi promisese soarele și luna, iar Renata se îndrăgostise lulea de el. I-a spus logodnicului său că nu se poate mărita cu el pentru că iubește pe altcineva. Desigur, Aman se plictisise de ea câteva zile mai târziu și rupse orice fel de legătură.

—În fine, a trecut. În afară de Giordano nu ai la cine să apelezi?

—Voi încerca să reiau legătura cu un grec. El are o grămadă de relații și o să-mi întăresc scutul. Îmi e teamă, Aman, recunoscu el și-și privi fiul cu îngrijorare. îmi e foarte teamă.