Iubirile lui Aman

Capitolul 15

Rochia era perfectă, cel puțin aceasta era concluzia la care ajunseseră Emily și Malika. Cele două fete nu se mai săturau s-o studieze în detaliu, luptându-se între ele, vrând fiecare să o țină în mână cât mai mult timp. Era albă în întregime, fină și cu o crinolină imensă. Acoperea într-adevăr umerii și ascundea decolteul în întregime, dar fetele consideraseră că tocmai acesta este rolul rochiei de mireasă: să ascundă cât mai multe și să exprime puritatea purtătoarei.

—Din partea mea puteți s-o luați voi, zise Yaminah și făcu un semn cu brațul, indicând faptul că nu ar putea să-i pese mai puțin de „cărpa aia", așa cum îi plăcea ei s-o numească. Încă nu se obișnuise cu ideea că va deveni soția cuiva și mai erau doar vreo trei săptămâni până la nuntă.

—Yaminah, suspină Malika, nu înțeleg de ce ești așa de pornită împotriva acestei căsătorii. Eu abia aștept să-mi aducă tata un pretendent. El cunoaște așa de mulți oameni, sigur va face cea mai bună alegere.

—Eu trebuia să-mi aleg soțul, protestă Yaminah, riricând tonul și descărcându-și astfel furia pe prietenele sale, fiind conștientă că nu putea să facă asta cu Ahmad sau Aman. L-am văzut o singură dată pe..tipul ălă. A zis că va mai trece pe aici, dar e așa de zăpăcit încât probabil a și uitat că se însoară. Nu că m-ar deranja asta, adăugă ceva mai încet și apoi reluă cu tonul ei obișnuit: Nu știu nimic despre el, cum vreți să mă bucur că urmează să-mi petrec restul vieții cu un om despre care nu știu nimic.

Emily încuviință și buzele i se întinseră într-o linie sobră, dar Malika dădu din cap dezaprobator.

—Yaminah, vorbești prostii. Tu nu cunoști pe nimeni, nu ai nicio experiență cu bărbații, cum ai putea tu să știi că faci alegerea corectă? Și ce dacă e necunoscut? E tânăr, bogat, arătos, ce altceva ai mai vrea?

—Să-l iubesc, replică ea cu pupilele dilatate. Vreau să îl iubesc pe omul cu care mă mărit. Toate ne dorim asta.

—Dar cum ai putea să iubești pe cineva cu care nu ești căsătorită? Tata mereu îmi spune: Căsătoria vine prima, apoi cu voia lui Allah, ajunge și dragostea.

Emily prefera să nu se bage în această conversație, deoarece știa că Malika avea convingeri și mai învechite decât Yaminah. Ea purta până și hijab-ul pe stradă și spre deosebire de Yaminah, care pur și simplu refuza să bea alcool, aceasta cu greu intra într-un local în care se servesc băuturi alcoolice.

—Tu gândești așa pentru că ai fost crescută în Orient, eu nu, se explica Yaminah apăsându-și pieptul, vrând să pară cât mai convingătoare. Umblam în Algeria obligată și numai pentru câteva luni, dar eu nu vreau să trăiesc cum trăiesc femeile acolo, eu vreau să fiu liberă, vreau să fiu independentă.

Malika o privea total îngrozită. Nu-și putea explica cum poate o tânără de vârsta prietenei sale să gândească așa. Toate prietenele ei, în afară de ea se gândeau numai la căsătorie, în schimb Yaminah își plângea de milă cât era ziua de lungă și blestema ziua în care se născuse. Malika de asemenea era studentă, dar s-ar fi bucurat enorm dacă tatăl său i-ar fi spus că îi găsise un pretendent. Știa că-i va găsi pe cineva care o va lăsa să-și continue studiile, deci nu avea niciun motiv să nu se bucure de idee.

—Nu mă mărit, zise ea printre dinți și i se citea hotărârea pe față. Ambele fete rămaseră tăcute, deoarece niciodată nu o auziseră pe prietena lor vorbind cu atâta convingere. Nu știu ce fac, nu știu cum o fac, dar scap eu de nenorocitul ălă de Omar.

Emily era prima care își reveni și se așeză pe pat lângă Yaminah, luând-o de după umeri, consolând-o.

—Mai discută cu tatăl tău, Yami, spune-i cât de tare te deranjează căsătoria asta.