Iubirile lui Aman

Capitolul 49

—Mama mi-a luat o rochiță albastră cu sclipici și a spus că voi fi cea mai frumoasă de la grădiniță.

—Tu ai fi cea mai frumoasă oricum te-ai duce îmbrăcată, dar nu e frumos să spui celorlalți copii că ei sunt urâți, așa cum ai făcut săptămâna trecută.

—Tata a zis că toți ceilalți sunt urâți, se grăbi Fadilah să explice și strânse mai tare mâna Yaminei pentru a se putea ridica și balansa în aer.

—Să nu mai faci așa ceva pentru că prietenii tăi se vor supăra pe tine și vei sta singură, o mustră aceasta, mai mult în serios decât în glumă.

—Dar eu sunt cea mai frumoasă, insistă Fadilah, dar nu mai zise nimic, dându-și singură seama că Yaminah nu gândește precum Scarlet cu Aman. Îi dădu drumul la mână și se repezi la un leagăn, lăsând-o pe Yaminah să respire puțin. Se așeză pe o bancă de unde o putea supraveghea cu atenție și se cufundă în propriile gânduri. Avea o grămadă pe cap. Nu s-ar fi gândit niciodată că masteratul avea să fie așa de greu. Nu avea timp pentru sine , nu avea timp nici pentru cei apropiați și căsnicia ei mergea din rău în mai rău. Uneori se întreba cât o s-o mai suporte Omar, pe ea și capriciile ei. Îl adora, dar nu știa cum să-I arate asta.

—Yami, striga fetița, sărind din leagăn și alergând spre ea. De îndată ce se așeză pe bancă lângă ea, Fadilah își schimbă expresia facială și deveni serioasă, emanând un aer grav. Își lăsă privirea în jos, evitând privirea mătușii sale. Yaminah o prinse de bărbie făcând-o s-o privească în ochi.

—Tu știi că poți avea încredere în mine, pentru că te iubesc enorm. Orice ar fi, spune-mi, o încurajă ciupind-o ușor de obraz. Fadilah cu puțină ezitare, deschise gura.

—Ieri tata a tras-o de păr pe mama și i-a spus că e proastă și că Irene e mult mai deșteaptă. Am țipat la el să nu-I vorbească mamei așa pentru că ea e bună.

—Și el ce-a făcut? Se interesă Yaminah neștiind exact cum să trateze această situație care nu-I plăcea deloc, cu un copil așa de mic.

—A spus că nu a știut că eu sunt în cameră și a vrut să mă ia în brațe, dar mi-era teamă că o să mă tragă și pe mine de păr așa că am început să plâng și am fugit din cameră.

—Și? făcu Yaminah nerăbdătoare să audă continuarea.

—Tata a ieșit din cameră și a fugit după mine. Îmi era teamă că mă va bate, dar m-a luat în brațe și m-a dus în curte. Mi-a spus că s-a supărat foarte rău pe mama pentru că nu-l asculta. L-am întrebat dacă o iubește și a spus că o iubește foarte mult.

—Și tu ai crezut?

—Tata nu minte, răspunse Fadilah gânditoare. Dar i-am spus că dacă-I mai face rău mamei , o să-I zic bunicului.

—Bine ai făcut, o lăudă Yaminah și o strânse în brațe.

—Tu crezi că tata o iubește? Niciodată nu stă cu ea și o dată m-am prefăcut că dorm și l-am auzit vorbind la telefon cu cineva. I-a spus că se vor putea întâlni când mama pleacă de-acasă.

—Fadi, I se adresă Yaminah nici acum nefiind în clar cu ce ar trebui să facă mai exact. Ei sunt oameni mari, lasă-I să-și rezolve problemele singuri și tu vezi-ți de de copilăria ta. Uite, zise pe un ton vesel. Îl sunăm acum pe Omar și-I spunem că în seara asta dormi la noi. O să facem clătite cu ciocolată, vrei?

—Da, exclamă Fadilah déjà pe alt ton, vreau!

Când o adusese acasă, îl găsi pe Ahmad în sufragerie uitându-se la televizor. Până și Fadilah rămase uimită pentru că în afară de meciurile de fotbal, pe Ahmad nu-l interesa mai nimic din ce apare pe ecrane. Fetița I se urcă, însă imediat în poală și-l sărută pe obraz.