Iubirile lui Aman

Capitolul 39

               Scarlet se prefăcu că doarme când auzi cheia învârtindu-se în yală. Nu închisese un ochi de când Aman plecase, gândindu-se într-una la toată situația în care se afla. Mereu își punea anumite întrebări, dar până la urmă se convingea singură de fiecare dată că răspunsurile nu sunt importante. Făcea asta pentru că nu le știa și era sigură că Aman nu avea să i le dezvăluie. În noaptea aceea, gândurile pline de îndoială și temă îi invadaseră mintea din nou. De ce tatăl lui Aman fuse împușcat și de către cine?  În ce familie se va naște fiica ei și ce educație va primi? Cel mai tare o speria lipsa de siguranță și teama de pericol. Ea mereu visase la pericol și aventură, dar se limita la propria persoană. Acum o avea și pe Fadilah.

               De îndată ce Aman intrase în dormitor și se așezase pe marginea patului, cu chipul cufundat în palme, simți că ceva grav de tot se întâmplase. Știa că tatăl lui fusese rănit serios, dar ceva îi spunea că pe Aman îl apăsa și altceva. Teama și nesiguranța, o împiedicară să deschidă pleoapele în momentul în care se se băgase sub plapumă. După câteva minute, gândindu-se că el adormise deja, se trase mai aproape de el și se ridică, sprijinindu-se în cotul brațului stâng. Îl privi cum doarme și zâmbi cu tristețe. Acum putea să-și imagineze bărbatul de lângă ea cum îi poftea sufletul. Chipul lui adormit, lipsit de expresie reprezenta acum un șablon pe care ea îl putea contura cum își dorea. Își imagină că cel de lângă ea  o privește de fiecare dată cu iubire și afecțiune. Era simplu să creadă asta pentru că el dormea și ironia mereu prezentă în ochii lui, lipsea acum cu desăvârșire... sau poate doar se ascundea sub pleoapele închise. Era simplu, chiar foarte simplu să-și facă ce scenariu dorea. Chiar dacă în timpul zilei era un tiran emoțional care mereu îi dădea de înțeles că ea nu este importantă pentru el, în timpul somnului era ca oricare alt om. Nu-i vorbea cu sarcasm, nu rădea în batjocură și  se putea apropia de el, fără să fie respinsă. Nu era pentru prima dată când îl privea în timp ce acesta dormea și nu pentru că ar fi fost o romantică incurabilă, de fapt nu era deloc o ființă romantică, dar în felul acesta putea să fie aproape de el, să-l privească fără să-i dea de înțeles că o doare, nu doar  enervează  felul în care o tratează. După un timp, însă începu și ei să i se împingă somnul după pleoape. Se aplecă asupra lui și-l sărută ușor pe obraz, mângâindu-i cu blândețe  chipul. „Voi găsi eu o cale să te fac într-adevăr numai al meu."

               Dimineața următoare, el se trezi primul și o trezi și pe ea. Somnoroasă, gemu nemulțumită și vru să se întoarcă pe partea opusă.

—Scarlet, trebuie să vorbim, îi zise cu brațele încrucișate la piept. Asta o făcu să deschidă ochii. De obicei când cineva spune „trebuie să vorbim" nu este un semn bun.

—Despre ce? întrebă cu o notă de îngrijorare în glas.

—Tata trăiește, dar următoarele douăzeci și patru de ore sunt critice pentru el. Azi noapte mi-a spus că vrea să ne mutăm în casa lui.

—Să ne? repetă Scarlet și abia își stăpâni zâmbetul.

—Da, vrea să se asigure că ultimele săptămâni de sarcină vor merge bine și în afară de asta, vrea să te cunoască și pe tine.

Scarlet rămase fără cuvinte. Înghiți în sec. Nu voia să-l dezamăgească pe Aman, dar cum putea să locuiască în același casă cu cel care îl trimisese pe Aman ca spion în casa tatălui său.( cu câteva săptămâni în urmă, Aman îi spusese că Ahmad îl trimisese la casa lui William, dar nu-i dezvălui mare lucru despre ce avea de gând să facă cu informațiile pe care le va primi de la el. Știa doar că are legătură cu rețeaua de prostituție. De asemenea o asigurase din nou că nimeni nu intenționase să-i facă rău lui William)