Novicea

ȘAPTE-HRĂNITORII

Soarele nici măcar nu se apropia în vreun fel de apus când am fost din nou în picioare, pregătindu-mă în viteză şi pornind spre stația hrănitorilor.Eram de-a dreptul lihnită, sperând să nu fie încă înghesuiala obişnuită de la primele ore, pe care de obicei o evit, luându-mi porția de sânge după micul dejun.Spre bucuria mea, erau doar câteva persoane, printre care şi Nick, care avea uşoare urme de cearcăne sub ochi.Înainte să apuc să-l salut, cască prelung, făcându-se şi mai comod pe scaunul de aşteptare.

,,Să înțeleg că n-ai putut rezista tentației, aşa-i?"mă aşez alături lui, după ce sunt înregistrată la recepție, primind o ridicare din umeri.

,,De asta e aşa mişto să fii spintecător:orice urme a câteva ore nedormite sunt şterse imediat cu puțin sânge."zâmbeşte strâmb, adoptând aerul acela superior, folosindu-l ironic.,,Gândeşte-te cât de aiurea ar fi fost să fim nevoiți să dormim mereu ca să fim odihniți!"îşi dă ochii peste cap, într-o imitație atât de bună a comunelor fițoase existente în orice oraş şi instituție a Lumii, din păcate şi spre amuzamentul celor ca noi.

Râdem împreună, apoi mă fac mai comodă. Ei bine, cât de comodă aş putea fii într-un nenorocit de scaun de plastic.

,,Şi?Ceva interesant?"

El dă din cap, înfundându-şi alt căscat.

,,Oho, şi încă cum!Nu sunt neapărat lucruri care să ne ajute pe noi, cel puțin deocamdată, dar sunt ceva."

,,Bun."dau din cap, verificând coridorul.

Încă nu ieşea nimeni, spre exasperarea mea interioară.

Sunt lihnită şi nu cer decât câteva sorbituri de sânge!

Păstrez, totuşi, plângerile doar pentru mine.

,,În orele de recreere vă voi împărți şi vouă din foi, să terminăm mai repede.Ai apucat să vorbeşti cu ceilalți?"

,,Nu.Să înțeleg că nici tu."

Dă din cap şi oftez îndelung.Nu aveau să fie foarte mulțumiți de faptul că au fost lăsați pe dinafară, însă  fnvoiam să riscăm pieile câtor mai puține persoane, plus că am fi dat de bănuit dacă dispăream brusc toți deodată.La urma urmei, avem o reputație pe aici, la care toți sunt la curent.După câteva priviri aparte primite ieri, puteam să deduc că nici noilor-veniți nu le-a luat mult să afle că noi, de obicei, reprezentam belelele.Bine, pentru elevi de obicei era palpitant şi voiau mereu să se strecoare în câte-o nebunie de-a noastră, dar pentru orice reprezenta oficialitatea, eram doar ceva mai mult de dădăcit.Şi nu era greu de ghicit că asta nu le făcea deloc plăcere.

,,Dominik."se aude asistenta, iar eu îi fac semn cu capul spre coridor, cu jumătate de zâmbet pe buze.

,,Bon appétit!"folosesc cel mai ironic accent franțuzesc pe care-l posed, făcându-l să râdă înfundat în timp ce se depărta.

Curând sunt şi eu chemată, intrând în încăperea unei doamne de vârstă mijlocie.Ceea ce nu era obişnuit la ea erau vânătăile de pe gât şi starea letargică în care se afla.Mă încrunt, întorcându-mă spre asistenta care era gata să părăsească încăperea.

,,Scuză-mă, dar a câta hrănire este din seara asta?"

Ea-şi întoarce doar capul spre mine, cu sprâncenele ridicate şi o privire de confuzie pe chip.

,,Poftim?"

,,A câta repartizare a ei sunt?"arăt spre femeia tolănită pe pat, privind pierdută în spațiu spre tavan.

,,Contează?"întreabă, brusc iritată, iar eu sunt surprinsă.

Nu le stătea în fire asistentelor să fie atât de nepoliticoase sau irascibile.