Novicea

TREISPREZECE-PRIETENI

Talia mi-era strânsă de două brațe puternice, în timp ce spatele mi-era dogorit de un piept gol.Trunchiul propriu mi-era tot gol, capul fiindu-mi odihnit pe clavicula lui.Nasul lui îmi adulmecă îndelung părul, apoi se aplecă şi gura i se coboară la urechea mea.Buzele abia de îmi atinseră lobul, aruncând aer fierbinte atât pe el, cât şi pe gâtul golit.Un şuierat senzual se desprinde de pe buzele sale în timp ce-mi şoptea ceva care mi-a tăiat respirația.Dar cuvintele nu au reuşit să mi se imprime în minte, căci imediat cu inspirația mea acută am deschis şi ochii, panicată şi transpirată toată.Când observ împrejurimile încăperii mele, luminate încă slab de soarele dimineții, realizez că fusese doar un vis.Mă răsucesc nemulțumită în propriul pat, căci mă înfierbântasem toată de la acel vis, părul făcut vâlvoi fiindu-mi lipit de ceafa şi spatele acoperit de sudoare.

,,Fir-ar a naibii!"şuier printre dinți, răsucindu-mă pe cealaltă parte, în căutarea unei poziții comode.

Dar nu puteam găsi una, când mă înăbuşeam în propria febră, creierul fiindu-mi tulburat de senzațiile oferite.

,,Vis tâmpit!"mormăi, încruntată şi frustrată că era deja a doua noapte când eram trezită astfel.

Doar că prima oară fusese la sfârşitul nopții, nu la începutul ei.Iar eu nu mai aveam pic de somn acum.Aş fi ieşit la o plimbare, însă mi-era teamă să se repete episodul de seara trecută, aşa că am ales să deschid doar fereastra şi să stau pe pervazul ei, privind prin jur.Eu aveam privelişte peste terenul din spatele academiei, o întindere minunată de verdeață şi câteva alte corpuri micuțe, plus incredibila pădure, care se revărsa chiar şi peste poalele munților veşnic cu vârfurile înzăpezite.Era o privelişte frumoasă, mai ales datorită răsăritului, care arunca ultimele văpăi roşcate şi aurii peste întinderile de zăpadă de pe piscurile munților.Asta avea să-mi lipsească cu siguranță când voi absolvi, ținând cont că sunt încă de la 6 ani aici.

Aproape 12 ani, şi încă mi se taie răsuflarea....

Îmi aduc genunchii la piept, sprijinindu-mi bărbia de ei în timp ce priveam visătoare afară, lăsând briza răcoroasă a dimineții să-mi invadeze camera şi să-mi spulbere părul din față.Era de-a dreptul enervant că-mi pierdusem somnul, dar măcar apucam să admir această privelişte incredibilă.Brusc, mi-am adus aminte de toate cele petrecute în ultima vreme, făcându-mi pielea să se înfioare.Şi, cu toate că sistemul încă reuşea să reziste, am aruncat o privire îngrijorată spre granițe, asigurându-mă că nu se întâmplă nimic dubios.Şi, cu toate că temerile îmi fuseseră negate, tot nu eram complet liniştită.La urma urmei, lumea în care trăiam, din care făceam parte, o luase complet razna.Iar eu mă simțeam de-a dreptul neputincioasă.Şi, mai mult decât toate, tremuram de teama ca nu care cumva să primesc o scrisoare de înştiințare despre cine-ştie-ce incident de acasă.Numai gândul mi-a provocat un fior care mi-a scuturat cu forță trupul, luptându-mă cu ochii înțepători.În afară de prietenii mei, mama, Angelo şi Kurt erau tot ce aveam.Nu îmi cunoscusem niciodată bunicii, căci mamei îi era prea ruşine că îi dezamăgise şi probabil nici nu mai trăiau.De alte rude nu ştiu şi nici nu ar face diferența, pentru că întregul meu Univers se învârtea în jurul micii şi ciudățelei mele familii, la care țineam enorm.Chiar şi la Kurt, care mereu a avut grijă de mine şi care o adolatrizează pe mama ca pe o zeiță venită să-i lumineze viața.Brusc, dorul îmi perforă pieptul precum un pumnal, făcându-mă aproape să mă sufoc de durerea provocată.Nu-i mai văzusem de aproape două luni deja, iar faptul că vacanța de iarnă era ultima dată când aveam să-i reîntâlnesc, înainte de a fii blocată ani întregi la serviciu, nu-mi făcea chiar deloc munca mai uşoară.Mă întind uşor peste marginea ferestrei pentru a putea vedea puțin din restul corpului principal al academiei, în mare parte fiind vorba despre anexa Sălii de antrenamente, lipită de spatele aripii vestice.Când am vrut să-mi întorc privirea la cerul care prindea o nuanță cât mai veselă de azuriu, două mișcări bruște, una galbenă şi una violet, îmi atrag atenția.Mă încrunt, căci era destul de departe, mijind ochii spre ferestrele de pe jumătatea superioară a pereților Sălii de antrenamente.Le zăresc din nou, fiind sigură că nu-mi imaginasem.Brusc, sunt cuprinsă de curiozitate, dar încerc să-mi potolesc ideile 'rebele'.