Novicea

UNSPREZECE-INSOMNIE

,,Încă nu pot să cred că mi-a luat atâta timp să-mi aduc aminte."mă plimb de colo-colo, apoi mă aşez pe un scaun.,,Încă nu pot să cred că mi-am întâlnit salvatorul atât de întâmplător, după atâția ani!"

,,Dar nu sunt salvatorul tău."spune la fel de calm, iar eu îmi smucesc privirea în sus.

,,Ba desigur că eşti!Şi nu doar o dată, ci de două ori!"

El pare uşor amuzat, dar nu are parte de nicio schimbare în starea lui obişnuită.

,,Nu, Anastasia.Eu doar mi-am făcut datoria:am ucis strigoi.Că tu erai amenințată de el a fost doar un detaliu.Dar în mare, doar îmi făceam datoria şi atât."

Ridic sprâncenele, încurcată de faptul că nu voia să accepte că îmi salvase viața de două ori.El, în schimb, a terminat de strâns şi ultimele echipamente şi îşi ia geanta pe umăr.

,,Acum, dacă nu te deranjează, aş dori să mă întorc la mine în dormitor."

Sar în capul oaselor, apoi pornesc spre uşă, mormăind nişte scuze că l-am ținut pe loc şi pornind spre ieşirea din Sala de antrenamente.Am trecut pe lângă grupa de vânători de clasa a 6-a, care abia intra în sală, făcându-i să se oprească şi să se holbeze, şuşotind rapid între ei.

Hm, reputația mea a ajuns mai departe decât aş fi crezut.

Aproape zâmbesc, dar mă abțin şi pornesc în schimb spre ora de Tactică şi logistică în arta luptelor.O oră a naibii de plictisitoare după ce te-ai prins cam cum stă treaba, dar pe care o înghit, căci aveam nevoie să fiu cea mai bună spintecătoare.Mai mult de atât, aveam nevoie să fiu cea mai bună Jurată.Pentru mama.Pentru Angelo.

...Pentru Dimitri.

Îmi scutur capul la acest gând, încercând să fiu atentă la modul de a porni o maşină fără chei, însă ştiam asta deja de anul trecut, când Angelo îmi arătase.Iar atunci mi-am adus aminte cum uneori unele lecții erau de-a dreptul dubioase, învățându-ne cum să comitem cât mai bine tot felul de infracțiuni minore, dar doar pentru supraviețuirea în cele mai rele condiții.După terminarea orelor, a urmat ora cinei, timp în care aproape m-am ciocnit de Zoya în timp ce intram în Sala de mese.

,,Oh, Anna!Salut!"îmi zâmbeşte ea larg, eu răspunzându-i imediat în aceeaşi manieră.

,,Hey!De una singură?"

Scopul meu nu fusese să o fac să roşească şi să se fâstâcească, însă tocmai asta am obținut.

,,Mda...Nu am reuşit să-mi fac prea mulți prieteni până acum."

,,Oh, nu-i nimic.Este timp.Oricum, oferta de a lua masa cu noi rămâne încă valabilă."ridic din umeri, făcând semn către masa unde prietenii mei vorbeau ceva ştiut doar de ei.

Zoya pare nesigură, fâstâcindu-se din nou.

,,Mmm...Nu ştiu ce să zic.Chiar nu vreau să fiu în plus."

,,Nu fi ridicolă!Haide!"îi fac semn să mă urmeze, dar, văzând cum încă are oarecare ezitări, o iau de încheietura mâinii şi o trag după mine.,,Nu mai fi atât de ruşinoasă!Prietenii mei o să te adore!"încerc să o liniştesc, bucuroasă că mă urma fără împotrivire.

Când ajungem în dreptul mesei, ei râdeau de ceva, dar le-am atras imediat atenția.

,,Prieteni, ea este Zoya, sora mai mică a lui Yablokov."fac semn spre ea, care zâmbeşte cu timiditate şi murmură un 'Salut!' aproape inaudibil.

Gaşca mea pare uşor surprinsă să afle că Dimitri are o soră mai mică, exact ca şi mine, dar nu întârzie să o salute înapoi, în timp ce eu îi trăgeam un scaun.