Novicea

TREIZECI ȘI PATRU-ÎNGERI

Vremea deja se răcise considerabil, chiar dacă pentru unii era greu de crezut că asta era măcar posibil ținând cont de temperaturile oricum scăzute, însă asta nu mă deranja chiar deloc.În ceea ce privește decizia despre plecările acasă, nu s-a schimbat, deși mulți dintre noi și-ar fi dorit din tot sufletul să se fi schimbat.La urma urmei, era singura dată până în vară când ne puteam revedea familiile.Cel puțin o parte dintre noi au fost norocoși...

,,Mă simt atât de vinovată că vă las așa, în urmă!"spune Kat, făcându-ne pe mine și Nick să ne rotim ochii în cap.

,,Vrei să încetezi odată?O să fim bine!La urma urmei, nu e sfârșitul Lumii."râd scurt, iar ea își scutură capul.

,,Știu, dar totuși!Puteam să rămân aici, până la urmă mereu merg acasă de Crăciun..."

,,Și oricum ne vezi figurile în fiecare zi, nu e ca și cum se schimbă săptămânile astea cu ceva."

Îl privește pe Nick, nemulțumită, apoi oftează îndelung și-și duce mâna la fularul de cașmir oferit de mine, la petrecerea cu cadouri pe care am ținut-o între noi cu o zi în urmă.Purta, de asemenea, mănușile și bereta asortate.A vrut să protesteze în continuare, însă tatăl ei a intrat pe ușile clădirii căminului, scuturându-se de zăpadă.

,,Haide, Katherine!"

Kat oftează scurt, luându-ne la repezeală pe fiecare în brațe, apoi urmându-și tatăl afară, în ploaia de fulgi de nea de un alb imaculat.Iar acum rămăsesem numai eu, Nick și Zoya, căci Theo plecase seara trecută, iar Bree cu doar trei ore în urmă.Așa că, neavând ce face, ne-am dus într-una dintre camerele de recreere, încercând să găsim ceva de văzut la televizor.Eu, pe de altă parte, eram ocupată să mă joc cu lănțișorul de la Theo și brățara asortată de la Bree.

,,Ce liniște e fără ei."spun brusc în timp ce Nick schimba de la o altă reclamă la Singur acasă.

,,Mhm..."zice el absent, apoi stinge televizorul și se afundă și mai tare în propriul fotoliu.,,Fără ore, fără antrenamente și blocați aici...O s-o iau razna dacă nu găsim ceva de făcut."

Colțurile buzelor mi se rotesc ușor în sus, într-un zâmbet drăcesc.

,,Ei bine, de a intra prin efracție ai putea zice că ne-am plictisit deja."

El pufnește scurt, însă nu ne amuza pe-atât de tare amintirea cu spargerea noastră în biroul lui Pockets pe cât o făcea reacția Zoyei, de fiecare dată când se amintea acest lucru:tresărea subtil, vrând să verifice să nu fi auzit nimeni, mai mult ca un instinct.

,,Ei bine, eu cred că merg, totuși, să caftesc niște saci de box."mă ridic de pe fotoliu, iar Nick își ridică o sprânceană.

,,Chiar crezi că Tom sau Collins te vor lăsa?"

Ridic din umeri, cu un rânjet atotștiutor pe buze.

,,Poate pot negocia."îi fac cu ochiul, iar privirea i se îngustează ușor, dar nu stau să pic în plasa interogatoriului lui, care se anunța în apropiere, și mă răsucesc pe călcâie pentru a pleca.

Desigur, Tom și Collins nu aveau să mă lase nici în ruptul capului în sala de antrenamente, și nu pentru că nu aveau încredere să mă lase de una singură, ci doar pentru a mă sâcâi.Cu atât mai puțin avea s-o facă un alt Jurat, în afară de unul.

,,Pot să mă alătur?"întreb veselă în timp ce intru pe ușile sălii.

Pocnetele pielii produse de loviturile lui au încetat, întorcându-și capul spre mine.

,,Chiar nu poți să iei o pauză, așa-i?"întreabă amuzat, respirând greu de la efort.

Eu doar zâmbesc, scuturându-mi capul în așa fel încât coada făcută la repezeală mi se flutură în aer.