Novicea

CINCI-STRĂINUL

Gândul de când am plecat de la infirmeria hrănitorilor nu m-a scutit nici măcar o clipă în plus în timp ce mergeam spre dormitorul meu, tocmai în capătul opus al Academiei.Dar încercam să găsesc un răspuns logic pentru asta.Trebuia să fie unul.

,,Te-am mai cunoscut vreodată?"întreb brusc, primind o privire uşor confuză.

,,Poftim?"

,,Îmi pari foarte familiar.Ne-am cunoscut înainte?"

El mă priveşte îndelung, fără a ne opri vreunul din mers, îngustându-şi privirea.Dă din cap în semn negativ, privind din nou înainte.

,,Nu.Cred că mi-aş fi adus aminte dacă te-aş fi cunoscut."

Brusc, mă închisese cu totul.Habar nu aveam ce să fac.

,,Okay, la Sf.Gavriil este clar că nu ai mai fost vreodată.Dar este posibil să fi trecut vreodată prin Portland?Sau să fii un prieten sau o cunoştință de-a lui Angelo Callas?"

Din nou, scutură din cap a negație.

,,Nu cunosc niciun Angelo Callas şi nu am trecut niciodată prin Portland."

Îmi strâng buzele într-o linie dreaptă, nemulțumită.

Trebuie să-l mai fi văzut cândva!Dar când?

,,E în regulă.Probabil doar mi se pare."

Şi cu asta a luat sfârşit orice altă conversație.Dar, spre uşurarea mea, nu mai era mult până la dormitorul meu.Iar când am ajuns, ne-am oprit ambii în acelaşi timp.

,,Mulțumesc că m-ai dădăcit şi că nu m-ai lăsat să mă împrăştii pe jos mai devreme."zâmbesc mic, iar el dă din cap.

Devenea uşor enervant că era mereu atât de impasibil şi calm.

,,O să îi transmit gardianului Pyotr că ai ajuns cu bine şi că vei fii în regulă."

Dau şi eu din cap, imitându-i gestul enervant, apoi intru în cameră şi, în ciuda faptului că eram groaznic de transpirată, m-am trântit pe pat.

,,Ce ciudat."mormăi pentru mine, în timp ce revedeam toate cele întâmplate astăzi.

Şi chiar era ciudat.Nu văzusem niciodată aşa ceva şi nici vorbă să fi trecut prin aşa ceva.Acum eram mai hotărâtă decât niciodată să aflu ce se întâmplă cu adevărat în spatele acestor pregătiri, pentru că nu semănau deloc cu repartizări în Cuiburi.Sinceră să fiu, nu semăna cu nimic din ceea ce văzusem eu vreodată.Gardienii ăia erau adevărați asasini, căci şi noi eram foarte bine antrenați, iar în ciuda faptului că erau destui care îi învinseseră, majoritatea spintecătorilor şi vânătorilor fuseseră învinşi.Iar despre echipele Galinei şi a încă doi Jurați....Ei bine, arătau ca nişte mini-armate, ceea ce-mi dădea fiori, pentru că nu putea să însemne decât mari probleme.Brusc, chipul gardianului Yablokov îmi apare în minte, însoțit de acel sentiment sâcâitor că l-aş cunoaşte de undeva.

Să fi fost vreodată în Sankt Petersburg fără să țin minte?

Pufnesc, amuzată de caraghioasa idee ca mama să fi pus vreodată piciorul într-un avion, cel mai horror lucru existent pentru ea, apoi sar în capul oaselor, ignorând amețeala bruscă, şi decid să fac un duş lung şi fierbinte.Şi exact asta fac.Era destul de târziu acum, apropiindu-se ora cinei, aşa că am lăsat de-o parte uniforma şi am îmbrăcat o bluză din dantelă pe care o adoram nespus şi o fustă din piele, plus nişte botine din piele, nu foarte înalte, deşi aş fi avut nevoie.Eram sigură că urma să avem parte de o cină fastuoasă, pentru primirea noilor-veniți, aşa că am folosit o perie cilindrică şi uscătorul de păr pentru a-mi defini buclele naturale care se formau doar la vârfurile cascadei de păr negru precum pana corbului.Am ales să adopt stilul meu nemachiat zilnic, adăugând doar un strat de rimel pe genele de sus şi balsam incolor de buze, obsesia mea dintotdeauna.Înainte să plec, am ales să verific lovitura de sub bărbie, observând cum încep să se formeze deja vârtejuri gălbui.Dar nu era nimic din ce nu mai văzusem, aşa că nu mă interesa prea mult.Brusc, aud bătăi rapide în uşă, ceea ce mă face să mă încrunt.Acolo se afla Bree, care arăta de-a dreptul extenuată.