Novicea

CINCIZECI ȘI TREI-IERTARE

Simțeam că o să mă sufoc dacă mai rămâneam mult la acea petrecere, care mi se părea de-a dreptul jalnică.Nici nu mă mândrea faptul că eram singura nejurată care fusese tatuată, printre puținii Jurați onorați cu acea ceremonie.Voiam doar să scap de acolo și asta cât mai repede.Așa că m-am strecurat afară cu prima ocazie, îngrijorând câțiva Jurați când am trecut în fugă pe lângă ei, apoi am dat buzna afară.Am mers hotărât și apăsat fără o anume direcție, fugind pur și simplu de fantomele propriilor amintiri.Toți acei oameni neajutorați, morți și cu chipurile mutilate veșnic imprimate în mintea mea.Simțeam că o iau razna, căci vedeam în fața ochilor acei cinci copilași, părinții lor, cuplul bătrân, cum sfârșiseră mai repede decât putuse oricare dintre Jurații noștrii să reacționeze.Apoi clipeam și revedeam avertismentul de la mall, atacul asupra academiei, cadavrele care erau peste tot când, practic, am reînviat din morți.Apoi mai erau coșmarurile mele, unele mai sadice și mai traumatizante decât altele.Simțeam nevoia să urlu, dar nici asta nu mai puteam face.Mă plimbam, pur și simplu, ca o stafie pe terenurile academiei și nici nu am realizat când a început furtuna.Tuna și fulgera puternic, dar asta nici nu mă mai afecta.Eram prea prinsă în propria nebunie și nu reușeam să mă stăpânesc.Să-mi revin.Nu mă mai regăseam, iar asta mă speria mai mult decât orice văzusem și visasem până atunci.

,,Anastasia?"se aude un glas catifelat din spate, chiar şi peste răpăitul puternic al ploii, iar eu mă răsucesc pe călcâie spre silueta masivă înfăşurată într-o pelerină galbenă şi care căra o lanternă mare în mână.

Nu spun nimic, clipind apăsat, iar el se apropie în grabă, privindu-mă confuz.

,,Ce faci aici?"se apleacă pentru ca fața să-i fie la acelaşi nivel cu a mea.,,Hey, de ce eşti atât de palidă?"îmi pune o palmă pe obraz, părând surprins de ceea ce a simțit, privindu-mi apoi îmbrăcămintea.,,Ai înghețat toată.De ce ai ieşit aşa îmbrăcată pe ploaia asta?"îmi spune, păstrând blândețea lui obişnuită în timp ce se dezbrăca în grabă de pelerină, acoperindu-mă pe mine cu ea.

Ploaia îl udă imediat, însă lui părea că nu-i pasă decât să mă acopere pe mine complet cu pelerina.Aruncă o privire prin perdeaua ploii în direcția academiei, care acum nu putea fi zărită, parcă măsurând distanța.

,,Haide."mă apucă de încheietură, trăgându-mă după el chiar şi mai departe de academie şi internat.

Dar, sincer, nu-mi prea păsa.Mă lăsam ghidată de el, încercând să alung imaginile cu toate acele cadavre care-mi bântuiau amintirile.Curând, dăm de un mic cub din ciment, cam cât dormitorul meu de la academie, iar Dimitri se grăbeşte să deschidă uşa.Mă trage imediat înăuntru, lăsând lumina stinsă şi repezindu-se spre micul cămin, unde azvârle nişte lemne, urmate de un chibrit aprins.Eu îmi mut privirea prin jur, observând o masă micuță cu două scaune, chiar lângă cămin, în celălalt colț aflându-se o altă uşă.Pe peretele următor era un pat micuț cu cadru de metal şi mai multe pături, dintre care Dimitri ia la repezeală una cu care mă înfăşoară imediat ce mă lasă fără pelerină.

,,Ia loc."mă instruieşte în timp ce trage un scaun în fața căminului, iar eu îl ascult cuminte.

Flacăra acum cuprinse aproape toate lemnele din şemineu, aruncând lumini pâlpâitoare peste tot prin încăpere.Eu rămân la a-l privi pe Dimitri cum aşează un ceainic vechi din tablă pe grătarul de deasupra focului, aruncând nişte frunze în două căni, pe care le lasă pe raftul de deasupra căminului.

,,Ți-e destul de cald?"mă priveşte, trăgându-şi de asemenea un scaun alături.

,,Eşti ud leoarcă."este primul lucru pe care-l zic, privind cum apa picură din hainele sale pe podeaua de beton.