Novicea

TREIZECI ȘI UNU-ACASĂ

Totul a devenit foarte liniștit aici la Sf.Gavriil.Înainte să realizăm, scâncetele durerii pierderilor au amuțit și părea să fim prinși cu toții într-o rutină de antrenamente tot mai intense.Toți fuseseră mult prea marcați de cele întâmplate, așa că Sala de antrenamente era mai mereu plină, în loc să vezi grupuri de prieteni plimbându-se pe coridoare sau pierzând vremea pe undeva, întâlneai doar studenți care ori se întorceau storși de puteri de la antrenamente, ori care abia și le începeau, ba chiar și preoți și preotese care alergau pe afară și cereau antrenamente suplimentare în weekend.În ceea ce ne privește pe mine și Dimitri, dacă nu erai atent puteai să consideri că totul era exact la fel ca înainte de atac.Dar asta nu era departe de adevăr, în afara antrenamentelor mult mai dure și a celor câteva conversații ocazionale.Și cuvintele au fost limita pe care am atins-o, rezistând impulsurilor de a ne atinge mai mult decât era necesar.Iar asta m-a ajutat să mă controlez mult mai bine în preajma lui.

Dar asta nu însemna că nu simțeam de multe ori nevoia de a-l atinge, în moduri în care nu m-aș fi gândit înainte că aș putea s-o fac.

Îmi scutur capul, încercând să nu mă pierd din nou în gânduri din astea când aveam un curs la care trebuia să ajung.Mă așez la locul meu, fiind printre primii sosiți, aruncând o privire rapidă peste notițele pe care nu am apucat nici să le citesc până acum.

,,Ați auzit ce s-a întâmplat în timpul micului dejun?"se aude vocea uneia dintre fetele cu care obișnuiam să fac antrenamentele înainte, Candice, iar eu ciulesc urechile imediat.

,,Nu.E de rău?"întreabă Logan, urmând o oarecare foială în zona lor.

,,Cică au căzut granițele din orașele oamenilor și au fost adevărate carnagii."mie îmi stă inima în loc în momentul ăla, sângele înghețându-mi în vene.

,,Ar fii imposibil!Granițele alea sunt de două ori mai puternice decât ale academiei!"

În gândul meu îl aprob pe Hassan, pentru că, în timpul vacanțelor, eu locuiesc într-un astfel de oraș.

,,Probabil de asta este și atât agitație în Sala Juraților.I-am auzit pe trei din Gardă vorbind despre asta."

Înghit în sec, camera începând să se învârtă cu mine, așa că mă agăț cu degetele strâns de marginea băncii.Una dintre cei care intrau atunci în sală, Olive am impresia, s-a oprit în fața mea, cu privirea îngrijorată.

,,Ești bine?"mă întreabă cu o oarecare ezitare, iar eu dau ușor din cap.

,,Nu.Spune-i lui Brown că am mers pânăla baie să-mi revin."îi cer, ridicându-mă în grabă de pe scaun și lăsându-mi și lucrurile în urmă.

Sunt ușor nesigură pe picioare la început, dar apoi simt cum stau pe pragul de a plânge de panică, așa că o rup la fugă.Și, dacă n-aș fi arătat cel mai sigur ca și cum alergam de un strigoi flămând, probabil nu aș fi atras atâta atenția celorlalți de pe coridoare.Mă grăbesc spre Sala de antrenamente, unde dau buzna și primesc mai multe priviri confuze și neliniștite de 12 ani.

,,Young, ce naiba?N-ai ore?!"exclamă Collins, apoi îmi privește mai bine chipul și se încruntă nedumerită chiar înainte să mă pun în fața ei.

,,Este adevărat ce se aude despre granițele orașelor?"întreb pe un ton cât mai scăzut, pe tâmple și spate alergându-mi picături de transpirație rece ca gheața.