Novicea

CINCIZECI ȘI CINCI-RĂPIREA

Îl privesc pe Nick, încercând să-i citesc vreo reacție în timp ce era afundat în gânduri.

,,În regulă." dă din cap într-un sfârșit, făcându-i pe Theo și Bree să exclame fericiți.

,,Nu credeți că o ducem mult prea departe?" întreb, iar ceilalți mă privesc ca pe o extraterestră.

,,Tocmai tu spui asta?"

Îmi rotesc ochii în cap la întrebarea lui Kat.

,,În fine. De parcă aș reuși să vă conving să nu o faceți!" bombăn, Theo ciupindu-mă de obraji, cu un râmbet răutăcios pe chip.

Eu mârâi prelung la el și-și retrage mâinile imediat.

,,Ei, haide, nu mușca acum! Vrem să te ajutăm."

Expir prelung și decid să urmez planul lor nebunesc. Astfel, în prima oră de recreere ne strecurăm prin ventilație și încercăm să intrăm, nu în Sala Juraților, nu în biroul vreunuia dintre directori, dar tocmai în biroul Consiliului. Și, aparent, eu eram cea care o luase razna, nu ei care veniseră cu planul ăsta nebunesc.

,,Sper să nu se panicheze Zoya și să pornească suspiciuni..." șoptesc spre Nick, iar el dă din cap, încruntat.

Ne părea tuturor rău că o inclusesem în asta, dar nu aveam de ales cu ea, fiind încăpățânată exact ca și fratele ei mai mare. Dar, pe lângă riscându-i viitorul ei odată cu micul nostru plan, nu știam cât de bine făcea față stresului de a fi prinși și cât de bine se descurca cu improvizația. Puteam spera doar la ce-i mai bine.

,,Sper să nu cedeze ventilația cu noi." se aude Kat din spate, iar Theo își abține cu greu râsul.

,,Tu nu ar trebui să-ți faci griji. Nick pe de altă parte...."

Îmi abțin și eu chicotul în timp ce încercam să păstrez o distanță acceptabilă între fața mea și fundul lui Nick.

,,Nu mă face să mă întorc la tine că te fac să-ți înghiți crucea aia!"

Chicotim cât mai silențios, apoi aproape intru cu fața în fundul lui Nick.

,,Ce naiba...?!" exclam în șoaptă, dându-mă panicată în spate.

,,Nu intru." ne informează, apoi se întoarce parțial spre noi. ,,Fetelor, de aici rămâne pe voi."

Se așează în așa fel încât să trecem peste picioarele lui, iar noi începem să ne deplasăm prin aerisirea care îmi dădea chiar și mie o ușoară senzație de claustrare.

,,Mai avem mult? Simt că mă sufoc!" se plânge Kat, iar eu îmi dau ochii peste cap.

,,Dacă tu simți că te sufoci, eu și Bree ce să mai zicem? Acum gura mică, să nu fim auzite!"

Nu mai zice nimeni nimic și în scurt timp găsim intrarea în Sala Consiliului, care, spre norocul nostru, era goală. Aterizez cu un bufnet mic pe covorul mițos, apoi începem să scormonim peste tot, orice fel de detalii despre ce se petrece.

,,Aveți grijă să le aranjați exact la fel. Ludmila aia este o perfecționistă și o să observe." aruncă Kat peste umăr în timp ce căuta cu mare grijă prin rafturile pline de dosare și documente.

Eu, în schimb, mă ocupam de birouri, dar majoritatea sertarelor conțineau mai mult lucruri personale sau neimportante. Ceea ce mi-a atras, totuși, atenția a fost un sertar încuiat.

,,Oh, cred că am găsit ceva. Vedeți pe undeva vreo cheie?"

Verific celelalte sertare, dar nu era nimic în ele.