Novicea

TREIZECI-RESTRÂNS

,,Oh, aproape am uitat!"mă opresc în pragul Sălii de antrenamente, răsucindu-mă rapid pe călcâie.,,Vrem să facem o petrecere surpriză pentru Zoya diseară.Am vorbit deja cu Lions și a fost de acord."

El mă privește oarecum confuz.

,,Dar nu înțeleg pentru ce este toată agitația asta."

Ridic din sprâncene, căci de data asta eu eram cea care nu înțelegea.

,,Um...Pentru ziua ei de naștere?"

,,Știu că este ziua ei, dar chiar e necesară o petrecere?Nu s-a plâns până acum că nu a avut parte de așa ceva."ridică din umeri și eu îl privesc complet șocată.

,,Adică vrei să spui că nu și-a mai serbat până acum ziua de naștere?"

Dă din cap, de parcă eu eram cea neobișnuită aici.

,,Niciunul dintre noi nu o face.Este o chestie de-a oamenilor."

Când a spus asta a trebuit să mă sprijin de perete, pentru că mă lua complet pe nepregătite.Mă simțeam de parcă veneam de pe planete diferite.

,,Ei bine, și tu te-ai născut, la fel și ea și toți ceilalți!Nu există nicio regulă care să-ți interzică să îți serbezi ziua!"

Ridică din umeri, de parcă nu îl impresiona nimic din ce spuneam.

Ba nu, rectific:chiar nu îl impresiona nimic din ce spuneam.

,,Ce-i așa special la faptul că îmbătrânești cu încă un an?Fie că sărbătorești, fie că nu, timpul tot trece."

,,Exact!Tocmai de-asta avem mai multe motive să sărbătorim decât oamenii:îmbătrânim!La urma urmei, mulți dintre noi nu apucă nici vârsta de 20 de ani, sau cea a Zoyei!Trăim într-o lume în care nu știm dacă va mai fi o zi de mâine!"îi explic, brusc animată, apoi mă opresc, privindu-l cu ochii mari.

Exact cum îmi spusese și Jacob...

,,...Chiar nu știm dacă mâine va mai exista."murmur, prinsă într-un torent de gânduri, apoi revin înapoi la fel de brusc.

El era ușor încruntat, dar doar pentru că nu era sigur de ce se petrecea.Dar m-am oprit din orice altceva doar pentru a-i admira trăsăturile masculine, cu acei ochi superbi și negrii precum niște hăuri fără fund, maxilarul puternic, sprâncenele dese și întunecate care aduceau un plus aerului misterios din privirea sa, buzele acelea pline și perfect potrivite chipului lui, exact ca și nasul și părul, nici prea aspru, nici prea moale, negru precum pana corbului și lucios.

Dumnezeule, arăta răvășitor.

Nu știu ce mă oprise să observ toate aceste detalii la el, dar acum voiam să trasez cu degetul fiecare cută de încruntare, ori linie a trăsăturilor sale.Ce naiba a fost în capul meu?Nu pot să nu fi văzut toate astea, nu pot să anulez fiecare bătaie mai rapidă a inimii pe care mi-o provocase și în niciun caz nu aveam cum să mă prefac că nu exista acest sentiment copleșitor care-mi strivea sternul de pe dinăuntru înspre exterior.Înainte să realizez îi zâmbeam strâmb.

,,Nu vezi?Am avut atâtea zile până acum.Probabil va fi și un mâine și un poimâine...Sau poate astăzi va fi doar astăzi și atât.Dar nu poți considera că toate zilele de 'ieri' au fost fără un scop.Asta sărbătorim."

Dimitri zâmbea aproape inobservabil, scuturându-și capul ușor.

,,Voi, americanii, și discursurile voastre motivaționale!"

Atunci simt cum obrajii încep să mi se încălzească ușor, dar nu mă las copleșită.În schimb, scot la înaintare atitudinea mea ironică și-mi înfig mâinile în șolduri.