Novicea

DOUĂZECI ȘI PATRU-SALVAREA

Când am fost trezită brusc am realizat că între timp adormisem.Îl privesc pe Nick, care-mi face semn să mă grăbesc.

,,Au fost anunțați nejurații care vor participa la misiune.Trebuie să ne grăbim."eram încă buimacă și nu înțelegeam complet tot ce-mi zice, dar cu toate astea am sărit în capul oaselor și l-am urmat.

După ce am urcat scările, am făcut dreapta și am intrat pe primele uși, doar ca să descopăr că studenții chemați aici erau numai spintecători din ultimul an.Mă întorc nedumerită spre Nick, care ridică din umeri.

,,Au spus că avem mai mari șanse decât oricare alții."

Încerc să nu consider cea mai idioată alegere, pentru că știam vânători mult mai pricepuți decât aproape jumătate din spintecătorii de aici, dar deja eram stresată că o mulțime din cunoscuți și persoanele cât-de-cât dragi mie urmau să ia parte la misiune.Nu aveam nevoie să mă stresez și în cazul în care ar fi fost și Bree aici.Ori, Doamne ferește, Theo sau Kat.Suntem așezați în rânduri, fiindu-ne oferite câte o uniformă de luptă-aparent aveau o întreagă încăpere plină cu haine și arme de urgență-în care am fost nevoiți să ne schimbăm imediat.Și niciunul nu fusese pudic, ținând cont că toată lumea era mult prea concentrată pe ce aveau de făcut.Când am terminat, am primit și câteva arme:pumnalul, sabia și, obligatoriu, țepușa.

,,Nu uitați:doar rândurile periferice.Nu intrați în lupta propriu-zisă fără să faceți pereche cu un Jurat, iar asta doar în cazul în care nu mai facem față, s-a înțeles?"ne face Tom rapid instructajul, iar noi dăm din cap în semn că înțelesesem.

Nu mai era mult timp până la apus, așa că, imediat ce ne-am adunat în fața conacului, am fost repartizați rapid în mașini.Pe acestea nu le mai văzusem înainte:jeep-uri cât mini-van-urile, cu roți imense, potrivite pentru orice fel de teren și vreme, cu toate geamurile cu oglindire exterioară, inclusiv parbrizul, și, mai mult ca sigur, caroseria blindată.Înăuntru erau opt locuri, dar puteam paria că încă două persoane sigur nu ar fi făcut mare diferență.Eventual, convoiul de 8 mașini pornește, cu un autocar și doi Jurați cu ATV-urile pe urme.

,,Nu-mi vine să cred că facem asta..."mormăi, cuprinsă de o senzație ciudată, de parcă halucinam eu, iar realitatea era cu totul și cu totul alta.

Mă întorc spre Nick, care stătea cuminte și tăcut în propriul scaun, iar dacă nu l-aș fi cunoscut aș fi fost cu siguranță impresionată de curajul și calmul său.Dar, din nou, îl știu din copilărie, ceea ce mă lăsa să-i observ ușoara încordare a corpului și paloarea subtilă a feței.

Este puțin speriat, dar n-ar recunoaște asta nici în ruptul capului.

Oftez scurt și îl apuc de mână, el privindu-mă de parcă abia acum realizase că stăteam lângă el.

,,Mi-e teamă."șoptesc, deși nu era nicidecum adevărat.

Poate eram puțin îngrijorată, dar asta era pentru el.Nu trebuia să știe că sunt mai curajoasă decât el, ori că știam că-i este frică și că voiam să-l calmez.Așa era cel mai bine.

,,Totul o să fie bine."îmi strânge la rândul lui mâna, oferindu-mi un zâmbet încordat.

Dau din cap, încercând să par cât mai convingătoare, și pe bune dacă nu meritam un Oscar sau ceva!Dar încerc să rețin mândria pentru mine, căci ne apropiam cu repeziciune de momentul în care viața mea nu va mai conta atât de mult ca a celor pentru care luptam.Momentul în care am trecut granița academiei aproape că mi s-a tăiat respirația, privind măreața rețea de clădiri din depărtare și toată acea pustietate sumbră.Nu vedeai mai mult de două-trei persoane prin împrejurimi, arătând precum un castel abandonat.Dar nu am intrat înăuntru, pentru a-mi liniști temerile, nici măcar nu ne-am apropiat, ci mașinile au fost oprite în parcare, fix lângă zidurile de la graniță, fiind repede puși la aliniere în fața lor.