Novicea

PATRUZECI-DIMITRI

,,Anna, relaxează-te!"spune Bree, ceea ce mă smulge brusc din gândirea mea furtunoasă.

,,Ce?"întreb confuză, iar ea zâmbește scurt.

,,Nu-ți mai face griji în legătură cu notele.Te descurci foarte bine."îmi explică și dau absent din cap.

,,Mda..."

Încerc să mă scutur de acea stare și răsfoiesc ierbarul, pentru a-mi repeta denumirile plantelor, dar gândurile îmi erau prea zgomotoase și întortocheate în timp ce încercam să înțeleg ce se întâmplase în urmă cu câteva ore.

Țin la Julio?

Desigur.Asta era ceva absolut indiscutabil.

...Dar suficient încât să vreau și un al doilea sărut?

Cu siguranță că nu.Nu putea fi deloc vorba despre porniri sentimentale ori carnale când venea vorba despre Julio.Fusese doar un moment de slăbiciune în fața nevoii de a-mi demonstra mie însămi ceva.

Am reușit?

Da.Chiar dacă nu era rezultatul pe care-l speram, temerea mea se adeverise:nu era vorba despre lipsa mea de experimentare ori interes, ci pur și simplu de faptul că nu era Dimitri Yablokov.Acel gardian încăpățânat, afurisit și enervant care nu îmi dădea voie să-l iert și aveam vaga impresie că totul era voit.Sau cel puțin orgoliul meu voia să cred asta, pentru că, aparent, nu mă puteam mulțumi cu ideea că doar se jucase cu mine.Poate era doar dorința mea, dar ceva din tot ce se petrecuse până acum nu-mi dădea voie.

Ochii lui...Acei ochi codați, care, odată înțeleși, spuneau mai mult decât ar fi putut s-o facă vorbele.

Odată ajunsă la această concluzie am vrut doar să urlu.Îmi ajunsese cât plânsesem de vinovăție în loc să fi dormit, îmi ajungea frustrarea și toată distragerea asta constantă pe care mi le provoca.

La naiba cu tine, Yablokov, și acei ochi nenorociți, otrăviți cu dependență!

Mă ridic în capul oaselor, strângându-mi cărțile.

,,O să înnebunesc dacă mai citesc un singur lucru despre plante sfinte!Mă duc să mă pregătesc pentru antrenament."anunț și nu dau nimănui nicio șansă de răspuns, căci mă fac imediat dispărută.

Aveam de gând să vorbesc cu Dimitri și să-l forțez să facă la fel.M-am săturat să mai aștept ca totul să vină la mine, așa că iau taurul de coarne înainte să mă fărâmițe cu forța sa turbată.

Sper că știi să alergi după cape roșii, Yablokov.

Eram atât de angajată în dialogul imaginar care se derula în capul meu încât nici nu am observat prezența altcuiva prin apropiere până nu m-am izbit de Julio.Mă prinde imediat de încheieturi, repunându-mă pe picioare, apoi îmi zâmbește larg.

La naiba și cu tine, Julio!De ce trebuia să-ți placă de mine?!

Asta era ceea ce voiam să-i urlu în față.În schimb i-am zâmbit înapoi, probabil arătând la fel de încordată pe cât mă simțeam.

,,Hey, tocmai veneam să te caut!"zice vesel, apoi se scarpină la ceafă.,,Voiam să vorbim despre ce s-a întâmplat azi-dimineață."spune, iar eu îmi mușc buza de stres.

Și probabil a interpretat asta diferit, pentru că după câteva momente privirea i s-a schimbat și a început să se aplece spre mine.De data asta, totuși, l-am oprit.Părea confuz și ușor jenat, dar cu siguranță nu avea cum să se simtă la fel de prost ca și mine.

,,Scuze.Probabil te-am luat puțin cam prea rapid."se scarpină din nou la ceafă, apoi îmi apucă mâinile, încătușându-ne degetele.

Încerc să nu îl rănesc prea tare, trăgându-mi cât mai blând mâinile dintr-ale lui.A observat imediat starea mea, seninătatea de pe chip dispărând imediat.